Medalie de argint obținută de elevi ai Colegiului Național HCC din Alba Iulia la concursul internațional de proiecte informatice InfoMatrix

Îndosariat în: Învățământ-Cultură |

InfoMatrix-2015La sfârșitul săptămânii trecute, în data de 27 martie 2015, la București, a avut loc selecția națională a concursului internațional de proiecte informatice InfoMatrix.

Concursul, aflat la a 13-a ediție, este organizat de Universitatea Europei de Sud-Est Lumina în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și cuprinde cinci secțiuni: Programare, Artă pe Calculator, Control Hardware, Film Scurt și Robotică. Prin acest concurs de proiecte informatice tinerii sunt încurajați să-și pună în practică imaginația, creativiatea și pasiunea lor, dar pe lângă excelența profesională se promovează și cooperarea și dialogul intercultural.

Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a fost reprezentat la faza națională a acestui concurs cu 2 scurt-metraje coordonate de prof. Codruța Mureșan, care s-au regăsit printre cele 30 de filme selectate din totalul de peste 90 de filme înscrise. Filmul realizat de Mărginean Andreea, Ciorgovean Andreea împreună cu Gherman Vanesa și Mârza Nicoleta, “What goes around comes around”, a obținut medalia de argint. Cu toate că nu au fost medaliate, concurentele din cealaltă echipă, cu scurt metrajul “Yes, I am”, Pașca Roxana, Botezan Maria și Oancea Silvia, au cumulat experiență care cu siguranța le va ajuta pe viitor.

Din fiecare echipă s-au deplasat la București câte două eleve: Mărginean Andreea și Ciorgovean Andreea din clasa a XI-a G, respectiv Pașca Roxana din clasa a X-a G și Oancea Silvia din clasa a X-a A, însoțite de profesorul coordonator Codruța Mureșan. În concurs fiecărui proiect i s-a pus la dispoziție un stand, pe care concurenții l-au amenajat încercând să-și promoveze cât mai bine lucrarea. Evaluarea proiectelor s-a realizat între orele 9.30 și 17 cu o pauză de 30 minute pentru prânz, fiecare echipă fiind chemată pe rând pentru a-și susține proiectul în limba engleză în fața unei comisii formată din membrii de naționalitate română și turcă. În tot acest timp concurenții au stat la standurile lor care au fost vizitate de comisie și de elevi din liceele bucureștene în cadrul concursului Infomatrix Newsletter, un alt concurs despre expoziție și despre proiecte care își propune prin intermediul celor două categorii – Eseu și Interviu, să permită elevilor bucureșteni să strângă informații despre proiecte și participanți și să-și spună părerea despre concurs.

Secțiunea short movie a avut o temă dată, furtul, concurenții fiind provocați să ilustreze în filmul lor consecințele acestuia și faptul că furtul nu este doar o simplă acțiune, ci este mult mai mult decât pare. Filmul medaliat ”What goes around comes around” a captat atenția juriului prin ideea sa și interpretarea artistică. Scurt metrajul urmărește povestea unei fete obișnuite care este provocată de către o prietenă să fure o pereche de blugi dintr-un magazin, iar în urma insistențelor fata cedează și acceptă provocarea. După câteva zile, vânzătoarea și hoața se întâlnesc întâmplător, hoața aflând de la vânzătoarea magazinului că a fost concediată deoarece niște articole vestimentare au dispărut în ultima perioadă. Hoața își dă seama că a fost vina ei și că nu poate să trăiască cu gândul că cineva trebuie să sufere consecințele furtului în locul ei și intenționează să se predea la poliție. Morala filmului este că în unele cazuri este posibil ca alții să sufere consecințele acțiunilor tale.

Impresii ale elevelor participante:

Mărginean Andreea, realizatoarea filmului medaliat cu argint

În momentul în care am aflat că ne-am calificat, am fost foarte fericite și în același timp emoționate. Pot să zic că acest concurs a fost o experiența minunată și chiar pe placul meu, deoarece au participat tineri care au aceleași interese ca și mine. Nu pot spune că a fost tocmai ușor să ne susținem filmul în fața unui juriu, dar spre surpinderea noastră au fost plăcut impresionați. Când am aflat ca am caâștigat locul II am fost foarte entuziasmate și fericite că toată munca depusă ne-a fost rasplătită.

Andreea Ciorgovean, actrița din rolul principal al filmului medaliat cu argint:

A fost o experiență frumoasă pe care aș mai repeta-o oricând. Consider că în viața trebuie să profiți de orice ocazie care ți se ivește. Deși la început am fost nedumerite în privința participării la acest concurs, prof. Mureșan Codruța ne-a susținut și ne-a încurajat. Acum suntem bucuroase și ne putem mândri că am obținut un astfel de premiu, fiind o realizare destul de mare pentru toate patru.

Pașca Roxana

Pentru mine și colega mea, INFOMATRIX a fost o experiență inedită pe care cu siguranță vrem să o retrăim și în anii următori. Faptul că te afli într-o sală plină cu oameni care au aceași pasiune ca tine este incredibil. O parte și mai bună a concursului a fost rivalitatea dintre echipe. La fel ca și noi, fiecare participant dorea să își facă cât mai atractiv proiectul. Jurizarea mi-a dat cele mai mari emoții, mai ales membrii juriului, dar vreau să cred că toate acele emoții au fost constructive. Chiar dacă nu am câstigat premiul cel mare, noi ne-am simțit foarte bine, am socializat și am căpătat o oarecare experiență pentru următoarele proiecte.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.