Rămâi conectat

Actualitate

Momentul impactului mortal de pe Calea Moților din Alba Iulia. Bărbat de 73 de ani, lovit de un TIR pe trecerea de pietoni

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Noi imagini surprind momentul accidentului rutier mortal produs luni dimineață, 3 august 2026, pe Calea Moților din Alba Iulia, în urma căruia un bărbat de 73 de ani și-a pierdut viața.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 07:13, când bărbatul a început să traverseze regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zonă se observă că un tir, condus de un bărbat din județul Prahova, se apropia de trecere în momentul în care pietonul a pășit pe carosabil.

Potrivit înregistrării video, șoferul și-a continuat deplasarea, iar în momentul în care pietonul a ajuns în fața autovehiculului a avut loc impactul. În urma coliziunii, victima a fost târâtă câțiva metri, suferind leziuni incompatibile cu viața.

La fața locului au intervenit echipaje de urgență, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, decesul fiind constatat la locul accidentului.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Atenție! Imaginile surprind un accident mortal și pot avea un puternic impact emoțional.




Actualitate

Arhiepiscopul Irineu a vizitat șantierul noului edificiu al Seminarului Teologic din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat marți, 18 august 2026, șantierul noului edificiu construit în incinta Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia. Noua clădire va găzdui activitățile didactice pentru elevii claselor pregătitoare–IV.

Vizita a avut loc începând cu ora 11.00. Ierarhul a fost însoțit de părintele conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, și de părintele Ionel Târnăvean, inspector de patrimoniu și construcții bisericești în cadrul Eparhiei Alba Iuliei.

Pe parcursul vizitei, Arhiepiscopul Irineu a evaluat stadiul lucrărilor și a discutat cu muncitorii aflați pe șantier. Au fost analizate, de asemenea, obiectivele stabilite pentru perioada următoare și etapele prevăzute pentru anul 2026.

Autorizația de construire pentru noul imobil a fost emisă la sfârșitul lunii februarie 2026, iar lucrările au început ulterior.

Noua clădire, destinată învățământului primar

Edificiul este construit în incinta campusului Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, una dintre instituțiile de învățământ teologic preuniversitar din Alba Iulia. După finalizarea lucrărilor, aici își vor desfășura activitatea didactică elevii claselor pregătitoare până la clasa a IV-a.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Alba Iuliei, noua construcție va avea un rol important în dezvoltarea campusului educațional și în asigurarea unor condiții adecvate pentru desfășurarea procesului de învățământ.

În cadrul vizitei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a subliniat importanța investiției pentru comunitatea educațională a Seminarului și pentru dezvoltarea infrastructurii instituției.

Lucrările la noul edificiu continuă, urmând ca obiectivele stabilite pentru anul în curs să fie urmărite în perioada următoare.

 

Claudiu-Daniel Popa




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 21 august 2026: Atelier educativ dedicat creativității, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează vineri, 21 august 2026, de la ora 10:00, un nou atelier educativ destinat copiilor, în cadrul căruia imaginația, creativitatea și dialogul se împletesc armonios într-o activitate practică de realizare a colajelor.

Activitatea debutează cu un cuvânt de bun venit adresat celor prezenți, urmat de prezentarea proiectului și de prezentarea invitatei speciale, Iulia Sandu, de la Atelierul DeColaje și alte avioane, un atelier creativ de artă și dezvoltare personală axat pe tehnica colajului, folosit ca instrument de exprimare liberă, introspecție, eliberare emoțională și detașare.

În continuare, Iulia Sandu va prezenta materialele de lucru și va face demonstrații practice  cu diferite tehnici de realizare a colajelor, oferind copiilor informațiile necesare pentru a-și transforma ideile proprii în creații originale.

Participarea la atelierul de colaj îi ajută pe cei mici să își exprime, prin imagini și culori, ideile creative. Realizarea colajelor este dublată de conversație interactivă, coordonatoarea atelierului adresând întrebări deschise și încurajând copiii să vorbească despre vacanța lor, locurile vizitate, activitățile preferate, emoțiile trăite și planurile pentru restul verii. Astfel, atelierul devine nu doar un exercițiu de creativitate, ci și o oportunitate de dezvoltare a comunicării, imaginației și încrederii în propriile idei.

Prin urmare, organizatorii îi așteaptă, în 21 august 2026 de la ora 10:00,0 pe toți copiii care doresc să participe cu entuziasm la această experiență creativă, în care fiecare colaj va spune în felul său o poveste de neuitat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia