Actualitate
O tânără a sugrumat o bătrână de 78 de ani cu un cordon la Alba Iulia și i-a furat bunuri de 3.000 de lei
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 17 mai 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata Laslău Petronela, aflată în stare de reținere, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat și tâlhărie.
În aceeași zi, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 12 mai a.c., în jurul orelor 14.00, inculpata Laslău Petronela, în timp ce se afla în vizită la persoana vătămată A.A. de 78 ani din Alba Iulia, în momentul în care aceasta era întoarsă cu spatele, i-a înfășurat în jurul gâtului un cordon de la halat și a strâns cu putere până când victima și-a pierdut cunoștința, apoi, profitând de starea de inconștiență a victimei, i-a sustras un telefon mobil, o haină de blană, un costum, un telefon fix și cheile apartamentului, bunuri în valoare totală de 3.000 lei.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează anchetatorii.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Alexandru Ioan Cuza
La data de 8 februarie 2026, în jurul orei 10.55, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Borlești, județul Neamț.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,86 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Actualitate
ÎPS Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, din Alba Iulia
Duminică, 8 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în Cetatea Marii Uniri.

Acesta a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în paraclisul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, aflat la nivelul superior al Casei „Sfântul Ștefan cel Mare” din vecinătatea Mănăstirii „Hristos Pantocrator”. Locașul de închinare a fost sfințit la data de 15 noiembrie 2018.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „Precum Îl numește Sfântul Apostol Pavel, Bunul Dumnezeu este «Părintele îndurărilor», ca Unul Care are multă milă și nemăsurată iubire față de omul păcătos, creat după chipul slavei Sale dumnezeiești. Cunoscând slăbiciunea și fragilitatea firii umane, Dumnezeu este gata să-l primească pe cel ce vine la El exprimându-și căința pentru păcatele comise. Tatăl Ceresc Se bucură de întoarcerea Fiului risipitor pe care îl reașază în har și îi oferă sărutul iertării”.
Actualitate
Doi tineri au fost reținuți de polițiști, după ce au provocat scandal și s-au luat la bătaie într-o benzinărie din Alba Iulia
La data de 7 februarie 2026, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 20 și 27 de ani, din comuna Sântimbru, respectiv municipiul Sebeș, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în noaptea de 6/7 februarie 2026, în jurul orei 02.00, în timp ce se aflau în incinta unei benzinării din municipiul Alba Iulia, s-ar fi agresat reciproc, în urma unui conflict spontan.
Cercetările sunt continuate.
-
Din Județacum o lunăLa ora 22.00, aproape 16.000 de gospodării din județul Alba nu au energie electrică. Vezi unde se vor amplasa cele 3 generatoare de electricitate
-
Din Județacum o lunăJudețul Alba, ca în Evul Mediu: Peste 8.000 de gospodării nu au curent electric de peste 90 de ore
-
Administrațieacum o lunăProbabil rușinat de criticile aduse de cetățeni, primarul Gabriel Pleșa a ieșit la deszăpezit
-
Din Județacum o lună4 ianuarie 2026 – ora 08.30: Peste 15.300 de consumatori din Alba nu au în continuare energie electrică. Până în acest moment au fost montate 7 generatoare electrice
-
Administrațieacum 4 săptămâniȘOC la ghișeele direcției de la Taxe și Impozite Locale: Dările cetățenilor din Alba Iulia s-au dublat în 2026
-
Din Județacum o lună7 ianuarie 2026 – ora 09.00: Peste 1.100 de gospodării din județul Alba sunt în continuare fără energie electrică
-
Din Județacum o lunăMESAJE de ANUL NOU 2026. Cele mai frumoase URARI și FELICITARI de Revelion | albaiuliainfo.ro
-
Albaiulieniacum 2 luniMarele artist albaiulian Ioan Bocșa a împlinit 78 de ani