Monica Macovei la Alba Iulia: ”PDL ar trebui votat la europarlamentare pentru că eurodeputații săi au muncit cel mai mult”

Îndosariat în: Politică |

monica-macovei-apr-2014Prezentă astăzi la Alba Iulia pentru o întâlnire cu membrii de partid și simpatizanții din județ, eurodeputatul PDL Monica Macovei, numărul 2 pe lista de candidați ai formațiunii politice la alegerile europarlamentare din luna mai, le-a vorbit participanților despre activitatea reprezentanților democrat-liberali ai României în Parlamentul European și despre importanța alegerilor și a participării la vot.

Ascultând nemulțumirile unora dintre cei prezenți sau răspunzându-le la întrebări, europarlamentarul democrat-liberal a subliniat faptul că multe dintre problemele cetățenilor și mediului de afaceri ar putea fi rezolvate prin eliminarea corupției care, în opinia sa în prezent este promovată de Guvernul Ponta, dar și prin măsuri fiscale care ar trebui luate pentru bunăstarea populației. Un alt subiect abordat a fost dificultatea cu care țara noastră atrage fonduri europene, cauza fiind lipsa unei strategii bine puse la punct.

În conferința de presă susținută după întâlnire, fostul ministrul al Justiției și-a sintetizat luările de cuvânt:

Delegația PDL în Parlamentul European a fost cea mai bună dintre toate delegațiile României, iar cifrele vorbesc de la sine. Cei 11 europarlamentari PDL, incluzându-i aici și pe cei care între timp au plecat la alte partide, au făcut în 5 ani de mandat 60 de rapoarte, mai mult decât au făcut delegațiile PSD și PNL la un loc, acestea având în total 16 europarlamentari care au făcut 39 de rapoarte. (…) Ceea ce am făcut noi este o legislație cu care se mândrește grupul Partidului Popular European din care facem parte”, a spus Monica Macovei.

Europarlamentarul, care a declarat că personal a depus 40 de rapoarte, a făcut și o comparație cu activitatea unor colegi de la celelalte partide care se află acum pe primele poziții la alegerile din luna mai, respectiv Corina Crețu (PSD) – care în 5 ani a făcut un singur raport, și acela nelegislativ, Daciana Sârbu (PSD) – 1 singur raport sau Norica Nicolai – 3 rapoarte pe toată perioada mandatului.

Este esențial ca oamenii să înțeleagă importanța acestor alegeri și să meargă la vot. Noi facem legi pentru toți cetățenii Uniunii Europene, deci și pentru români. Directiva confiscării averilor, Directiva reducerii tarifului de roaming, Directiva cadrului european de sănătate cu care te poți duce la o clinică din altă țară să te tratezi și Statul Român va plăti, sunt doar câteva exemple care arată că oamenii beneficiază de legislația pe care noi o adoptăm acolo. Fondurile europene care vin în România și pentru care noi ne zbatem dacă nu sunt cheltuite într-un domeniu să le mutăm în altul, fac parte tot din activitatea pe care noi o depunem acolo. Toate acestea certifică faptul că legile pe care le adoptăm acolo poate sunt chiar mai importante decât ce se întâmplă acum în Parlamentul României”, a declarat europarlamentarul PDL.

În declarația sa în fața jurnaliștilor Monica Macovei a abordat și subiectul corupției care se află de regulă în zona achizițiilor publice care ”înghit” sume imense de bani din bugetele locale, sume care ar putea fi folosite în măsuri pentru sporirea bunăstării cetățenilor:

Corupția costă bani, și nu mă refer la șpaga care se dă între două persoane. Mă refer la faptul că atunci când există corupție ea este de regulă acolo unde sunt bani mulți, în achizițiile publice. Când există corupție totul este mai scump și înseamnă bani care se duc din bugetul public al primăriei, al ministerului al țării. Vorbim de miliarde de euro care, dacă reducem corupția, rămân în bugetul public. Sunt bani cu care putem crește pensiile, salariile, putem construi școli și spitale. La fel este și cu evaziunea fiscală – dacă o combatem veți vedea câte miliarde se vor strânge la buget”, a explicat Monica Macovei.

La Alba Iulia, Monica Macovei a fost însoțită de prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu, vicepreședintele Alexandru Nazare și Dragos Florin David, candidatul Regiunii Centru la alegerile europarlamentare. La întâlnire au fost prezenți liderii Organizației PDL Alba – Mircea Hava, Ion Dumitrel, Alexandru Pereș, alături de reprezentanți ai organizațiilor locale din tot județul.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.