Sport
Juniorii albaiulieni premiați în cadrul Trofeului Litoralului la șah
Ieri s-a incheiat ce-a de-a XXV-a ediție a Trofeului Litoralului, desfasurată la Eforie Nord, cei mai merituosi participanti fiind premiati de organizatori. Printre premianti s-au numarat si juniorii albaiulieni prezenti la acest puternic open international.
Desi a inceput mai slab concursul, pierzand 3 partide in primele 6 runde, George Ileana (14 ani) a avut un final de concurs perfect, castigand ultimele 4 partide si clasandu-se pe locul 10 dintre cei 107 participanti din Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Moldova, Rusia, Serbia si Romania care au luat startul in turneul principal. Mai mult, George a obtinut si premiul I intre jucatorii cu rating FIDE sub 2200, fiind recompensat cu 400 lei.
Mihnea Costachi (15 ani) a avut un parcurs total diferit. Dupa 4 victorii in primele 4 partide, Mihnea a remizat urmatoarele 5 partide, impotriva unor adversari foarte redutabili: marii maestri internationali Vladislav Nevednichy si Ciprian Nanu, marile maestre internationale Corina Peptan si Suzan Maksimovici (Serbia) si maestrul international Matthias Thesing (Germania). Cu o victorie in ultima runda, impotriva maestrului international sarb Nebojsa Kostic, tanarul maestru FIDE albaiulian ar fi obtinut prima sa norma de maestru international si clasarea pe podiumul turneului. Din pacate, desi a avut la un moment dat o pozitia superioara, Mihnea a gresit spre final riscand nepermis de mult si pierzand partida. In urma acestui rezultat juniorul albaiulian a coborat pe locul 13 in clasamenul general.
O evolutie buna a avut si juniorul teiusan Adrian Secheres (CSS 1 Timisoara), clasat pe locul 15 cu 6,5 puncte din 10 partide, in conditiile in care a intalnit adversari puternici, 3 dintre acestia avand titlul de mare maestru international.
De notat si evolutia curajoasa a lui Ianis Tarciuc (CSU Alba Iulia), in varsta de 9 ani, care a realizat 4,5 puncte din 8 partide in turneul de copii sub 10 ani, rezultat in urma caruia va obtine rating FIDE.
Sport
Poziția primarului Gabriel Pleșa, după ce CSM Unirea Alba Iulia a ratat pentru al doilea an consecutiv promovarea în Liga a 2-a
CSM Unirea Alba Iulia a ratat promovarea, pentru al doilea an consecutiv, promovarea în Liga a 2-a. Un nou sezon irosit a provocat o furtună în clubul din Cetatea Marii Uniri, plătind cu capul Mihai Dăscălescu, președintele secției de fotbal (în funcție de 15 ani, cel mai longeviv conducător al „alb-negrilor”, după 1989) și antrenorul Dragoș Militaru (adus în iarnă după înlăturarea lui Alexandru Pelici.

Administrația locală a pus piciorul în prag, a mutat radical, a acționat rapid, a asigurat susținerea financiară a proiectului sportiv, dar schimbarea nu a fost dusă până la capăt. La CSM Unirea Alba Iulia va rămâne Băbuţan Aurelian, venit în urmă cu un an, cel care s-a ocupat de echipa de seniori în sezonul anterior și are la activ 4 campanii succesive ratate de promovare în Liga 2, cu Gloria Bistrița, CS Universitar și CSM Unirea Alba Iulia. De neînțeles, din punctul nostru de vedere.
Direct de echipa de seniori se va implica impresarul Bogdan Apostu, prin firma sa de management, precum la UTA Arad, Corvinul Hunedoara sau Gloria Bistrița, iar antrenor va fi instalat medieșeanul Cristian Pustai.
• Gabriel Pleșa: „Există o frustrare mare!”
„Vă spun direct: vor pleca şi preşedintele, şi antrenorul. E foarte probabil ca antrenor să fie Cristi Pustai şi Bogdan Apostu să se ocupe de managementul sportiv. Ratăm al doilea an promovarea în Liga a 2-a, oricum sunt foarte revoltat pe ceea ce a decis Federaţia, anume să jucăm un singur meci pe terenul unei echipe. Putea să fie pe teren neutru, dar asta e altă poveste. Mi se pare, oricum, incredibil! Nu am mai auzit de aşa ceva! Eu nu ştiu tare multe din culisele fotbalului, dar e frustrant când noi, care avem 70.000 de locuitori şi 3-4.000 de oameni la fiecare meci, jucăm în Liga a 3-a şi tot felul de comune ajung în Liga a 2-a. De aici, da, recunosc, există o frustrare mare. Eu am acum încredere în domnul Apostu, a promovat cinci echipe în ultimii şase ani. Încercăm să facem ce e posibil ca să promovăm. Domnul Pustai e antrenor de Superligă, speram ca prin venirea dânsului să ne vedem visul şi noi. Deocamdată, Băbuţan Aurelian va rămâne la club. El se ocupa cu administrarea clubului, cu baza sportivă, nu direct cu transferurile”, a spus primarul Gabriel Pleşa, într-o reacţie în exclusivitate pentru Prima Sport.
Sport
Federația Română de Fotbal, precizări în privința scandalului iscat în determinarea promovatelor în Liga a 2-a
Federația Română de Fotbal face precizări „referitoare la meciurile de promovare în Liga a 2-a”, transmite forul condus de Răzvan Burleanu în urma valurilor ridicate în ultimele zile.

Însă nu doar meciurile care au decis a cincea promovată în liga secundă sunt subiectul acestor precizări, ci și situația echipei CSL Ștefăneștii de Jos, nou-promovată direct și parte într-un litigiu care încă se judecă la Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
Concret, FRF are o poziție publică după ce în ultimele zile au apărut informații despre faptul că ea a ascuns o depunctare pe care a primit-o CSL Ștefăneștii de Jos într-un litigiu judecat de Comisia de Disciplină și Etică a FRF. Cu acea depunctare de două puncte, trupa din Ștefăneștii de Jos nu ar mai fi terminat pe locul 1 în Seria a 2-a a play-off-ului Ligii 3 și nu ar mai fi fost desemnată promovată direct în Liga 2, ci ar fi mers la barajul pentru promovare în locul celor de la SC Popești Leordeni.
„Federația Română de Fotbal a luat act de informațiile vehiculate recent în spațiul public și de demersurile juridice inițiate de clubul CSM Unirea Alba Iulia.
În vederea unei corecte informări a opiniei publice, FRF dorește să precizeze următoarele:
– Federația Română de Fotbal asigură opinia publică de faptul că organizarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 2 a fost efectuată cu respectarea strictă a tuturor normelor regulamentare aplicabile, precum și în deplină concordanță cu deciziile organismelor jurisdicționale competente.
– Având însă în vedere că aspectele semnalate fac obiectul unui caz aflat în mod oficial pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, cu termen de soluționare stabilit pentru data de 17 iunie 2026, Federația nu va furniza detalii suplimentare în acest moment. Această conduită este necesară pentru a nu interfera în niciun fel cu activitatea și independența organismului jurisdicțional. Toate clarificările necesare vor fi oferite public ulterior termenului menționat.
– Cu toate acestea, FRF consideră necesar să sublinieze faptul că urmare a apariției, inclusiv în spațiul public, a unor informații referitoare la eventuale înscrisuri care atestă o situație de fapt nereală, Federația Română de Fotbal va formula către Comisia de Disciplină și Etică o sesizare în temeiul art. 59 din Regulamentul Disciplinar. Acest demers are ca scop verificarea și sancționarea oricăror fapte ce pot constitui abateri disciplinare.
– Federația Română de Fotbal își menține angajamentul ferm față de respectarea principiilor de fair-play, transparență și legalitate, organizarea tuturor competițiilor FRF fiind efectuată în deplină concordanță cu acestea”, se precizează în comunicatul emis de FRF.
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2026. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2026: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | albaiuliainfo.ro
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 21 aprilie 2026
-
Actualitateacum o lună12-14 iunie: ALBA FEST 2026, în Piața Cetății din Alba Iulia
-
Politicăacum o lunăGuvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
-
Sportacum 2 zilePreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Administrațieacum 2 luniPlângerea prealabilă formulată de STP, actualul operator de transport local, repinsă în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia