Rămâi conectat

Actualitate

Peste 220 de invitați participă la Conferința „Ingineria Mediului şi Dezvoltare Durabilă” organizată de UAB

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

urme-de-condei-universitatea-alba-iuliaIeri, 28 mai 2015, de la ora 10,00 în Aula Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a avut loc Ceremonia de deschidere a lucrărilor ştiinţifice ale Conferinţei Internaţionale cu tema „Ingineria Mediului şi Dezvoltare Durabilă”. Conferinţa este organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti împreună cu Asociaţia Balcanică a Mediului din Grecia (B.EN.A.).

În cadrul evenimentului au fost transmise cele mai alese gânduri şi suportul din partea unor instituţii de prestigiu pe plan naţional şi internaţional, reprezentate prin: Domnul Prof.univ.dr. F.K. Vosniakos – Preşedintele Asociaţiei Balcanice a Mediului (B.En.A.), Domnul Academician Prof.univ.dr. Ionel Haiduc, Doamna Prof.univ.dr. Aurelia Meghea şi Domnul Prof.univ.dr. Alexandru Bogdan – Academia Română, Domnul Constantin Rebedea – Reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Domnul Ion Dumitrel – Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Domnul Cornel Murg – Subprefect – Instituţia Prefectului Alba, Domnul Colonel Cornel Oprişa – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba, Doamna Brigit Schliewenz – Reprezentanta oficială a parteneriatului Regiunii Centru şi Landul Brandenburg, Domnul Horaţiu Josan – Primarul Municipiului Aiud, Domnul Alexandru Dăncilă – Primarul Municipiului Sebeş, Doamna Monica Haţegan – Consilier Instituţia Prefectului Alba, Doamna Veronica Constantin – Expert Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Domnul Adrian Soporan – Reprezentantul Salinei Turda, potrivit unui comunicat de presă.

Comitetul de organizare al conferinţei a fost reprezentat prin Doamna Prof.univ.dr. Maria Popa – Decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Preşedintele Comitetului de Organizare alături de Domnul Prof.univ.dr. Valer-Daniel Breaz – Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Lucrările conferinţei reunesc peste 220 de oameni de ştiinţă, cadre universitare, experţi, specialişti cu preocupări în domeniul managementului de mediu şi al dezvoltării durabile, precum şi persoane cheie din 68 de instituţii de profil. Pe parcursul celor 3 zile de desfăşurare a evenimentului ştiinţific vor fi susţinute şi dezbătute 265 de lucrări de către participanţi din 15 ţări pe temele: Dezvoltare durabilă şi protecţia mediului, Siguranţă alimentară şi calitatea produselor, Integrare europeană şi economie de piaţă, Agricultură, energie şi monitorizarea mediului şi Mediu şi sănătate publică. Aceste secţiuni sunt completate de Masa rotundă cu tema Necesitatea înfiinţării unui cluster pe mediu şi Vizita de studiu la Salina Turda planificată pentru 30 Mai 2015.

Desfăşurarea evenimentului este posibilă cu sprijinul şi implicarea Consiliului Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituţia Prefectului Alba, Primăria Municipiului Aiud, Jidvei SRL, Salina Turda, ATTA Consulting SRL, BMD Consulting Grup SRL, Bogdan Broker Assurance SRL, Credis Comexim SRL, Eurospeed SRL, DN Agrar Group SRL, InfoGrup SRL, IntrAlpin SRL, Kronospan SA, Wine Production Blaj.

Pentru mai multe informaţii şi detalii vă rugăm contactaţi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Facultatea de Ştiinţe Economice – Persoană de contact Ionela Gavrilă-Paven, email: ionelapaven@yahoo.com, telefon 0745 927 639.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Sute de albaiulieni au venit la Catedrala Arhiepiscopală să asiste Vecernia Sfintei Învieri

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 12 aprilie 2026, în ziua Praznicului Învierii Domnului, sute de credincioși albaiulieni au participat la Vecernia Sfintei Învieri, numită și „a doua Înviere”, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Slujba a fost săvârșită începând cu ora 12.00 de către un numeros sobor de preoți și diaconi, format din părinți profesori și clerici slujitori la Altarul Catedralei.

Conform tradiției, pericopa evanghelică din cadrul slujbei Vecerniei Sfintei Învieri a fost citită în mai multe limbi. Această particularitate specifică zilei de Paști simbolizează universalitatea mesajului divin transmis popoarelor, dar și îndemnul propovăduirii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la toate neamurile pământului, până la sfârșitul veacurilor.

Claudiu-Daniel Popa


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba Utreniei Sfintei Învieri, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În Duminica Sfintelor Paști, zi în care creștinii dreptslăvitori prăznuiesc Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală, din vechea Cetate a Bălgradului.

Începând cu ora 00.00, pe esplanada special amenajată în fața locașului de închinare, acesta, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba Utreniei Sfintei Învieri și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a mii de credincioși din Cetatea Alba Iuliei. În continuare, de la ora 01.15, ÎPS Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala arhiepiscopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfânta Treime”, condusă de către tânărul Antonio Rotar.

În cuvântul rostit la finalul slujbei Utreniei Sfintei Învieri, ÎPS Irineu a spus: „Trăim vremuri de oboseală în credință, de secetă spirituală, când satana își face de cap, întinzând peste tot domnia sa de ură și de moarte. Dar să nu disperăm, pentru că Hristos Cel înviat este Domnul istoriei, Care ține toate sub control. Important este să trăim în duhul Legii Evangheliei și să ne comportăm ca martori ai Învierii lui Hristos Care spune: «Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică». În această zi de mare praznic, vă zic: «Bucurați-vă», pentru că Hristos, înviind a treia zi din Mormântul Său, ne-a scos din teama de moarte și absurd. El a luminat farmecul vieții noastre și ne-a deschis orizontul învierii, asigurându-ne eternitatea fericită”.

 

Pr. Oliviu Botoi,
consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia în jurul orei 21.30 și urmează să fie distribuită lăcașurilor de cult din județele Alba și Mureș

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În Sâmbăta Mare 2026, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.

La scurt timp, numeroși clerici și reprezentanți ai parohiilor Eparhiei Alba Iuliei, precum și un număr important de monahi și credincioși din municipiul reședință de județ, au preluat Sfânta Lumină, urmând să o ofere așezămintelor mănăstirești și comunităților parohiale din cele zece protoierii ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei, aflate pe raza județelor Alba și Mureș.

În noaptea de 11 spre 12 aprilie 2026, credincioșii vor primi Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia și în celălalte lăcașuri de cult ortodoxe din județul Alba.

Învierea Domnului este binevestită, în noaptea de Paşti, nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii. Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi cu stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. Mântuitorul nostru este începătura unei generaţii de oameni, a celor mântuiţi, care nu mai stau sub sabia morţii. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „După cum toţi (oamenii) mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (I Cor. 15, 22).

Cel Ce a biruit moartea S-a înălţat la cer, de unde ne ascultă, ne priveşte, ne ocroteşte. Hristos Cel înviat e veşnic viu încât „celor ce sunt în încercări poate să le ajute” (Evr. 2, 18). El ne aşteaptă acasă, acolo sus, încât trebuie să mergem bine pregătiţi la întâlnirea cu El. Fie ca Biruitorul morţii să ne binecuvinteze pe toţi şi să reverse peste noi darurile minunate ale Învierii Sale!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia