Lt. col. Cornel Oltean: „Tot mai mulți tineri își doresc o carieră militară”

Îndosariat în: Actualitate |

soldati-alba-iuliaInteresul tinerilor pentru o cariera militară a crescut în acest an, fapt confirmat de numărul mai mare de candidați admiși la instituțiile militare de învățământ pentru anul școlar care va începe luni, 15 septembrie 2014, susține lt. col. Cornel Oltean, șeful Biroului Informare Recrutare Alba Iulia.

Astfel, numai la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” 23 din cei 120 de elevi vor fi din Alba, din care 17 băieţi şi 6 fete. Şi în învățământul militar superior sau postliceal județul Alba va avea reprezentanți din partea liceelor civile. Astfel, la Academia Tehnică Militară București, Academia Forțelor Terestre Sibiu și Academia Forţelor Aeriene Brașov au fost admiși câte 4 absolvenți civili, între care două fete. Tot 4 civili din Alba vor deveni maiştri militari, după ce vor absolvi Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre Pitești. Tot la Pitești, 3 soldați și gradați profesioniști au început pregătirea pentru a primi gradul de sergent, pe filieră directă. Pe filieră indirectă, o absolventă din Alba a fost admisă pe unul din cele 11 locuri scoase la admitere pe toată țara la specialitatea „justiţie militară”, unde concurența a fost de peste 13 candidați pe un loc. De asemenea, un băiat din Alba urmează cursurile Secţiei de Perfecţionare Medico-Militară de la Focșani, pentru a deveni subofiţer sanitar. Cornel Oltean spune că tinerii interesați de cariera militară trebuie să contacteze Biroul Infomare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean, situat la Poarta a III-a a Cetății Alba Iulia.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.