Rămâi conectat

Actualitate

Pastorala de Crăciun – 2017, a ÎPS György Jakubinyi: „Lăudat să fie Isus Cristos! Iubiți frați întru Cristos, dragi credincioși! ”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Crăciunul este sărbătoarea familiilor, când și cei plecați peste hotare se întorc între cei dragi. Sub brad, lângă pruncul Isus, întâlnim Sfânta Familie. Împreună ne rugăm: ”Isuse, Maria, Iosif! Vouă vă încredințăm inimile și sufletele!”

Dragi credincioși! Vă rog să nu ascultați de cele auzite în mass media, sau de așa-zisele revelații personale, ci de promisiunile făcute de părinții și nașii noștri la Botez, pe care noi înșine le-am repetat la Sfântul Mir, adică de învățătura Bisericii. La înălțarea la cer, Isus nu le-a dat Sfinților Apostoli în mână micul catehism, ci a întemeiat Biserica şi ei i-a încredințat propovăduirea vieții veșnice: ”Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă.” (Luca 10, 16). A trimis Duhul Adevărului care: ”Vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile care vor veni.” (Ioan 16, 13). De aceea noi, catolicii conștienți, ascultăm și urmăm învățătura oficială a Bisericii.

Dumnezeu, care este iubire și care l-a creat pe om din iubire, l-a chemat să iubească. Creând bărbatul și femeia, i-a chemat, în căsătorie, la o intimă comuniune de viață și de iubire între ei, „astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup” (Matei 19,6). Legământul matrimonial dintre un bărbat și o femeie, întemeiat și structurat cu legi proprii de către Creator, este rânduit prin natura sa spre comuniunea și binele soților și spre nașterea și educarea copiilor. Unirea matrimonială, conform planului divin originar, este indisolubilă, așa cum afirmă Isus Cristos: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Marcu 10,9).

Din cauza păcatului originar, care a provocat și ruptura comuniunii dintre bărbat şi femeie, dăruită de Creator, căsătoria este amenințată adesea de discordie şi de infidelitate. Totuşi, Dumnezeu, în milostivirea sa infinită, dăruiește bărbatului și femeii harul său, pentru a realiza unirea vieților lor conform planului divin originar. Căsătoria sacramentală este asemănată cu iubirea perfectă/pură între Cristos și Biserică, așa cum spune Sfântul Paul: ”Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica” (Efeseni 5, 25).

Sfânta Biserică este Trupul Mistic a lui Isus Cristos. Familia arată şi desăvîrşeşte natura Bisericii ca familie a lui Dumnezeu şi comuniune cu el. De aceea, fiecare membru, conform propriului rol, exercită preoția baptismală, contribuind la a face din această familie o comunitate de har și de rugăciune, o școală a virtuților umane și creștine, locul în care copiilor li se vestesc pentru prima dată adevărurile de credinţă. De aceea numim familia și „biserică domestică”. Dacă dorim cu adevărat, ca prin harul lui Dumnezeu, Biserica să dăinuiască pe aceste meleaguri, atunci trebuie să vă întemeiați familiile bazându-vă pe harurile mijlocite de cununia religioasă.

Din păcate mulți frați și surori sunt nevoiți să plece din țară căutând un loc de muncă, pentru a-și putea întreține familia. Din pricina acestei situaţii, de multe ori se rupe uniunea familială. Vizitarea periodică a familiei nu asigură și păstrarea acesteia. Dacă situația financiară se ameliorează, trebuie să vă întoarceți în sânul familiei, purtând împreună greutățile crucii. Copiii să crească într-o atmosferă familială. Căsătoria este sacramentul care dă familiilor haruri, întărindu-le în trăirea credinței creștine și în mărturisirea bisericii familiale.

Cu această ocazie urez confraților preoți, fraților mei în credință și oamenilor de bunăvoință sărbători de Crăciun pline de har și pace în suflet, întru mulți și fericiți ani!

† GYÖRGY m.p.
arhiepiscop


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Coliziune între trei autovehicule pe Calea Moților, în apropierea Stației de Salvare din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc luni, după amiază, pe Calea Moților din Alba Iulia, în apropiere de Stația de Salvare. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în Mun. Alba Iulia, Calea Moților, în fata serviciului SAJ. În accident sunt 3 auto implicate, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.

„Traficul rutier este îngreunat pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia, din cauza producerii unui eveniment rutier în care ar fi implicate trei autovehicule. Din primele date, o persoană ar fi suferit leziuni corporale. Polițiștii rutieri intervin la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și pentru fluidizarea traficului”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE: „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, fiind soluționat conform OUG 195/2002”, a mai transmis IPJ Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Miercuri, 13 mai 2026: Festivalul Luminii, revine la Alba Iulia după o pauză de trei ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Festivalul Luminii revine la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Astfel, miercuri va avea loc o nouă ediție a evenimentului, în Parcul Unirii, începând cu ora 18:00.

Mii de lumini urmează să fie aprinse de către cercetași într-un moment ce promite să transforme o seară obișnuită într-o adevărată amintire specială.

„După 3 ani de pauză, magia revine, Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia readuce în Parcul Unirii una dintre cele mai speciale seri, Festivalul Luminii. Pe 16 mai, de la ora 18:00, ne adunăm să redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte: lumina gulguțelor, zâmbete sincere, oameni frumoși și momente care fac timpul să stea puțin în loc. Vino să aprindem împreună mii de lumini și să transformăm o seară obișnuită într-o amintire specială”, se arată într-o postare, pe o rețea de socializare făcută de Cercetașii României – Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Detalii șocante ale atacului bărbatului de 45 de ani, asupra unei minore din Muncipiu. Acesta a intenționat să o ucidă cu o șurubelniță

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a emis un comunicat de presă, în care prezintă detalii de-a dreptul șocante despre cazul fetiței de 12 an,i atacată cu bestialitate de un bărbat de 45 de ani. 

Mai exact, potrivit sursei citate, pe data de 8 mai 2026,  în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe o stradă din oraș, albaiulianul s-a intersectat cu fetița. Din cauza unui conflict mai vechi cu tatăl minorei, acesta a trântit-o de pe bicicletă şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, inclusiv în timp ce victima era căzută la pământ, prinzând-o de păr şi izbind-o cu capul de stâlpul metalic al unui indicator rutier, după care a lovit-o în mod repetat cu o şurubelniță în zonele toracică şi lombară, iar în final i-a înfipt şurubelnița în spate în zona lombară, cauzându-i astfel multiple leziuni traumatice.

Mai mult decât atât, individul  l-a lovit cu pumnul în faţă şi cu şurubelniţa în piciorul stâng pe tatăl minorei, care se afla în apropiere şi a intervenit în apărarea fiicei sale, cauzândui leziuni traumatice – hematom și plagă contuză buză superioară, plăgi înțepate gambă stânga și excoriație gambă dreapta.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:

Prin ordonanţa din 08.05.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reţinerea unei persoane de sex masculin (în vârstă de 45 ani, fără antecedente penale) pe o durată de 24 ore, începând cu data de 08.05.2026, ora 23:15. În cursul zilei de 09.05.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă de omor și lovire sau alte violențe.

În data de 09.05.2026, urmare a propunerii formulată de procurorul de caz, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o durată de 30 zile.

,A trântit-o de pe bicicletă şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele”

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:

La data de 08.05.2026, în jurul orei 13:19, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe o stradă din mun. Alba Iulia, inculpatul s-a intersectat cu persoana vătămată minoră (în vârstă de 12 ani) care se deplasa tot pe bicicletă, moment în care, pe fondul unui conflict preexistent avut cu tatăl victimei, s-a dus ameninţător spre minoră, a trântit-o de pe bicicletă şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului, inclusiv în timp ce victima era căzută la pământ, prinzând-o de păr şi izbind-o cu capul de stâlpul metalic al unui indicator rutier, după care a lovit-o în mod repetat cu o şurubelniță în zonele toracică şi lombară, iar în final i-a înfipt şurubelnița în spate în zona lombară, cauzându-i astfel multiple leziuni traumatice – hematoame faciale, plagă penetrantă toracică dr. cu hemopneumotorace şi plăgi înţepate toracic stg. Şi lombar dr., multiple excoriaţii membre superioare şi inferioare, care necesită pentru vindecare un număr de 50 – 55 zile de îngrijiri medicale, leziunea traumatică toracică punându-i în pericol viața.

În aceeaşi împrejurare, inculpatul l-a lovit cu pumnul în faţă şi cu şurubelniţa în piciorul stâng pe tatăl minorei, care se afla în apropiere şi a intervenit în apărarea fiicei sale, cauzândui leziuni traumatice – hematom și plagă contuză buză superioară, plăgi înțepate gambă stânga și excoriație gambă dreapta, ce necesită pentru vindecare un număr de 8 – 10 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia