Rămâi conectat

Actualitate

Ordinul Coroana de Fier, în grad de cavaler, clasa a 2-a – Exponatul lunii mai, la Muzeul Unirii din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

exponat-luna-mai-2016-muzeul-unirii-alba-iuliaAstăzi, 4 mai 2016, la ora 11, în cadrul evenimentului Exponatului lunii mai, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia va fi prezentat Ordinul Coroana de Fier, în grad de cavaler, clasa a 2-a, o piesă valoroasă care face parte din colecţia generalului Dănilă Papp.

Creat în anul 1815 de împăratul Francisc I al Austriei, acest ordin militar şi civil de merit s-a menţinut până la sfârşitul monarhiei (1918) printre cele mai înalte distincţii oferite în cadrul Imperiului Habsburgic.

Coroana de Fier din patrimoniul Muzeului Unirii fost primită de Dănilă Papp ca decoraţie de război, fiind o recunoaştere a calităţilor sale de genist dovedite în Primului Război Mondial. Purtând această decoraţie, Dănilă Papp apare în diferite instantanee surprinse în timpul campaniei militare din Bucovina. De asemenea,  în aceeași ipostază apare și pe coperta unei reviste ilustrate  din 16 mai 1915, în care erau amintite faptele de vitejie ale celui numit și apărătorul Bucovinei, locotenent-colonelul Dănilă Papp, comandantul unei brigăzi de elită ce îi purta numele, Brigada Papp.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânărul de 35 de ani, rănit sâmbăta trecută în explozia produsă în blocul B6, va fi transferat într-un centru de arși din țară

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia anunță că starea bărbatului în vârstă de 35 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și cu căile respiratorii afectate, s-a îmbunătățit. 

Cu toate că Ministerul Sănătății a anunțat, în ziua în care a avut loc incidentul, că victima urmează să fie transferată în străinătate, deoarece nu există locuri în centrele de arși din România, se pare că situația s-a schimbat. El ar urma să ajungă, totuși, într-un centru de arși din țară.

„Starea pacientului este mai bună. Se pansează zilnic în blocul operator. Este pe listă pentru transfer într-un centru de arși din România”, a transmis Alexandra Roșu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

Reamintim că, în prezent, acesta este internat în secția ATI, unde primește îngrijiri medicale de specialitate și un tratament specific pacienților cu arsuri.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 68 de ani din Alba Iulia reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1.03mg/l

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți,  20 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Municipiul Alba Iulia, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost oprit de către polițiștii rutieri, pentru control, pe strada Principală din localitatea Totoi.

În urma testării bărbatului, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 1,03 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între 4 autoturisme, produsă pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Patru autoturisme au intrat în coliziune, marți dimineața, în jurul orei 07.30, pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia, iar un număr de 4 persoane au suferit răni minore. Intervin pompierii militari pentru pentru asigurarea masurilor specifice și acordarea primului ajutor medical.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în Mun. Alba, zona colegiului național HCC. În accident ar fii implicate 3 autoturisme, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și 1 x ambulanța SAJ cu medic”, a transmis ISU Alba.

„Traficul rutier este îngreunat pe Bulevardul Încoronării din Municipiul Alba Iulia, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, sunt implicate patru autoturisme”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. În accident sunt 4 autoturisme implicate, iar la fața locului sunt evaluate și asistate medical 4 persoane cu răni minore. Toate persoanele refuză transportul la spital”, a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia