Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

La Alba Iulia în 6 și 7 iunie va avea loc a VII-a ediție a festivalului naţional de folclor pentru copii şi tineret “Cântec Străbun”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 6-7 iunie 2013, la Alba Iulia va avea loc festivalul-concurs naţional de folclor “Cântec străbun”, care în acest an a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. În concurs vor evolua peste 30 de concurenţi din judeţele Neamţ, Arad, Maramureş, Vaslui, Bistriţa Năsăud, Bacău, Braşov, Teleorman, Vâlcea, Suceava, Mureş şi Alba.

Cantec-Strabun-2013Evenimentul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia după următorul program:

Joi, 6 iunie 2013, începând cu ora 17:00 la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia va avea loc concursul în care vor evolua concurenţii pentru cele trei premii puse în joc dar mai ales pentru Marele Trofeu al festivalului

Vineri, 7 iunie,  ora 18:00, pe aceeaşi scenă a Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia va avea loc Gala Laureaţilor şi recitaluri extraordinare cu îndrăgiţii interpreţi de folclor: Gelu Voicu, Maria Şalaru şi Leontina Fărcaş cu Muguri de Tezaur acompaniaţi de orchestra Ansamblului folcloric al judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Juriul concursului este format din: Ppreşedinte – Mircea Câmpianu, etnomuzicolog, cadru didactic universitar (Cluj-Napoca) şi membrii: Roxana Reche – muzicolog, interpretă de folclor (Alba Iulia), Maria Şalaru- profesor Şcoala de Muică şi Arte Plastice Alba Iulia, interpretă de folclor (Bacău), Gelu Voicu – realizator de emisiuni TV, interpret de folclor (Teleorman), Gheorghe Burz – profesor, dirijor, compozitor (Alba Iulia), Daniela Floroian – directorul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba .

Intrarea atât la concurs cât şi la seara de gală şi recitaluri este liberă!

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba prin Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Felix Constantinescu, elev al Liceului de Arte „Regina Maria”, premiul III la Concursul Internațional de Muzică Brentwood, din Marea Britanie

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un nou succes pentru Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și pentru școala românească de muzică: Felix Constantinescu, elev al clasei de pian coordonate de prof. Cecilia Simion, a obținut Premiul III la Concursul Internațional de Muzică Brentwood, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate tinerilor muzicieni.

Competiția s-a desfășurat la Brentwood School (Marea Britanie), iar Marea Finală a reunit cinci tineri muzicieni selectați dintre 40 de candidați proveniți din 18 țări.
Juriu de elită

Performanța tânărului pianist a fost evaluată de o comisie internațională de prestigiu, formată din personalități marcante ale lumii muzicale:

-Rosie Whitfield – Președintele Junior Guildhall
-Colin Lawson CBE – fost Director al Royal College of Music
-Gerrard Le Feuvre – Director al Kings Chamber Orchestra
-Rohan O’Hora – Șeful Secției de Claviaturi, Guildhall School of Music and Drama
-Grig Cuciuc – Director Artistic al Programului de Muzică Specializată, Brentwood School

Comisia a fost prezidată de Lord Black of Brentwood, Președintele Consiliului de Administrație al Brentwood School și Președintele Royal College of Music.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public distins, format din membri ai Parlamentului britanic, autorități locale, guvernatori, profesori și elevi ai școlii.

La ceremonia de premiere, Lord Black of Brentwood a subliniat că acești tineri artiști reprezintă viitorul muzicii internaționale și că mulți dintre ei vor evolua pe marile scene ale lumii în anii ce urmează.

• Masterclass internațional în Elveția

În perioada 28 februarie – 1 martie 2026, Felix Constantinescu a participat, în urma obținerii unei burse, la masterclass-ul susținut de pianista Cristina Marton-Argerich, la Weinfelden (Elveția).

Programul a inclus lecții individuale, întâlniri artistice și s-a încheiat cu un concert final, oferind tinerilor pianiști o experiență artistică și pedagogică valoroasă.

• Rezidență muzicală „Drumuri spre Măiestrie”

Între 2 și 6 martie 2026, tânărul pianist a participat la rezidențele muzicale internaționale „Drumuri spre Măiestrie”, organizate de Asociația Casa Internațională a Artiștilor Bușteni.

Ediția a V-a a proiectului, desfășurată în perioada 28 februarie – 8 martie 2026, a fost dedicată pianului și muzicii de cameră și a reunit o echipă pedagogică de excepție:

– Vadim Monastyrski – pian
– André Parfenov – pian și muzică de cameră
– Iuliana Münch – vioară și muzică de cameră
– Ștefan Cazacu – violoncel

Rezidența s-a încheiat cu Concertul de muzică de cameră și solistică, susținut vineri, 6 martie 2026, la Muzeul Național „George Enescu”.

În cadrul acestui concert au evoluat și alți elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia: Antonia Dogeanu (pian, clasa prof. Cecilia Simion) și Mihai Almășan (vioara, clasa prof. Mihaela Roșiu), alături de Felix Constantinescu, confirmând nivelul artistic ridicat al tinerilor muzicieni formați în această instituție.

• Invitat special la „Mici Pianiști de Talent”

Pe 7 martie 2026, Felix Constantinescu a fost invitat să deschidă cea de-a IV-a ediție a selecției burselor „Mici Pianiști de Talent”, organizată la Brașov de Asociația MusicATempo, în parteneriat cu Centrul Multicultural al Universității Transilvania.

Evenimentul este dedicat descoperirii și susținerii tinerilor pianiști cu potențial excepțional, iar recitalul oferit de tânărul pianist din Alba Iulia a fost apreciat de public și de specialiști.

• Un nume promițător al pianisticii românești

Prin rezultatele obținute la competiții internaționale și participarea la programe educaționale de elită, Felix Constantinescu confirmă statutul de tânăr pianist cu un parcurs artistic promițător, reprezentând cu succes Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia și școala românească de muzică.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Diana Belei, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Geografie

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Diana Belei, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a obținut premiul I la Olimpiada de Geografie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională.

„Felicitări pentru o performanță de excepție!

Suntem mândri să o felicităm pe eleva noastră Diana Belei pentru obținerea PREMIULUI I la Etapa Județeană a Olimpiadei de Geografie și pentru calificarea la Etapa Națională!

Rezultatul său remarcabil este rodul muncii susținute, al pasiunii pentru geografie și al perseverenței de care a dat dovadă.

Mulțumiri și felicitări doamnei profesor Lăncrănjan Floare, pentru îndrumarea dedicată și sprijinul constant oferit!

Îți dorim mult succes la Etapa Națională, Diana! Suntem alături de tine și avem încredere că ne vei reprezenta cu cinste!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș”.

 


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Doi elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, calificați la etapa națională a Concursului de Chimie „Lazăr Edeleanu”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Performanță deosebită obținută de elevii Iacob Andrei Alexandru (cls. a VII-a B) și Voina Ana Camelia (cls. VIII-a D), de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia. Aceștia au reușit calificarea la etapa națională a Concursului de Chimie „Lazăr Edeleanu”.

„Felicitări elevilor de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, respectiv IACOB ANDREI ALEXANDRU din clasa a VII-a B, pregătit de către doamna prof. MIHĂILĂ EUFIMIA și VOINA ANA CAMELIA din clasa a VIII-a D, pregătită de către doamna prof. MATEESCU MIHAELA, pentru rezultatele deosebite din cadrul Etapei Județene a Concursului de Chimie “Lazăr Edeleanu”, obținând, astfel, calificarea la ETAPA NAȚIONALĂ. Felicitări și mult succes mai departe!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziala „Mihai Eminescu”, din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia