Actualitate
Motociclist rănit după ce a fost acroșat de un autoturism în zona podului din Partoș
Un tânăr care conducea o motocicletă a fost rănit într-un accident rutier produs, astăzi, la Alba Iulia, în zona podului din cartierul Partoș.
Potrivit polițiștilor, acesta a fost acroșat de un autoturism. În urma impactului a suferit leziuni ușoare și a fost transportat cu ambulanța la spital pentru a i se acorda tratament medical de specialitate.
UPDATE: Din primele constatări de la locul accidentului rezultă că șoferul autoturismului nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să efectueze un viraj și la acroșat pe motociclistul care venea din spate.
Conform IPJ Alba: ”Accidentul s-a produs pe str. Regimentul V Vânători, din Alba Iulia. R.M., o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, spre șoseaua ocolitoare și l-a acroșat pe M.F.A., în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, care conducea regulamentar o motocicletă. În urma impactului, tânărul a suferit câteva contuzii la cot, genunchi și gleznă. Cei doi au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ”.
Actualitate
Lae și Robert Dreghici, spectacol de cascadorie la Ciugud pe 19 septembrie 2026
Lae Dreghici a anunțat, în cursul acestei seri, data și locul în care va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Evenimentul este programat pentru 19 septembrie 2026, pe stadionul din Ciugud, județul Alba, și va începe la ora 17:00.

„Dragi prieteni, în această seară vă pun la dispoziție detaliile despre «Spectacolul de cascadorie», promis cu ceva timp în urmă.
Locația – stadion Ciugud, județul Alba – data 19 septembrie 2026.
Vă aștept cu mare drag!”, a transmis Lae Dreghici.
Spectacolul anunțat va include cascadorii în premieră națională, executate de Lae și Robert Dreghici, dar și alte momente atractive pregătite pentru spectatori.
Astfel, iubitorii de adrenalină sunt așteptați pe 19 septembrie, începând cu ora 17:00, pe stadionul din Ciugud, pentru un spectacol de cascadorie inedit.
Actualitate
Șofer reținut după ce ar fi lovit trei mașini parcate în Alba Iulia. A refuzat etilotestul și recoltarea probelor biologice
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, fiind cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2026, în jurul orei 03.50. Bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Lalelelor din municipiul Alba Iulia, unde ar fi acroșat trei autoturisme parcate regulamentar.
Ajunși la fața locului, polițiștii i-ar fi solicitat conducătorului auto să fie testat cu aparatul etilotest. Acesta a refuzat testarea.
De asemenea, bărbatul a refuzat și recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au dispus, la data de 5 septembrie 2026, reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 6 septembrie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
-
Actualitateacum 2 luniSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum o lunăBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Sportacum 2 luniCSU Alba Iulia a bifat primele două transferuri ale verii. Mario Lingurar și Patrick Cristea au semnat cu universitarii
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”