Mii de credincioși au luat Lumina Sfântă de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia în Noaptea de Înviere

Îndosariat în: Actualitate |

Noaptea sfântă a Învierii Domnului, a adunat, și în acest an, mii de credincioşi la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cu credinţă în suflete şi lumânări în mâini, oamenii au venit să primească Lumină şi să ducă pacea sfântă a Învierii în inimile şi casele lor.

La Catedrala Reîntregirii Neamului, slujba a fost oficiată, ca în fiecare an, în aer liber, pe un podium amenajat în fața Catedralei, de către Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Îaltpreasfințitul Irineu, alături de un sobor de preoți.

La miezul nopţii, după ce ÎPS Irineu a rostit cu glas mare chemarea: ”Veniţi de luaţi Lumină!, platoul de pe Latura de Vest și curtea catedralei au fost luminate de mii de candele.

Credincioșii și-au aprins lumânările din Lumina Sfântă adusă chiar de la Ierusalim, iar apoi au cântat cu bucurie taina Învierii: “Hristos a înviat din morți! / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le“.

O parte dintre credincioşi au rămas până la finalul slujbei, iar alții s-au îndreptat cu Lumina Sfântă spre casele lor.

Tradiţia spune că, odată ajunşi acasă, creştinii trebuie să facă semnul crucii la intrarea în casă şi să intre cu lumânarea aprinsă în celelalte încăperi sau clădiri din curte şi chiar şi la animale. Pentru unii credincioşi, noaptea s-a încheiat în jurul mesei, ciocnind ouă roşii şi gustând din tradiţionalele preparate de Paşte.

Începând cu noaptea Învierii și în următoarele patruzeci de zile (până la Ispas) oamenii se vor saluta cu cuvintele „Hristos a înviat!” și vor răspunde: „Adevărat a înviat!”.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.