Sport
Lotul cu care CSU Alba Iulia atacă noul sezon competițional modificat substanţial. Obiectivele sunt câștigarea cupei și a campionatului
CSU Alba Iulia va începe pregătirile pentru viitoarea stagiune, vineri, 16 august 2013, prin efectuarea vizitei medicale, urmând ca duminică, echipa lui Miroslav Popov şi George Lăncrănjan să plece pentru 7 zile într-un cantonament centralizat la Olimp.
Clasată sezonul trecut pe locul 4 în Liga Naţională de baschet feminin şi finalistă a Cupei, formaţia albaiuliană are un buget de 230.000 de euro, dar şi un obiectiv îndrăzneţ, atacarea titlului, precum şi cucerirea Cupei României. Principalele adversare vor fi campioana ICIM Arad şi Sepsi Sg. Gheorghe, întrucât atât CSM Târgovişte cât şi CSM Satu Mare resimt puternic criza financiară.
• Buget de 230.000 de euro
Antrenorul Miroslav Popov a fixat reunirea lotului în data de 15 august, după-amiaza, în 16 va avea loc vizita medicală. Deşi iniţial s-a vehiculat ideea unui alt stagiu la munte, CSU a renunţat la acesta pentru un turneu amical în Serbia. “Eu cred că vom face treabă în viitorul campionat. Se anunţă o toamnă extrem de încărcată, în plan baschetbalistic. Suntem prima echipă din Alba prezentă în Cupele Europene şi acest lucru ne motiuvează suplimentar, deşi vom avea de jucat pe trei fronturi“, a declarat Bogdan Duma, preşedintele CA al CSU Alba Iulia
CSU Alba Iulia va juca primul meci acasă, în data de 24 septembrie, contra nou promovatei CS Phoenix Galaţi urmând ca returul să fie patru zile mai târziu.CSU Alba Iulia va debuta în sezonul regulat, cu SCM U Craiova (acasă) – în 5 octombrie.
• 6 “straniere” din care 4 americance
Din lot fac parte autohtonele Ildiko Nagy, Alexandra Uiuiu (de anul trecut), Andreea Huţanu (CSM Târgovişte), Anemarie Părău (CSM Satu Mare), tinerele Sica Cuzic şi Mihaela Gherman (LPS Alba Iulia), „stranierele” Breanna Salley (revenire, după un sezon în care n-a jucat), Jovana Vukoje (din lotul precedent), Tiffany Brown (Danzio Timişoara), Sasa Cadjo (Partizan Galenka), Chastity Reeed (Elityur Netanya), Jessica Bradley (Angers). Dintre cele 6 jucătoare străine, patru sunt din USA: Salley, Brown, Reed, Bradley (care au ajuns miercuri la Budapesta, fiind aşteptate de Bogdan Duma – preşedintele Consiliului de Administraţie al CSU Alba Iulia).
Au plecat Tobin (Miskolc), Laza, Abramzon, Pap, Voica, Brantlova, Thompson, dar şi directorul sportiv Petru Eleş şi practic, efectivul a fost restructurat din temelii, cu numai trei supravieţuitoare: Nagy, Uiuiu, Vukoje, alături de talentatele Cuzic şi Gherman
Sport
Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți
Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 – Taekwondo WT, proba olimpică Kyorugi, desfășurată la Miercurea Ciuc în perioada 2-4 octombrie 2026.

Ilinca a primit, de asemenea, în această seară, încă o distincție importantă: Locul I pentru Cea mai bună sportivă la categoria Kadet!
„O performanță deosebită, care încununează munca, disciplina și pasiunea pentru sport. Ilinca este legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, unde își continuă pregătirea și drumul spre noi performanțe, sub îndrumarea antrenorului Alin Moldovan. Felicitări, Ilinca! Suntem mândri de tine și îți dorim cât mai multe victorii! Felicitări antrenorului și părinților tăi pentru munca depusă și pentru susținerea necondiționată!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.
Sport
Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, performanțe remarcabile la Memorialul „Ioan Schuster” 2026
Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut numeroase clasări pe podium la ediția din 2026 a concursului internațional de înot masters Memorialul „Ioan Schuster”, desfășurat în weekend, la Reșița.

La competiție au participat peste 70 de înotători din România și Ungaria. Clubul albaiulian a fost reprezentat de șapte sportivi, care au avut evoluții foarte bune în probele individuale și de ștafetă.
Printre performerii competiției s-a numărat și Avram Iancu, cunoscut pentru performanțele sale în înotul în ape deschise. Acesta a obținut medalia de argint în proba de ștafetă 4×50 de metri mixt.
Rezultatele sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia au fost următoarele:
• Palfi Attila: cinci locuri întâi, la probele de 50 de metri bras, 200 de metri mixt, 400 de metri liber, 100 de metri bras și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al patrulea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;
• Ileană Radu: patru locuri întâi, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri craul și ștafeta 4×50 de metri liber; trei locuri secunde, la 50 de metri fluture, 200 de metri mixt și ștafeta 4×50 de metri mixt;
• Stăncel Lukas: trei locuri întâi, la 200 de metri mixt, 400 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; patru locuri secunde, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri mixt; locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;
• Oprea Ioan: trei locuri întâi, la 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la 50 de metri bras și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;
• Oprea Ciprian: două locuri întâi, la 50 de metri spate și 50 de metri liber, precum și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;
• Stăncel Silviu: două locuri secunde, la 100 de metri bras și 50 de metri liber, și locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;
• Avram Iancu: locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al șaselea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații.
Rezultatele obținute la Reșița confirmă forma bună a sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia și nivelul ridicat al pregătirii acestora în competițiile de înot masters.
-
Actualitateacum 2 luniDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Administrațieacum 2 luniNoua companie de transport public a Primăriei Alba Iulia va avea 72 de angajați și un director general. Organigrama, pe masa Consiliului Local
-
Din Județacum o lunăAmenzi și confiscări în piețele agroalimentare din Alba. Poliția a sancționat comerțul ilegal cu fructe de pădure
-
Actualitateacum 2 luniAPULUM SA cere soluții urgente pentru reluarea transportului public: „Ne pune angajații în imposibilitatea de a ajunge la serviciu”
-
Administrațieacum 2 luniCum va fi ales operatorul care va asigura transportul public de urgență în Alba Iulia. Gabriel Pleșa: „Va fi acces liber la ofertare”
-
Actualitateacum 2 luniCozi la chioșcurile STP din Alba Iulia, după reluarea transportului public. Pensionarii așteaptă pentru cardurile de călătorie gratuită
-
Actualitateacum 4 săptămâniDezinsecție în Alba Iulia, între 7 și 30 septembrie 2026. Ce substanțe vor fi folosite și ce recomandă autoritățile