Actualitate
Modele de subiecte la Evaluarea Naţională 2014, pentru elevii de clasa a VI-a, la matematică şi ştiinţe ale naturii | albaiuliainfo.ro
Elevii de clasa a VI-a susţin vineri, 6 iunie, ultima probă din cadrul Evaluării Naţionale 2014, la matematică şi ştiinţe ale naturii | albaiuliainfo.ro
Modelele de subiecte au fost postate pe edu.ro şi pot fi descărcate şi de pe ziarulunirea.ro. În judeţul Alba vor susţine proba peste 3.000 de elevi, aceasta fiind ultima probă pentru elevii claselor II-VI.
Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au rolul de a evalua, pe de o parte nivelul de pregătire al elevilor după câțiva ani de școală, iar, pe de altă parte, de a pregăti elevii cu atmosfera de examen. Nu sunt examene naționale, ci evaluări, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Metodele clasice de evaluare nu ne permit o analiză a pregătirii elevilor la nivel național. Modalitatea de evaluare la clasă diferă de la un profesor la altul, ori aceste evaluări naționale transversale au același sistem de redactare a subiectelor, aceleași sistem de măsurare a performanței elevilor. Evaluările, însă, nu vor avea niciun impact, ci doar pregătesc admiterea pentru clasa a IX-a și copiii nu vor fi ierarhizați niciodată în funcție de aceste rezultate
Modele de subiecte la Evaluarea Nationala 2014 la matematica
Evaluare Naţională 2014. Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-a constă în susţinerea unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Limbă şi comunicare”, respectiv a unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a.
În urma administrării testelor pentru evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a, a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, respectiv a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a, elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Actualitate
52 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști dintr-un magazin din Alba Iulia
Miercuri, 17 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au indisponibilizat, în vederea confiscării, 52 de articole vestimentare, în valoare de 9.610 lei, în urma unui control efectuat la un magazin din Alba Iulia.
În legătură cu articolele vestimentare ridicate, care poartă însemnele unor mărci celebre, există suspiciunea că sunt contrafăcute, iar reprezentanții magazinului nu au putut prezenta documente privind autenticitatea sau originalitatea lor.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prev. de art. 102 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
De miercuri 1 mai 2024, Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, în Cetatea „Alba Carolina” din Alba Iulia
Sezonul turistic se deschide oficial miercuri, 1 mai 2024, în Cetatea Alba Carolina. Tot de la aceeași dată, Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, își vor relua spectacolele.
Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România. Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.
Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.
Din 1 mai, din nou pe cai!
Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății îți va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.
„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Ave, Apulum!
Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.
Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.
Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.
Programul complet al tuturor evenimentelor din acest sezon turistic de la Alba Iulia va fi publicat, pe măsura actualizării lui, pe turism.apulum.ro, pe canalele oficiale ale primăriei și ale Centrului Cultural Palatul Principilor Alba Iulia.
Actualitate
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, acțiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
Elevii claselor a IX-a A, D și E, însoțiți de locotenentul Cătălin Bobar și profesorii diriginți Simona Mureșan și Dan Anca, au desfăşurat ieri o acţiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din municipiul Alba Iulia.
Activitatea a fost inițiată în cadrul programului „Săptămâna verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15 – 19 aprilie 2024. Acțiunea a avut ca scop nu doar responsabilizarea elevilor față de protejarea mediului înconjurător, ci și dezvoltarea respectului față de eroi și sacrificiul acestora.
„Începutul programului Săptămâna verde a adus în sufletele noastre recunoștința și aprecierea valorilor patriotice, dar și a spiritului camaraderesc. Pornind de la premisa „să ne cinstim istoria și eroii”, am participat plini de entuziasm în activitatea de ecologizare din Cimitirul Eroilor, iar demersul nostru s-a concretizat prin strângerea unei cantități mari de vegetație uscată și în același timp prin dobândirea unei noi experiențe ca urmare a înțelegerii impactului uman asupra mediului”, au mărturisit elevii.
-
Mondenacum o lună
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Dragobete 2024. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de Paștele catolic și protestant 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2024. Felicitări şi urări pe care le puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o lună
Zeci de cireși au fost plantați la Oarda de Sus, pentru revitalizarea zonei
-
Știri din zonăacum o lună
Sabin, șoferul autobuzului de pe ruta Țelna – Alba Iulia a oferit flori tuturor pasagerelor, de Ziua Internațională a Femeii
-
Învățământ-Culturăacum 2 săptămâni
Eleva Sinea Sofia Maria, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, locul II la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | albaiuliainfo.ro