Sport
Marea provocare a anului 2022 pentru mărșăluitoarele de la CS Unirea Alba Iulia este participarea la Campionatul Mondial de atletism
Acest an este unul al marilor provocări pentru merituoasele mărșăluitoare de la CS Unirea Alba Iulia, Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, sportive pregătite de reputatul antrenor Gabriel Avram.
Asta, din cel puțin două puncte de vedere: pentru prima dată, în marșul feminin competitoarele au parte de două probe specializate, pe distanțele de 20 de kilometri și respectiv 35 de kilometri, și, nu în ultimul rând întrucât în acest an sunt trei competiții de anvergură, fiind primul an în care se dispută atât Campionatele Europene cât și Campionatele Mondiale de atletism (amânate cu un an, din cauza pandemiei care a făcut ca Jocurile Olimpice din 2020 să se desfășoare anul trecut). Trecând în revistă calendarul internațional, fixăm în agendă Campionatul Mondial de marș, din 4-5 martie, la Muscat (Oman), Campionatul Mondial de atletism pentru seniori, în 15-24 iulie, în USA, la Eugene (Oregon) și Campionatul European de atletism pentru seniori, din 15-21 august, la Munchen (Germania).
Pe lângă acestea, pentru atletele din Cetatea Marii Uniri mai sunt prevăzute alte două întreceri de mai mică anvergură cum ar fi Campionatul Balcanic de marș (în Grecia, locație nestabilită încă, la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie) și Campionatul Național de 35 kilometri marș, seniori și Under 23, la Dudince (Slovacia), în 23 aprilie. Acestora li se alătură clasicele ediții ale campionatelor naționale, prima fiind în 13 februarie, cea de iarnă. la Timișoara (competiție ce deschide practic sezonul), urmată de ediția de vară (25 iulie), pe distanța de 20 kilometri, pentru seniori, Under 23 și Under 20, și Campionatul Național de 10 kilometri marș (seniori și Under 23), la Buziaș (23 octombrie).
„Este un calendar extrem de încărcat, ce presupune multă muncă, dar în același timp o dozare judicioasă a efortului. Scopul nostru este să reușim să ne regăsim la startul compatițiilor majore, marae provocare fiind Campionatele Mondiale, în fapt evenimentul anului în atletism. Cu siguranță că Ana Rodean o să se specializeze pe distanța de 35 kilometri, iar Mihaela Acatrinei o să abordeze în continuare proba clasică, aceea de 20 de kilometri”, a punctat antrenorul Gabriel Avram.
În ultimii doi ani, Mihaela Acatrinei (2020) și Ana Rodean (2021) au fost desemnate sportivul anului la secțunea sporturi olimpice, ultima reușind să stabilească un record național în noua probă pe care a abordat-o, aceea pe distanța de 35 kilometri. Alături de merituoasele albaiuliene a fost mereu antrenorul Gabriel Avram (64 de ani), pentru al 7-lea an consecutiv antrenorul anului la secțiunea sporturi olimpice, acesta stabilind un record de senzație: a 21-a oară în ultimii 28 de ani în vârful ierarhiei județene.
Sport
CSU Alba Iulia, nevoită să-și anuleze primul amical din cauză că nu a găsit niciun teren curățat de zăpadă, care să fie disponibil
CSU Alba Iulia a anunțat astăzi că este nevoită să anuleze primiul meci amical, din cauză că nu a găsit niciun teren curățat de zăpadă, care să fie disponibil la ora la care era programată partida.

În consecință, cum starea vremii este una specifică anotimpului rece, s-a preferat să se renunțe la jocul de verificare fixat cu Universitatea Cluj, Under 19. Următorul test prevăzut este în 24 ianuarie, când CSU Alba Iulia ar trebui să se deplaseze la ASA Tg. Mureș, divizionară secundă care în aceeași zi are programat un joc în deplasare cu CIL Blaj.
În altă ordine de idei, formația universitară s-a despărțit de D. Șerban, venit în vara trecută de la CIL Blaj, întrucât apărătorul lateral stânga în vârstă de 20 de ani a preferat să renunțe la activitatea de fotbalist și a plecat în Irlanda, la muncă. În altă ordine de idei, „alb-albaștrii” au în pregătire doi tineri jucători, din anul 2007, ambii mijlocași, pentru a acoperi capitolul under. Asta întrucât strategia clubului merge în continuare pe înregimentarea unor jucători tineri, în condițiile în care oricum media de vârstă a lotului este una scăzută, cu foarte puțini echipieri care depășesc 20 de ani.
Sport
Staff-ul tehnic al CSM Unirea Alba Iulia, modificat în proporție covârșitoare de Dragoș Militaru
Liderul CSM Unirea Alba Iulia a început pregătirile sub comanda lui Dragoș Militaru, noul antrenor principal, care se bazează pe un staff tehnic modificat în proporție covârșitoare, mai continuând doar secundul Mircea Oprea.

A plecat I. Tănase, a venit Andreas Mihaiu, iar 4 tineri jucători sunt testați în această săptămână.
Prima ședință de pregătire a liderului Seriei 7 din Liga 3, desfășurată la Micești, a reunit un efectiv format din 28 de jucători, singura noutate fiind, până în prezent, Mihaiu (ex-CSM Slatina). A început alergările și Indrei, jucătorul de bandă absent în prima a campionatului, din pricina unei accidentări grave.
În privința staff-ului tehnic, cu excepția lui Mircea Oprea – care va rămâne în continuare secund, sunt doar noutăți, după cum urmează: Dragoș Militaru – principal, marocanul Moundir Moussaddak (cu care Militaru a conlucrat la Unirea Dej și Chindia Târgoviște) – antrenor secund, George Aldea (AFC Micești și LPS Sebeș) – preparator fizic, Vasile Șleam (fost la Minaur Baia Mare, a lucrat cu Militaru la Unirea Dej) – antrenor cu portarii. În schimb, Marcel Rusu, Ionuț Grozav și Petre Clep, foști secunzi în mandatul lui Pelici, nu mai fac parte din conducerea tehnică a echipei de seniori
„Mă bucur că am început și că i-am văzut pe băieți cu chef de antrenament. I-am felicitat pentru parcursul din prima parte a sezonului, însă trebuie să fim echilibrați și conștienți că suntem doar la jumătatea drumului. Urmează o perioadă de șapte săptămâni până la primul meci oficial, timp în care îmi doresc să aducem cât mai multă calitate în tot ceea ce lucrăm, să stabilim principii clare și să continuăm să dezvoltăm fiecare jucător, astfel încât să devină o versiune mai bună a lui. Sunt de părere că întotdeauna există loc de mai bine, iar noi trebuie să identificăm cele mai bune metode pentru a reuși acest lucru. Vreau să luăm lucrurile pas cu pas și să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună”, a transmis antrenorul Dragoș Militaru pentru canalul oficial de comunicare al formației din Cetatea Marii Uniri.
De asemenea, în această săptămână, sunt în probe tinerii David Berar (n. 2008) – fundaș dreapta UTA Arad Under 17, Răzvan Moldovan (2007) – fundaș dreapta, Ripensia Timișoara, David Dascălu (2007) – mijlocaș, Ripensia Timișoara, Răzvan Forgaci (2007) – atacant, Avântul Reghin.
A fost învoit Fetița și s-a produs o primă plecare, a mijlocașului Ionuț Tănase, care și-a reziliat contractul. Tănase (28 de ani) a venit în urmă cu un an și jumătate la Alba Iulia, în vara anului 2024, la sugestia lui Alexandru Pelici, fostul principal al Unirii, și a marcat un gol în prima parte a campionatului.
Sport
CSM Unirea Alba Iulia s-a reunit sub comanda lui Dragoș Militaru. Andreas Mihaiu, singura noutate din lot
Prima ședință de pregătire a CSM Unirea, din acest an, s-a desfășurat la Micești și a reunit un efectiv format din 28 de jucători. Singura noutate, până în prezent, este Andreas Mihaiu (ex-CSM Slatina). A început alergările și Indrei, jucătorul de bandă absent în prima a campionatului, din pricina unei accidentări grave.

A fost învoit Fetița și s-a produs o primă plecare, a mijlocașului Ionuț Tănase, care și-a reziliat contractul. Tănase (28 de ani) a venit în urmă cu un an și jumătate la Alba Iulia, în vara anului 2024, la sugesita lui Alexandru Pelici, fostul principal al Unirii, și a marcat un gol în prima parte a campionatului.
Lotul prezent: *portari: Roman, B. Ștefan, Herlea (toți jucători underi); *fundași: Szijj, Ardei, Balaur, Vomir, Giosu, Ondreykovicz (under), M. Jurj (under); *mijlocași: Pîntea, Al. Pop, Mihaiu (CSM Slatina), Giurgiu, Jorza, Gavrilă, Banu, Ardeiu (under), R. Stanciu (under), Lambru (under), Butnariu (under), V. Borcea; *atacanți: Golda, Banyoi, Blănaru, Glonț (under), Cîșlariu (under)
În privința staff-ului tehnic, cu excepția lui Mircea Oprea – care va rămâne în continuare secund, sunt doar noutăți, după cum urmează: Dragoș Militaru – principal, marocanul Moundir Moussaddak (cu care Militaru a conlucrat la Unirea Dej și Chindia Târgoviște) – antrenor secund, George Aldea (AFC Micești și LPS Sebeș) – preparator fizic, Vasile Șleam (fost la Minaur Baia Mare, a lucrat cu Militaru la Unirea Dej) – antrenor cu portarii.
În schimb, Marcel Rusu, Ionuț Grozav și Petre Clep, foști secunzi în mandatul lui Pelici, nu mai fac parte din conducerea tehnică a echipei de seniori
În perioada precompetițională sunt prevăzute două cantonamente centralizate, unul la domiciliu, în perioada 12 ianuarie-2 februarie, și un altul extern, în Antalya (Turcia), timp de 11 zile (3-13 februarie), răstimp în care se vor disputa și 3 partide amicale. Adversarii din Antalya sunt SKS Oskar Przysucha (Polonia, Liga a IV-a, locul 9) – vineri, 6 februarie; FC Neftchi Kochkor-Ata (Kârgâzstan, Premier League, locul 9) – marți, 10 februarie și Brabrand FC (Danemarca, Divizia a II-a, locul 9) – joi, 12 februarie.
-
Actualitateacum 2 luniNume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2025. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniLa ora 22.00, aproape 16.000 de gospodării din județul Alba nu au energie electrică. Vezi unde se vor amplasa cele 3 generatoare de electricitate
-
Din Județacum 2 săptămâniJudețul Alba, ca în Evul Mediu: Peste 8.000 de gospodării nu au curent electric de peste 90 de ore
-
Administrațieacum 2 săptămâniProbabil rușinat de criticile aduse de cetățeni, primarul Gabriel Pleșa a ieșit la deszăpezit
-
Din Județacum 2 săptămâni4 ianuarie 2026 – ora 08.30: Peste 15.300 de consumatori din Alba nu au în continuare energie electrică. Până în acest moment au fost montate 7 generatoare electrice
-
Actualitateacum 2 luniPrimarul Gabriel Pleșa promite sancțiuni pentru cei care l-au huiduit pe Ilie Bolojan, la Alba Iulia
-
Administrațieacum o săptămânăȘOC la ghișeele direcției de la Taxe și Impozite Locale: Dările cetățenilor din Alba Iulia s-au dublat în 2026
