Peste 280 de litri de substanțe pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, confiscate de polițiștii din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

Marți, 15 mai 2018, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba au efectuat un control la o societate comercială din Alba Iulia, specializată în comercializarea produselor de protecţie a plantelor, în scopul verificării modului în care sunt respectate normele legale privind deţinerea acestui tip de produse.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că societate oferea, spre vânzare, mai multe produse al căror termen de valabilitate era expirat. În urma controlului efectuat în depozitul societăţii, au fost găsite 375 de recipiente cu substanţe fertilizante şi erbicide, ce aveau termenul de valabilitate expirat.

Poliţiştii au indisponibilizat, în total, 287,5 litri de astfel de substanţe şi au întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de  neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 98, alin. 5, lit. b din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului.

FOTO: IPJ Alba

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.