Rămâi conectat

Politică

Peste 8000 de membrii sunt așteptați de PSD Alba să voteze pentru alegerea unicului candidat la șefia partidului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

alegeri-presedinte-PSD-11-oct-2015Conducerea organizației PSD Alba a susținut astăzi, 11 octombrie 2012, o conferință de presă pe tema scrutinului organizat pentru alegerea noului președinte al partidului.

Având în vedere că există un singur candidat, Liviu Dragnea, social-democrații au explicat motivele pentru care în acest an sunt chemați la urne social-democrații din întreaga țară, spre deosebire de anii trecuți, când președintele era desemnat în cadrul unui congres și votat doar de câteva sute de persoane – reprezentanții organizațiilor la respectivul eveniment.

 De asemenea, liderii PSD din Alba au precizat că această ocazie este folosită și pentru a organiza un sondaj în rândul membrilor de partid, care care va fi extins și la restul cetățenilor. Aceștia au avut de completat un chestionar cu întrebări din domeniul politic, infrastructură, administrație, prin care au putut să-și exprime opinia privind măsurile Guvernului Ponta, prioritățile pe care trebuie să le aibă partidul în viitor, dar și despre activitatea instituțiilor publice de la nivel județean.

”Astăzi sunt aici, alături de colegii mei de la PSD Alba ca președinte al Organizației de Femei, pentru că și noi suntem implicate în această zi importantă pentru partid. Ne-am mobilizat, toate colegele din municipiul Alba Iulia dar și din județ. Îi așteptăm pe colegele și colegii noaștri, dar și pe tinerii social-democrați, să vină la vot”, a declarat Marcela Dărămuș.

”Suntem în așteptarea celor 8.177 de membri, pe care îi avem în evidență la ora actuală, pentru a-și exercita dreptul de vot. În acest mod, pentru prima dată aplicat în România, se face exprimarea directă a votului de către fiecare membru, pentru alegerea președintelui la nivel național. Este un eveniment important și în istoria partidului nostru. Sigur, noi am mai avut modalități de astfel de vot, de genul votului online, prin anii 2000, pentru ierarhizarea membrilor noștri pentru listele de la Parlament, dar a fost cu totul altceva. De această dată este punerea în aplicare a unei prevederi a Statutului, care a avut o ultimă modificare în Congresul din 2013, unde este prevăzut acest vot direct al tuturor membrilor pentru alegerea președintelui. Așteptăm o prezență bună, suntem pregătiți, suntem organizați pe centre, la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și vom transmite rezultatele în jurul orei 20.00”, a declarat vicepreședintele PSD Alba, Dorin Sandea.

”La noi se știe câștigătorul încă de pe acum. Este și opțiunea pe care eu am declarat-o public. Totuși, mie nu mi se pare chiar așa de firesc și normal acest sistem de a alege și mai ales de a depune candidatura. Părerea mea este că acest sistem limitează, este un sistem de antepronunțare și nu este neapărat bun. Era foarte interesant să fi fost o dezbatere între trei-patru candidați, fiecare cu proiecte, fiecare cu gânduri pentru partid. Câștigam mult mai mult cu toții. Părerea mea este că acest sistem trebuie revizuit, astfel încât în partid să fie o luptă mult mai dinamică, să existe o confruntare de idei care nu poate să aducă decât câștig”, a declarat deputatul PSD Călin Potor.

”Îi rog pe toți social-democrații din Alba Iulia să se prezinte la vot. Este o datorie a fiecătui membru să exercite acest drept fundamental civic al partidului nostru”, a declarat președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian.

”PSD este un partid disciplinat și respectă regulile. Comitetul Executiv Național a decis modalitatea de vot aprobată prin Statut. Tot conducerea națională a decis condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat. Referitor la această zi eu spun că este un antrenament important pentru Organizațiile PSD pentru că este mai puțin de un an până la următoarea confruntare electorală locală și acest vot de astăzi este dublat de un sondaj de opinie. În acest sondaj cetățenii șint întrebați despre anumite aspecte politice, dar și de infrastructură, și ce părere au despre diverse instituții de la nivel județean, și cred că este un punct de reper în pașii pe care îi face partidul, atât la nivel de județ, cât și la nivel național. Ne interesează cum este infrastructura, ne interesează dacă este important ceea ce a făcut Victor Ponta și Guvernul dândului, dacă cetățenii au recomandări pentru Guvern. Din două în două luni vom avea câte un astfel de chestionar prin care îi întrebăm pe locuitorii județului nostru dacă sunt mulțumiți și ce trebuie să facem mai departe”, a declarat președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu.

Liderul social-democrat a precizat că până în jurul orei 11.00, aproximativ 100 de membri ai partidului s-au prezentat la vot la sediul organizației din Alba Iulia și cam același număr a fost înregistrat și la Sebeș, Cugir, Abrud. De asemenea, cu ocazia votului de astăzi, se va face un fel de recensământ prin care se va stabili și numărul membrilor de partid plecați în străinătate, sau câți se află în imposibilitate de a ajunge la o secție de vot.

Întrebat dacă alegerile organizate în acest mod se justifică din punct de vedere financiar, în condițiile în care există un singur candidat, deci se știu deja rezultatele votului, Ioan Dîrzu a declarat: ”Suntem un partid disciplinat și vrem să respectăm regulile. În Statut există stipulat aspectul că președintele PSD este ales prin votul tuturor membrilor de partid. Dacă am fi făcut un altfel de vot exista o posibilitate de a critica, fără rost, poate din interiorul partidului, cu siguranță din exteriorul partidului, modalitatea de desfășurare a alegerilor”

El a mai precizat că, la nivel național, costul tipăririi buletinelor de vot și a chestionarelor a fost de aproximativ 2.000 de euro, plătiți strict din bugetul partidului și în opinia sa că nu este un efort financiar deosebit.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026. 

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.

România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.

Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.

• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989

Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.

Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.

Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.

Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.

Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.

Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.

Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia