Învățământ-Cultură
Irina Pop, elevă a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, premiul I la etapa județeană a sesiunii de comunicări științifice la disciplina istorie
O elevă de la Colegiul național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a obținut premiul I la faza județeană a Sesiunii de referate și comunicări ale elevilor, la disciplina istorie și s-a calificat la etapa națională. Tema lucrării a fost statutul femeii în societate.

Elev caporal Irina Pop, clasa a XI-a, a obținut Premiul I la etapa județeană a Sesiunii de referate și comunicări ale elevilor, la disciplina istorie, cu o lucrare care reflectă pasiunea ei pentru cercetare, munca susținută și dorința permanentă de cunoaștere.
Irina a analizat din punct de vedere sociologic evoluția statutului femeii în societate, iar dedicarea cu care a pregătit lucrarea i-a adus nu doar Premiul I ci și calificarea la etapa națională a acestei sesiuni, reușită obținută sub coordonarea profesorului de istorie Dan Anca.
„Participarea la concursul de referate şi comunicări ştiinţifice a reprezentat pentru mine atât o provocare, cât și o oportunitate de a-mi îmbogăți cultura generală. Am avut ocazia să îmbin arta vorbitului în public cu o temă care mă fascinează încă de la începutul liceului: Statutul femeii în societate, mai exact, statutul femeii în prezent comparat cu statutul acesteia în perioadele importante ale secolului XX. Lucrarea mea a presupus nu doar o prezentare a subiectului, ci și o analiză sociologică, prin care am încercat să înțeleg și să evidențiez transformările majore în procesul de emanciparea a femeii în România. Obținerea Premiul I reprezintă pentru mine o realizare deosebită, ce reflectă atât munca și pasiunea investite în pregătirea lucrării, cât și dorința mea de a expune acest subiect”, a spus Irina.
Învățământ-Cultură
Miercuri, Piața Cetății din Alba Iulia a fost gazda festivității de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
În Piața Cetății din Alba Iulia a avut loc, în seara zilei de miercuri, 3 iunie 2026, festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Evenimentul a reunit cei 192 de elevi care finalizează studiile în cele șapte clase a XII-a ale colegiului albaiulian.
În cadrul ceremoniei au fost recompensați cei 9 șefi de promoție care au încheiat studiile liceale la Colegiul „HCC” cu media generală 10. Au fost acordate și două premii „Romulus Rusan”.
De asemenea, au fost oferite și 24 de premii de excelență pentru absolvenții care s-au remarcat prin rezultate și implicare în activități de promovare a colegiului, a municipiului Alba Iulia sau a județului Alba.
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Transilvania. Școala a fost înființată la 3 februarie 1919, la scurt timp după Marea Unire din 1918, fiind primul liceu de stat cu predare în limba română din Transilvania.
Inițial a purtat numele „Mihai Viteazul”, iar actuala clădire a colegiului a fost construită între anii 1923–1940. De-a lungul timpului, colegiul s-a remarcat prin rezultate academice deosebite și prin numeroșii absolvenți care au devenit personalități importante în diferite domenii.
Învățământ-Cultură
Absolvenții Promoției „Constantin Brâncuși – 150” a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul Alba Iulia și-au primit gradele onorifice
Pentru elevii claselor a XII-a de la Colegiul Militar din Alba Iulia, începutul lunii iunie a adus cu el și primele emoții ale absolvirii. Ziua de miercuri, 3 iunie 2026, va rămâne întipărită în memoria absolvenților, ca ziua în care și-au prins pe umeri gradele de „ABSOLVENT”.

Așezați în formație și vizibil emoționați, absolvenții Promoției 2026 „Constantin Brâncuși – 150” au primit cele mai așteptate grade.
Absolvenții Promoției 2026, promoție ce poartă denumirea „Constantin Brâncuși – 150” au înțeles astăzi cât de importante sunt perseverența și efortul pentru atingerea obiectivelor.
În această dimineață, absolvenții claselor a XII-a și-au pus pe umeri gradele onorifice de ABSOLVENT, grade care demonstrează că atunci când îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru acel lucru, poți transforma un vis în realitate.
„Mândrie și satisfacție sunt emoțiile pe care le trăiesc în aceste zile absolvenții, dovada unui efort depus cu succes și a depășirii unor obstacole importante. Curajul, motivația de a continua, munca și toate sacrificiile capătă acum sens, iar ei au ajuns exact unde își doresc. Felicitări, dragi absolvenți și mult succes în provocările care vă așteaptă!”, au transmis reprezentanții Colegiului Militar din Alba Iulia.
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2026. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2026: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | albaiuliainfo.ro
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 21 aprilie 2026
-
Politicăacum o lunăGuvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 14 aprilie 2026