Pas greșit pentru „alb-negri” pe Cetate: Unirea Alba Iulia – FC Avrig 1-1 (0-0)

Îndosariat în: Sport |

Uniriștii au dezamăgit pe propriul teren, pierzând alte puncte interne, dar mai mult rămâne faptul că nu au reușit să depășească sincopa din Valea Domanului, unde au pierdut drastic 1-4.

În dreptul grupării din Cetatea Marii stă o criză, în condițiile în care nu a mai câștigat de 4 runde în Liga a 3-a (trei remize și o înfrângere), iar obiectivul de a ataca promovarea este ratat încă de la mijlocul turului.

• Bicheși: „Nu găsim soluții de a marca!”

Așa cum ne-am așteptat adversarii au reprezentat o echipă bine organizată și agresivă. Nu sunt mulțumit de ritmul de joc, am avut posesie, am dominat, dar nu găsim soluția pentru a marca și implicit, de a câștiga. Când primești gol dintr-o jumătate de șut, nu poți să ai pretenții să câștigi meciurile. Am primit gol la primul șut pe poartă și nu e normal, la experiența pe care o avem, să primim gol în minutul 84″, a declarat Adrian Bicheși, antrenor care a schimbat sistemul tactic, începând în 3-4-3.

Conducătorii albaiulieni au impus obiectiv obținerea a 12 puncte din următoarele 4 jocuri, fotbaliștii albaiulieni având blocate salariile și primele până când ecartul față de prima poziție se va micșora (pe de altă parte însă, a fost achitată recompensa de 1000 de lei promisă pentru prestația lăudabilă din Cupa României, cu FCSB).

min. 84, 1-1, gol Avrig. Oaspeții egalează prin COȘOVAN, cu un șut din careu în stânga lui Sporea

min. 54: 1-0, gol Unirea. Paul Păcurar execută o lovitură libera de pe partea stânga, R. IVAN înscrie din careu, cu o deviere, la o eroare a portarului advers

min. 40: Șutul lui Bărculeț din lovitura libera de la aproximativ 17 metri trece puțin peste bara transversală a albaiulienilor

min. 30: Ocazie mare pentru Unirea. Samoilă respinge cu dificultate lovitura de cap a lui Giurgiu, după un corner excelent executat de P. Pacurar.

Echipe

Unirea: Sporea –  Scrob (46, Tat), I. Grozav, Potopea, – Davidaș (46, Cl. Oară) , Al. Giurgiu,  R. Ivan,  Vitinha (65, Cr. Marcu) – Selagea/ cpt, S. Mureșan (72, A. David), P. Păcurar; rezerve Căt. Suciu –  F. Morar, L. Dan. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu, Raul Oargă.

FC Avrig: Samoilă – Simion, Hatea, Condrea, Lascu, Fl. Stelea, Cosovan, I. Bărculeț, M. Codrea, Adr. Cirstean, Gombar; rezerve: Băilă, Cornea, Cauc, Macrea, Chirca, And. Suciu. Antrenor Mihai Ianc

Arbitri: Al. Gornic, S. Pantea (Arad), L. Berariu (Tg. Mureș) Observatori L. Szanto, D. Cioloboc (Tg. Mureș)

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.