Rămâi conectat

Sport

Mărșăluitoarele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, de la CS Unirea Alba Iulia, calificate la Campionatele Mondiale de atletism

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Mărșăluitoarele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei au reușit o performanță excelentă în Sâmbăta Mare, la Dudince, în Slovacia, cele două atlete legitimate la CS Unirea Alba Iulia calificându-se la Campionatele Mondiale de atletism, cel mai important concurs din 2022, prevăzut în perioada 15-24 iulie, în USA, la Eugene.

„Timpi foarte buni realizați de ambele sportive, cu care și-au asigurat practic calificarea la Campionatele Mondiale. În urma acestor rezultate, în clasamentul mondial Ana se situează în jur de locul 30 iar Mihaela aproximativ pe 40 dintr-un total de 60 de locuri calificabile. Le felicit pe sportivele mele pentru efortul depus care, iată, a fost încununat de un succes deosebit. Este un rezultat extraordinar atât pentru CS Unirea cât și pentru sportul albaiulian în general”, a declarat antrenorul Gabriel Avram.

Într-o companie extrem de selectă, la un concurs tradițional ce a adunat la start “crema” marșului de pe mapamond, peste 230 de sportivi din 28 de țări prezenți la a 41-a ediție a prestigioasei curse ce a reprezentat și campionat pentru șase țări, Croația, Cehia, Ungaria, Mauritius, România și Slovacia, sportivele din Cetatea Marii Uniri s-au clasat pe primele două poziții ale ierarhiei interne. În Slovacia s-a desfășurat Campionatul Național de 35 kilometri marș, seniori și Under 23, masculin și feminin. Ana Rodean, cu timpul 3:01.56, a cucerit medalia de aur (al doilea titlu consecutiv pe respectiva distanță, recordul național fiind stabilit în mai 2021, la Poděbrady, Cehia, la Campionatul European de Marș), fiind pe locul 21 în curs. Colega sa de club, Mihaela Acatrinei, la primul concurs de 35 kilometri din carieră, a terminat pe locul secund, cu timpul 3:08.38, devenind vicecampioană națională și luând medalia de argint (locul 30). Mihaela Pușcașu a fost a 3-a (a 34-a, la general; au încheiat 39 de sportive, iar alte 7 nu au ajuns la finish), iar CSU Reșița și-a adjudecat aurul pe echipe (cele două uniriste au dublă legitimare)

Cursa a fost câștigată de Qieyang Shije (China), argint la JO de la Londra și 2012, locul 7 la Tokyo anul trecut, de două ori medaliată mondială, la prima cursă a anului și prima pe 35 kilometri, cu timpul 2:43.06 (recordul concursului). Pe podium au mai urcat Garcia Leon Kimberly (Peru) – timpul 2:43.19 (record sud-amercican) și Li Maocuo (China) – timpul 2:45.46.




Sport

Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 – Taekwondo WT, proba olimpică Kyorugi, desfășurată la Miercurea Ciuc în perioada 2-4 octombrie 2026.

Ilinca a primit, de asemenea, în această seară, încă o distincție importantă: Locul I pentru Cea mai bună sportivă la categoria Kadet!

„O performanță deosebită, care încununează munca, disciplina și pasiunea pentru sport. Ilinca este legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, unde își continuă pregătirea și drumul spre noi performanțe, sub îndrumarea antrenorului Alin Moldovan. Felicitări, Ilinca! Suntem mândri de tine și îți dorim cât mai multe victorii! Felicitări antrenorului și părinților tăi pentru munca depusă și pentru susținerea necondiționată!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia.




Citește mai mult

Sport

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, performanțe remarcabile la Memorialul „Ioan Schuster” 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut numeroase clasări pe podium la ediția din 2026 a concursului internațional de înot masters Memorialul „Ioan Schuster”, desfășurat în weekend, la Reșița.

La competiție au participat peste 70 de înotători din România și Ungaria. Clubul albaiulian a fost reprezentat de șapte sportivi, care au avut evoluții foarte bune în probele individuale și de ștafetă.

Printre performerii competiției s-a numărat și Avram Iancu, cunoscut pentru performanțele sale în înotul în ape deschise. Acesta a obținut medalia de argint în proba de ștafetă 4×50 de metri mixt.

Rezultatele sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia au fost următoarele:

• Palfi Attila: cinci locuri întâi, la probele de 50 de metri bras, 200 de metri mixt, 400 de metri liber, 100 de metri bras și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al patrulea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Ileană Radu: patru locuri întâi, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri craul și ștafeta 4×50 de metri liber; trei locuri secunde, la 50 de metri fluture, 200 de metri mixt și ștafeta 4×50 de metri mixt;

• Stăncel Lukas: trei locuri întâi, la 200 de metri mixt, 400 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; patru locuri secunde, la 100 și 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri mixt; locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Oprea Ioan: trei locuri întâi, la 50 de metri spate, 50 de metri liber și ștafeta 4×50 de metri liber; locul al doilea la 50 de metri bras și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Oprea Ciprian: două locuri întâi, la 50 de metri spate și 50 de metri liber, precum și locul al șaptelea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Stăncel Silviu: două locuri secunde, la 100 de metri bras și 50 de metri liber, și locul al treilea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații;

• Avram Iancu: locul al doilea la ștafeta 4×50 de metri mixt și locul al șaselea la ștafeta 2×50 de metri liber, două generații.

Rezultatele obținute la Reșița confirmă forma bună a sportivilor de la CSM Unirea Alba Iulia și nivelul ridicat al pregătirii acestora în competițiile de înot masters.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia