Rămâi conectat

Administrație

Licitație de aproape 800.000 de lei, pentru achiziția a 30 de parcometre pentru plata parcărilor publice din Alba Iulia

Publicat

în

Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru furnizare, în cadrul proiectului „Sistem de echipamente și soft pentru plata taxelor de parcare prin automate electronice (parcometre) pentru parcările cu plată din municipiul Alba Iulia”. Valoarea totală estimată a investiției este de 781.880 de lei, fără TVA.

Scopul achiziţiei acestui sistem îl reprezintă acoperirea minimă a tuturor zonelor de taxare a parcărilor publice cu plată, pentru plată taxelor de parcare prin automate electronice (parcometre) în municipiul Alba Iulia, în conformitate cu HCL nr. 235 din 30 iulie 2019, modificat prin HCL 153 din 2021 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor publice cu plată din municipiul Alba Iulia.

Sistemul va fi alcătuit din componente hardware şi software ce funcţionează în tandem şi vor fi integrate şi complet compatibile. Perioada de garanţie va fi de minim 2 ani de la data semnării procesului verbal de punere în funcţiune. Pe perioada de garanţie sistemul va include şi licenţele pentru funcţionare online: backoffice producător şi ecosistem aplicaţii mobile şi desktop parcare, precum şi update-urile necesare.

Specificații tehnice minimale:

Automate electronice (parcometre) pentru plată parcare

  • Automate de plată şi eliberare tichete pentru încasare taxa parcare;
  • Acceptă monede;
  • Acceptă carduri bancare contactless;
  • Permite selectarea şi afişarea textului în minim 3 limbi, din care una limba română;
  • Alimentare doar prin panou solar pentru automatul on-street, acestea vor fi dotate fiecare în parte cu acumulatori reîncărcabili, care să asigure funcţionarea independentă 24h din 24h pentru o perioadă de minim 200 zile fără a fi necesară reîncarnarea acestora;
  • Ecran LCD cu iluminare ce se activează în mod automat pe timp de noapte pentru automatul de plată on-street;
  • Comunicare fără fir prin modem 4G incorporat, cu raportarea în timp real a tuturor tranzacţiilor efectuate către sistemul de back-office pentru automatul de plata on-street.

Achiziţia sistemului de echipamente şi soft pentru plata taxelor de parcare prin automate electronice (parcometre), în parcările cu plată din municipiul Alba Iulia va cuprinde un număr de 30 unităţi.

Achiziţia se va face în 3 loturi a câte 10 bucăţi în maxim 1 an de la data semnării contractului.

Administrație

Primăria Alba Iulia a lansat achiziția publică de servicii medicale pentru 200 de persoane defavorizate din Municipiu

Publicat

în

Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o invitație la o achiziție publică directă, pentru servicii medicale, în cadrul proiectului ”O nouă viaţă în „LUMEA NOUĂ” – Alba lulia”.

Serviciile furnizate în cadrul contractului se adresează unui număr de 200 de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, din ZUM/SDL, care urmează a fi recrutate în grupul ţintă al proiectului.

Se are în vedere furnizarea următoarelor serviciile medicale:

– asistenţă medicală specializată la domiciliu;

– îngrijire medicală la domiciliu (toaleta pacientului cu probleme medicale şi/sau imobilizat, manevre pentru prevenirea escarelor, manevre pentru evitarea complicaţiilor pulmonare etc.);

– evaluarea stării generale de sănătate;

– monitorizarea unor scheme terapeutice;

– evaluarea stării cognitive AAMSE;

– recomandarea unor strategii terapeutice în cazuri de deficit cognitiv după evaluarea gravităţii bolii, recoltarea de probe pentru analize (analize uzuale, exsudat, probe pentru cultură în caz de ulcere/escare etc.);

– evaluare geriatrică;

– monitorizarea funcţiilor fiziologice ale organismului (tensiune arterială, saturaţia oxigenului în sânge, frecvenţa respiraţiei);

– evaluarea comorbidităţilor;

– EKG, ecografii abdominale, Doppler, infiltraţii articulare, tratamente injectabile, la îngrijirea plăgilor în cazul ulcerului varicos/escare, tratamente cu aerosoli, masaj terapeutic, fizioterapie respiratorie cu aparate speciale, prevenire osteoporoză şi schema de tratament etc;

Serviciile medicale care vor fi realizate în rândul copiilor cuprind: evaluare stare de sănătate, depistarea pediculozei, măsurarea temperaturii, pulsoximetrie, administrare tratament injectabil, antibiotic, antipiretic, administrare la nevoie de tratament perfuzabil cu antibiotic, vitamine, administrare tratament oral, monitorizare tratament oral, terapii cu aerosoli, evaluare nivel de rahitism, ecografie abdominală, analize medicale uzuale, exsudat faringian, monitorizare nou născuţi, urmărirea schemei de vaccinare şi recomandări în această privinţă, monitorizarea evoluţiei nivelului de dezvoltarea fizică sau psihică, evaluare stării de sănătate a danturii şi îndrumarea pacienţilor spre cabinetele specializate, monitorizarea evoluţiei etc.

Valoarea estimată pentru plata serviciilor este de 500.002,30 de lei.

Citește mai mult

Administrație

Clădirea Primăriei Alba Iulia și a cinci unității de învățământ din Municipiu vor fi echipate cu panouri fotovoltaice

Publicat

în

Primăria Municipiului Alba Iulia a depus spre finanțare proiectul “Soluții de eficiență energetică prin surse regenerabile pentru 6 clădiri publice ale Municipiului Alba Iulia” în cadrul programului de finanțare gestionat de către Innovation Norway, dedicat creșterii capacității de a furniza energie regenerabilă în clădirile publice.

Proiectul are o valoare totală de 719.405 euro, din care 85% ar reprezenta contribuția fondurilor SEE, conform propunerii de buget. Clădirile vizate prin proiect sunt următoarele:

1. Clădirea Primăriei Alba Iulia
2. Clădirea Colegiului Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” – Centrul de informatică
3. Clădirea Colegiului Tehnic Apulum
4. Clădirea Școlii Gimnaziale Avram Iancu
5. Clădirea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu
6. Clădirea Școlii Gimnaziale Ion Agârbiceanu

Echipa primăriei mulțumește pe această cale partenerilor municipalității care au contribuit la pregătirea documentației tehnico-economice – faza DALI și la depunerea acestui proiect:
• Distribuție Energie Electrică Romania Sucursala Alba pentru acordul de principiu asupra investiției și pentru sprijinirea procesului de colectare de date în pregătirea proiectului
• Agenția Locală pentru Energie Alba – ALEA, în calitate de manager energetic al municipiului
• Servelect SRL – în calitate de proiectant
• BOX2M – în calitate de furnizor de soluții smart energy metering

Obiectivele proiectului sunt:
• Reducerea cu 20,21% a emisiilor de CO2 generate de 6 clădiri publice din Alba Iulia (echivalentul a 114 tone / an de emisii de CO2) până în anul 2024
• Creșterea de la 0 la 372 MWh / an a producției de energie din surse regenerabile de energiei la nivelul a 6 clădiri publice din Alba Iulia până în anul 2024
• Reducerea cu 20,18% a costurilor aferente consumurilor de energie pe 6 clădiri publice (echivalentul a 44.991 Euro economii pe an), costuri care în prezent sunt susținute din bugetul local.

Citește mai mult

Administrație

CJSU Alba: De mâine, 11 septembrie 2021, intră în vigoare noi reguli anti COVID-19, în județul Alba

Publicat

în

CJSU Alba a anunțat că de mâine, 11 septembrie 2021, intră în vigoare noi reguli anti COVID-19, pe teritoriul județului Alba.

HOTĂRÂREA nr. 208 din 10.09.2021 pentru aplicarea măsurilor prevăzute în H.G. nr.932 din 9 septembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În temeiul:

Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr.932/09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021;

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență aprobat prin H.G. nr. 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 10.09.2021,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. În data de 10.09.2021 la ora 24.00, încetează aplicarea măsurilor stabilite pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, prin hotărârea CJSU Alba nr.204 din 10.08.2021;

Art. 2. În baza prevederilor H.G. nr.932/09.09.2021, începând cu data de 11.09.2021, ora 00,00, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba, se vor respecta următoarele măsuri:

A. Măsuri generale, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile:

1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare identificate la nivelul Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență de pe raza județului Alba;

2. În funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel:

a) angajatul este singur în birou/toate persoanele din birou sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

3. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108-110 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare;

4. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră;

5. Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie;

6. Sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 7 – 20;

7. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

8. În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;

9. În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;

10. În spațiile închise sau deschise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;

11. Se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt premise, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

12. Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii;

13. Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

14. Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne;

15. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;

16. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare de 250 de persoane în interior și mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

17. Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

18. Se permit organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

19. Se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

20. Se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane;

21. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități;

22. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00;

23. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne;

24. Activitatea în creşe şi after-school-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

25. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

26. La apariția a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților, se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură de către unitatea/instituția de învățământ responsabilă cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază;

27. În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale;

28. Transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

29. Transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

30. Transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

B. În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit. A:

1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecție;

2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii;

3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății;

4. În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății;

5. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

6. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în exterior sau de maximum 150 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

7. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de participanți de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

8. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) până la capacitatea maximă a spațiului în exterior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

9. Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

10. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 250 de persoane în interior și de maximum 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori;

11. Se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți de maximum 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori;

12. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

13. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

14. Măsurile prevăzute la pct. 14-15 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

15. În cazul evenimentelor private aferente nunţilor şi botezurilor, activităţile prevăzute la pct. 14 – 15, se pot desfășura până la ora 2,00;

16. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 14 şi 16 este restricţionată sau închisă se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

17. Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

18. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului;

19. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

20. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

21. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;

22. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness vor respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

23. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00;

24. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

25. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis vor respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea;

26. Activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, se va desfășura în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

31. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea
unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

C. În toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit. A:

1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecție;

2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii;

3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitor;

4. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior şi de maximum 100 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

5. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

6. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

7. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

8. Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

9. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

10. Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;

11. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

12. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

13. Măsurile prevăzute la pct. 12-13 se aplică și operatorilor economici care
desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

14. În cazul evenimentelor private aferente nunţilor şi botezurilor, activităţile prevăzute la pct. 12 – 14, se pot desfășura până la ora 2,00;

15. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 12 şi 14 este restricţionată sau închisă se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

16. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului;

18. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

19. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

20. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;

21. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00;

22. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

23. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2;

D. În toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 4/1000 de locuitori se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit. A:

1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

3. Activitatea operatorilor economici prevăzuți la punctele 1 și 2 este permisă pentru prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

4. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

6. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;

7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

8. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

9. Organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene este interzisă;

10. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;

11. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și/sau deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;

12. Organizarea de conferinţe în interior este interzisă.

E. În toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit. A și D:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

3. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

4. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;

5. Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere, va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”;

6. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își vor organiza și desfășura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00—18,00. Prin excepție în intervalul orar 18,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

7. Prin excepție de la prevederile art. 2 lit.E pct.6, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

8. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;

9. În situația în care, pe durata celor 14 zile de valabilitate a măsurilor stabilite prin hotărâri ale CJSU Alba, rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 3,5 cazuri la 1000 de locuitori, se vor aplica măsurile de la art.2. lit.D din prezenta hotărâre, cu aceeași durată de valabilitate prevăzută inițial, fără a mai fi nevoie de o nouă hotărâre în acest sens.

F. În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se instituie următoarele măsuri, în completare la măsurile prevăzute la lit.A și D:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00—5.00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

3. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

4. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;

5. Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere, va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”;

6. Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își vor organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5,00—18,00. Prin excepție, în intervalul orar 18,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

7. Prin excepție de la prevederile art. 2 lit.F pct.6, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

8. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;

9. În situația în care, pe durata celor 14 zile de valabilitate a măsurilor stabilite prin hotărâri ale CJSU Alba, rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 7 cazuri la 1000 de locuitori, se vor aplica măsurile de la art.2, lit. E din prezenta hotărâre, cu aceeași durată de valabilitate prevăzută inițial, fără a mai fi nevoie de o nouă hotărâre în acest sens.

Art. 3. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba va constata zilnic rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2 în vederea aplicării măsurilor de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, prevăzute în prezenta hotărâre, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba.

Art. 4. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T.-urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri