Ironim Muntean și-a lansat astăzi la Alba Iulia volumul „Scriu ca să respir, respir ca să scriu”

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

lansare-de-carte-gheorghe-jurcaIubitorii de carte din Alba Iulia au avut ocazia să participe astăzi, de la ora 17.30, la un moment special din viaţa scriitorului Gheorghe Jurcă, care a împlinit recent 75 de ani, prilej cu care a fost lansată cartea Ironim Muntean în conversaţii cu Gheorghe Jurcă „Scriu ca să respir, respir ca să scriu”.

Galeriile de Artă din Alba Iulia au fost neîncăpătoare la prima lansare de carte omagială din acest an. Pe lângă scriitori şi iubitori de lectură, alături de Gheorghe Jurcă s-a aflat şi Diana Câmpan, purtătorul de cuvânt al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care a descris în câteva cuvinte activitatea scriitorului exclamând „Romanele lui Jurcă nu se citesc ci se trăiesc”, şi l-a comparat apoi cu personajul Don Quijote. Aurel Pantea preşedintele Uniunii Scriitorilor filiala Alba Hunedoara a lăudat opera lui Gheorghe Jurcă şi a vorbit la superlativ despre întreaga sa activitate. Din 1968 până în 2005, Gheorghe Jurcă a fost jurnalist la ziarul Unirea şi a scris pe parcursul vieţii 53 de volume fiind considerat un „mânuitor iscusit al condeiului”. Este de menţionat faptul că de la Ion Agârbiceanu până în prezent nimeni nu a scris la fel de mult, despre Munţii Apuseni.

Mâine, de la ora 11.00, cartea se va bucura de o a doua lansare în oraşul Abrud, eveniment în cadrul căruia scriitorului i se va acorda titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.