Actualitate
Jandarmi din Alba, Mureș și Timiș vor asigura ordinea la Alba Iulia de Ziua Națională a României
Peste 650 de jandarmi din județele Alba, Mureș și Timiș vor acționa în Municipiul Alba Iulia pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie.

Vom fi sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, care vor acționa alături de noi pentru buna desfășurare a tuturor manifestărilor.
Ne dorim ca toți cei care aleg să fie alături de noi, în orașul denumit generic „a doua capitală a României”, să se bucure de evenimente într-un mediu bine organizat și protejat.
Pentru participanții la evenimente, recomandăm să supravegheze copiii în zonele aglomerate, să evite înghesuiala în apropierea dispozitivelor de ordine, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenție bunurilor personale și să nu blocheze căile de acces sau zonele destinate intervențiilor. Totodată, îi încurajăm să își planifice din timp deplasarea și să evite consumul excesiv de alcool.
Pe lângă misiunile din municipiul reședință de județ, jandarmii montani de la posturile montane Șugag, Arieșeni și Roșia Montană vor fi prezenți pe traseele turistice și în zonele montane frecventate în această perioadă. Aceștia desfășoară zilnic activități de patrulare, informare și intervenție, având un rol esențial în sprijinirea turiștilor și în gestionarea riscurilor specifice sezonului rece.
Pentru a preveni incidentele, recomandăm turiștilor să plece la drum doar cu echipament adecvat sezonului rece, cu îmbrăcăminte stratificată și încălțăminte cu aderență bună. Autoturismele utilizate în zona montană trebuie să fie echipate corespunzător: anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată, cabluri de pornire, material antiderapant, nivel adecvat de carburant, precum și o baterie verificată.
Este importantă parcurgerea exclusivă a traseelor marcate și evitarea rutelor nemarcate, unde vizibilitatea redusă sau terenul acoperit de zăpadă poate crește riscul de rătăcire. Persoanele care folosesc ATV-uri sunt rugate să rămână pe traseele special destinate acestor vehicule și să evite zonele izolate, unde pot apărea blocaje sau împotmoliri.
Recomandăm ca deplasările pe munte să nu fie făcute individual. Anunțarea familiei cu privire la traseul ales și ora aproximativă a întoarcerii este esențială. Le sugerăm turiștilor să aibă apă, o sursă de lumină, telefonul încărcat și, ideal, o baterie externă. În cazul apariției unor dificultăți, cea mai sigură decizie este rămânerea pe loc și solicitarea sprijinului jandarmilor montani.
Pentru orice situație de risc sau pentru solicitarea sprijinului, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze direct echipajelor de jandarmi aflate în teren.
Vă dorim să petreceți aceste zile în siguranță, cu liniște și cu bucuria cuvenită Zilei Naționale a României.
La multi ani, romani! La multi ani, Romania!
Actualitate
Trafic îngreunat pe Bulevardul Horea din Alba Iulia, după ce două autovehicule au intrat în coliziune
Traficul rutier este îngreunat pe Bulevardul Horea din Alba Iulia, mieruri saeara, după ce două autovehicule au intrat în coliziune.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în mun. Alba Iulia, Bulevardul Horea. În accident sunt 2 auto implicate, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x amb. SAJ”, a transmis ISU Alba.
„Traficul rutier este îngreunat pe Bulevardul Horea din municipiul Alba Iulia, din cauza producerii unui eveniment rutier în care ar fi implicate două autovehicule. Din primele date, o persoană ar fi suferit leziuni corporale. Polițiștii rutieri intervin la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și pentru fluidizarea traficului”, a transmis IPJ Alba.
UPDATE: „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fiind soluționat conform OUG 195/2002. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a mai transmis IPJ Alba.
Actualitate
Marți, 19 mai 2026: Scriitorul francez Michel Herland, întâlnire cu publicul din Alba Iulia
Publicul iubitor de literatură este invitat marți, 19 mai 2026, începând cu ora 17:00, la o întâlnire cu scriitorul francez Michel Herland. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și cu Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia.

Întâlnirea scriitorului francez Michel Herland cu publicul albaiulian va include prezentarea volumului bilingv francez–român „Tropiques suivi de Miserere / Tropice urmat de Miserere”, tradus în limba română de scriitoarea albaiuliancă Sonia Elvireanu, precum și un dialog deschis între autor și publicul prezent. Programul va fi completat în mod armonios de un moment artistic susținut de corul „Tempo” al Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, sub bagheta dirijoarei Cristina Florea. La finalul evenimentului, cei prezenți vor avea ocazia să participe la o sesiune de autografe și fotografii alături de autor. Vă așteptăm să celebrăm împreună literatura și dialogul cultural franco-român, într-o atmosferă caldă și primitoare. Intrarea la eveniment este liberă.
Michel Herland s-a născut pe 8 decembrie 1945 la Toulouse și este eseist, romancier și poet francez. Este autorul a numeroase articole și directorul revistei online Mondes francophones. A publicat romanele: „Sclavul” (2014) și „Revolta” (2018) și volumele de poezie: „Haikus” (2018), „Tropiques urmat de Miserere – Tropice urmat de Miserere” (ediție bilingvă franceză-română, traducere și postfață Sonia Elvireanu) (2020) și „Omul care voia să picteze fresce” (2023).
Actualitate
Vineri, 23 mai 2026: Noaptea Muzeelor, la Biblioteca „Batthyaneum” din Alba Iulia. Vezi cum te poți programa
Și în acest an accesul la evenimentul Noaptea Muzeelor, organizat de Biblioteca „Batthyaneum” din Alba Iulia, se va face în baza unei programări prealabile.

„Dragi Prieteni,
ne revedem și în acest an de Noaptea Muzeelor cu o expoziție dedicată cabinetului de curiozități al episcopului fondator, Ignatius Batthyány și accesul în sala mare a bibliotecii. Vizitele încep la ora 12, primul grup, iar ultimul grup intră la ora 17!
După cum v-am obișnuit deja, accesul se face doar în baza unei rezervări online, pe adresa de email: batthyaneum@bibnat.ro
Numărul vizitatorilor este limitat. Accesul se face în limita locurilor disponibile. Vizitatorii care s-au înscris sunt rugați să aibă un document de identitate prezent.
Vă așteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții bibliotecii.
-
Mondenacum 4 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o lunăMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 3 săptămâniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2026. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o lunăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o lunăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 3 săptămâniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2026: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | albaiuliainfo.ro
-
Învățământ-Culturăacum 2 luniDumitru David Ștefan, elev al Colegiului Național HCC din Alba Iulia, calificare la etapa națională a Olimpiadelor de Matematică, Fizică și Lingvistică