Rămâi conectat

Albaiulieni

Povestea lui Iosif Luca, antrenorul albaiulian care și-a dedicat 67 de ani din viață copiilor și fotbalului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

La 91 de ani, Iosif Luca, sau „Nea Luca”, așa cum îl mai cunoaște lumea, continuă să meargă pe terenul de fotbal din Alba Iulia cu aceeași pasiune cu care o făcea în tinerețe. Dragostea pentru copii și microbul fotbalului l-au făcut să fie cel mai longeviv antrenor din România, lucru care pe noi, albaiulienii, ne face mândri.

A avut o activitate fotbalistică incredibilă și în prezent încă antrenează juniori pe terenul de fotbal al Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia. Povestea lui este una despre dăruire, răbdare și puterea de a transforma o pasiune într-o misiune de-o viață.

– Povestiți-mi despre dumneavoastră și cum ați început să antrenați.

– Am 91 de ani și 7 luni, aproape 92, mai bine zis, 19 ani întorși. Am început să antrenez din cauza problemelor la inimă. Am fost diagnosticat cu tahicardie, iar doctorul Ignat, care era coleg cu mine la liceu, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, mi-a spus că este timpul să mă opresc. Dar microbul îl aveam deja în sânge și nu am putut să mă opresc, așa că am găsit o altă variantă, am decis să antrenez. Am luat echipa de juniori de la Unirea și de acolo a pornit nebunia aceasta.

– Cum a luat naștere „Rival”?

– Da, Rival! Aveam nepotul născut în 1982 și pentru ca el să facă mișcare, am înființat centrul de copii și juniori la Unirea. Dar am colindat printre blocuri să găsesc copii, fiindcă la vremea aceea, joaca era printre blocuri, și am găsit 80 de copii, cu ei am pornit la drum. Dar bucuria nu a durat foarte mult pentru că președintele echipei Unirea de la acea vreme mi-a zis într-o zi că mă evacuează. Asta pentru că a crezut că va rămâne cu echipamentele pe care le-am obținut din sponsorizări.

O perioadă am reușit să mă lipesc de unii sau alții, dar în 1999 am decis să o iau pe cont propriu. Și uite că de atunci duc în cârcă toată activitatea aceste echipe. Am mai ciupit câte ceva și de acasă de-a lungul timpului, mă refer la ce înseamnă financiar, pentru că asta a fost plăcerea mea, în afara serviciului. Am iubit și încă iubesc să fiu între copii.

– Care sunt cele mai frumoase și importante realizări pentru dvs.?

– Dacă ar fi să mă gândesc la una dintre cele mai frumoase și importante realizări, aș menționa cei 13 ani în care am făcut drumuri de Danemarca, la Dana Cup. A fost un campionat, pot să spun, mondial. Au participat echipe din America de Sud, America de Nord, Asia, Arabia, Rusia, Europa și nu mai vorbesc, echipe norvegiene. Au fost echipe de juniori extraordinare, dar am făcut față. În 2009 am obținut cea mai valoroasă cupă, am mers până în finală cu grupa respectivă.

În mod normal, doar câștigătorii primeau cupă, dar noi am primit trofeul pentru fair play. A fost un turneu greu, dar frumos. Participau un număr de 1200 de echipe și se juca fotbal pe 80 de terenuri. Erau întinse pe o rază de 15-20 de kilometri și aveam la dispoziție 12 autobuze care făceau rutele. Deci, da, anul 2009 a fost vârful vârfurilor pentru mine. Cu mândrie spun că am antrenat peste 1000 de copii. Acum am o grupă de copii de la 6 până la 8 ani, dar înainte aveam doar grupe de la 8 ani sau 10 ani.

– Cât de greu este să antrenați copii și care este interesul tinerilor din ziua de azi pentru fotbal?

– Generațiile noi de copii nu mai sunt atât de receptive ca înainte. Deja vin cu telefoane, sunt alte posibilități. Părinții zic că vor să ofere copiilor ceea ce ei nu au avut, dar cred că trebuie să se știe de acasă despre unele lucruri. Mă gândesc la vremurile pe care le-am prins eu, aveam 10 ani când a avut loc războiul, iar acum stau și mă uit cu uimire în jurul meu. Unii copii sunt interesați de fotbal, dar sunt prea mici, pentru că doar de pe la 8, 9 ani se trezește fotbalul în mintea lor.

De asta e mai mult o joacă. Și pregătirea o fac mai mult ca o joacă. Copiii din ziua de azi au foarte mare potențial, dar trebuie să îi descopăr mai întâi, pentru că dacă înainte părinții nu puteau să îi țină acasă pentru că doreau să meargă la fotbal, acum nu îi mai pot scoate din casă, că au telefoane și televizoare.

– Ce calități trebuie să aibă o persoană pentru a deveni antrenor?

– Pentru a antrena, trebuie în primul rând să cunoască tainele, toate măsurile. Spre exemplu, la fotbal trebuie să știe în primul rând cum se lovește mingea, cu latul, cu șiretul, cu genunchiul. Să știe despre dribling, de stopuri, întoarceri, toate acestea sunt lucruri elementare. Dacă nu stăpânești asta, nu se face fotbal.

– Sunt jucători cunoscuți azi, dintre cei pe care i-ați antrenat?

– Așa, ca și rezultate bune, am avut. Andrei Zăgrean, care a jucat la Unirea și la Poli Timișoara. Acum este în America. Călin Cristea, care a evoluat aici, după care a fost transferat la Pandurii Târgu Jiu. Mai este Ionuț Stan, care a jucat la Dinamo București. După aceea Mircea Oprea, care și el a fost pe la Poli Timișoara, la București. Acum vorbesc doar de vârfuri, care au fost cei mai buni.

– În prezent, câte ore pe săptămână petreceți pe terenul de fotbal?

– De două, trei ori pe săptămână merg, câte o oră jumătate. Acum, că vine iarna, este puțin mai greu, dar am vorbit cu directorul de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia să ne lase pe timpul sezonului rece să folosim sala de sport a școlii. Nu se pune problema de a strica ceva, pentru că o vom folosi strict pentru alergări și tehnică individuală.

– Cum vedeți fotbalul românesc de acum raportat la cel din trecut?

– Nici nu știu cum să spun exact. Înainte nu erau atât de mulți jucători, dar aveau valoare. Nu cu tehnica asta modernă, cu călcâie, cu fente. Erau foarte muncitori, mai sârguincioși, mai preocupați de muncă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Albaiulieni

Părintele Doru Gheaja, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 84 de ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Părintele Gheaja Doru s-a născut în 19 iulie 1941, localitatea Buzd, judeţul Sibiu, într-o familie de preoți. El a decis să îndeplinească dorința tatălui, aceea de a deveni la rândul său preot și a ales preoţia, dar a rămas apropiat de muzica populară și de folclor.

De loc din judeţul Sibiu, preotul Doru Gheaja este un mare iubitor de muzică bisericească şi folclor. Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. „Am stat în acest ansamblu până în anul 1969. Poate mai rămâneam, dar tatăl meu a murit în anul 1968 şi am hotărât să plec de la Târgu Mureş şi să mă hirotonisesc, pentru că tata îşi dorea foarte mult să fiu şi eu preot“, povesteşte Doru Gheaja.

A ales preoţia, dar a rămas aproape de muzica populară, de folclor. În urmă cu peste patru decenii a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. Ulterior, Adrian Păunescu i-a scris textul la cântecul „Colindul Apusenilor“, a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“.

„La început, Adrian Păunescu mi-a scris un alt text nu pentru «Colindul Apusenilor», ci «Colindul copiilor pentru pace», pe care l-am cântat vreo doi ani de zile în spectacolele Cenacului Flacăra. După aceea, Adrian Păunescu a schimbat textul şi i-a spus «Colindul Apusenilor», mai cunoscut sub denumirea de «Tu Ardeal»”, mai spune Doru Gheaja.

Colaborarea cu Adrian Păunescu a continuat şi după 1990, când Cenaclul Flacăra s-a reluat sub denumirea „Totuşi iubirea“. Îşi aminteşte cu emoţie de anul 1992, atunci când a fost cu cenaclul la Chişinău, la sfinţirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde a cântat alături de maestrul Tudor Gheorghe şi regretaţii Aldea şi Doina Teodorovici.

A fost hirotonit preot în cadrul Parohiei Apold de lângă Sighişoara, iar după reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, acum Arhiepiscopie, a fost chemat să slujească în cadrul Catedralei episcopale, de unde, după 14 ani, la cerere, i-a fost încredinţată spre slujire Parohia Ortodoxă Română Centru II din municipiul Alba Iulia. A fost preotul acestei parohii timp de 25 de ani, până la pensionare.

În toţi anii de slujire a fost şi încă este îndrăgit de credincioşi, de locuitorii municipiului şi nu numai, pentru toti cei care i s-au adresat cu bucuriile, dar mai ales cu necazurile fiecăruia, având cuvinte frumoase şi blânde de îmbărbătare, dădătore de speranţă, rugându-se deopotrivă pentru toţi.

Preotul Doru Gheaja a primit la finele lunii aprilie 2021 cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, „Crucea Patriarhală” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

De asemenea, în urma unui proiect inițiat de primarul comunei Brateiu, Elena Marian, părintele Doru Gheaja a devenit cetăţean de onoare al satului natal, tot în luna aprilie a acestui an. Părintele a primit în 18 aprilie 2021, titlul de cetăţean de onoare al localităţii natale, satul Buzd, comuna Brateiu.

În noiembrie 2021, Părintele Doru Gheaja a primit și distincția de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Albaiulieni

Albaiuliencele Raveca Leahu și Maria Șerban, sărbătorite de autoritățile locale la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Raveca Leahu și Maria Șerban, două distinse doamne din Alba Iulia, au împlinit miercuri, 16 aprilie 2025, venerabila vârstă de 100 de ani. Albaiuliencele au fost sărbătorite în Miercurea Mare cu flori și tort.

„Astăzi am felicitat două doamne distinse, Raveca Leahu și Maria Șerban, care au împlinit, fiecare, venerabila vârstă de 100 de ani. Un secol de viață – o poveste de reziliență, înțelepciune și demnitate, în Săptămâna Mare.

Am fost onorat să le fiu alături în acest moment de sărbătoare, împreună cu doamna viceprimar Adina Toma și doamna director DAS Adela Cristescu. Am transmis, din partea comunității din Alba Iulia, gânduri bune și recunoștință pentru exemplul de viață pe care ni-l oferă.

Un sincer și emoționat „La mulți ani!” doamnelor Raveca Leahu și Maria Șerban – adevărate simboluri ale longevității și ale spiritului albaiulian”, a transmis Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Albaiulieni

Albaiulianca Ioana Palcău, sărbătorită de familie și autoritățile locale la împlinirea venerabile vârste de 105 ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Albaiulianca Ioana Palcău împlinește astăzi, 27 martie 2025, venerabila vârstă de 105 ani și, la fel ca în fiecare an, a fost vizitată și felicitată de primarul Gabriel Pleșa de la care a primit tort și flori.

„Astăzi, Municipiul Alba Iulia sărbătorește o doamnă cu totul specială, un suflet blând și luminos, unul dintre cei mai longevivi cetățeni ai orașului nostru, doamna Ioana Palcău, la aniversarea vârstei impresionante de 105 ani.

Sunteți un simbol al înțelepciunii, al bunătății și al puterii sufletului, iar viața dumneavoastră este o adevărată lecție de curaj și dăruire. Ne simțim onorați să vă avem în mijlocul comunității noastre și să vă sărbătorim astăzi.

Vă dorim sănătate, liniște și clipe de bucurie alături de cei dragi! Să vă fie fiecare zi plină de lumină și pace, așa cum ați dăruit și dumneavoastră atâtor oameni de-a lungul vieții. La mulți ani!”, a transmis Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia