Actualitate
O urnă care conține pământ din toate provinciile româneşti a fost depusă în Catedrala Încoronării din Alba Iulia
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” a organizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale și al Arhiepiscopiei Alba Iuliei o ceremonie consacrată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Activitatea a avut loc pe platoul din fața Catedralei Încoronării din Alba Iulia.
Asociația a depus în Catedrala Marii Uniri – sala de onoare, o urnă specială cu pământ prelevat din toate provinciile istorice româneşti, din locurile de jertfă supremă ale ostaşilor români care au căzut pentru România Întregită. În timpul ceremoniei, urna va fi depusă în Sala de Onoare a Catedralei Încoronării și apoi va fi expusă pentru public, timp de trei zile, în pridvorul Catedralei.
Acțiunea marchează în chip simbolic unitatea pământului și a neamului românesc. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național, urmată de un Tedeum de mulțumire și cuvântul de deschidere al președitelui A. N. C. E. „Regina Maria”.
A urmat ceremonia de înmânare a medaliei aniversare „100 de ani de la Marea Unire” unor personalități care s-au distins în promovarea valorilor naționale românești pentru cinstirea eroilor României din toate timpurile. Evenimentul a continuat cu rostirea de alocuțiuni și ceremonia de depunere a pământului din săculeți în urnă și slujbă de binecuvântare a urnei.
Acțiunea s-a terminat cu parada gărzii de onoare și depunerea urnei în pridvorul Catedralei Înroronării.
Activitatea, la care au fost invitați reprezentanți ai M.Ap.N., Bisericii Ortodoxe Române și ai autorităților publice locale, a fost organizată de Asociația Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sprijinul M.Ap.N. și al Bisericii Ortodoxe Române.
Actualitate
23–27 septembrie 2026: Târgul de Antichități și Legende revine în Cetatea Alba Carolina
Cetatea Alba Carolina își deschide din nou porțile pentru pasionații de istorie, obiecte de colecție și povești din alte vremuri. În perioada 23–27 septembrie 2026, aici va avea loc ediția de toamnă a Târgului de Antichități și Legende.

Evenimentul se va desfășura pe latura de nord a Cetății, începând din Piața Toboșarului, și se întinde pe durata a cinci zile.
Vizitatorii vor putea descoperi antichități, piese de colecție, obiecte decorative și diverse obiecte cu valoare istorică, într-un decor care completează atmosfera târgului.
Organizat în spațiul istoric al Cetății Alba Carolina, evenimentul își propune să aducă în atenția publicului obiecte care păstrează poveștile unor epoci trecute și care continuă să fascineze colecționarii și iubitorii de frumos.
Târgul de toamnă oferă, astfel, o ocazie de a combina o plimbare prin Cetate cu descoperirea unor obiecte rare și a unor fragmente de istorie, într-o atmosferă inspirată de legendele și trecutul locului.
Actualitate
În zilele de 12 și 13 spetembrie 2026, Cetatea Alba Carolina devine locul de întâlnire al pasionaților de automobile și motorsport
Cetatea Alba Carolina se transformă, în perioada 12–13 septembrie 2026, într-un punct de atracție pentru pasionații de automobile și motorsport. Evenimentul are loc în șanțurile de vest ale Cetății și le pregătește participanților două zile cu demonstrații auto, drifturi, rally show, concursuri și muzică.

Programul include o serie de activități dedicate atât pasionaților de mașini, cât și publicului interesat de spectacolele automobilistice.
Printre principalele atracții se numără demonstrațiile de drift, show-urile de rally și concursul auto, în cadrul căruia va fi acordat un premiu de 10.000 de lei pentru categoria „Most Rated Car”.
Organizatorii au pregătit mai multe categorii pentru participanți, de la mașini VIP și Classic, până la Offroad, Curse și Street.
Programul zilei de sâmbătă
Prima zi a evenimentului începe la ora 08.00, când este programat accesul participanților. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 13.00.
Programul continuă cu demonstrații și ateliere, de la ora 14.00, urmate de competițiile dedicate automobilelor modificate.
La ora 16.00 este programată proba „Lowest Car – Static și Air-ride”, iar la 18.00 va avea loc „Loudest Pipes”, dedicată celor mai spectaculoase sisteme de evacuare.
Seara se încheie cu un After Party, programat de la ora 23.00.
Duminică: premiere și Drift & Rally Show
Cea de-a doua zi a evenimentului începe la ora 12.00.
Unul dintre momentele importante ale zilei va fi festivitatea de premiere, programată la ora 14.00, când vor fi desemnați câștigătorii competițiilor auto.
De la ora 15.00, publicul este așteptat la Drift and Rally Show, unul dintre principalele momente spectaculoase ale weekendului.
Pe parcursul celor două zile, atmosfera va fi întreținută de trei DJ, în trei locații, astfel încât evenimentul să combine spectacolul automobilistic cu muzica și divertismentul.
Evenimentul din 12 și 13 septembrie promite, astfel, un weekend dedicat pasionaților de mașini, cu automobile spectaculoase, competiții, demonstrații și momente de adrenalină, în decorul istoric al Cetății Alba Carolina.
-
Sportacum o lunăBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”
-
Administrațieacum 4 săptămâniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Actualitateacum o lunăDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei