Poveşti vânătoreşti și mare petrecere, la “Balul Vânătorilor” din Alba

Îndosariat în: Monden |

În fiecare an, sfârşitul sezonului de vânătoare este prilej de mare petrecere pentru vânători. Peste 300 de persoane s-au adunat sâmbătă seara la “Balul Vânătorilor” din judeţul Alba, ce a avut loc la restaurantul Mercur din Alba Iulia. Toţi cei prezenţi la eveniment s-au distrat cât pentru un an întreg, având parte de dans, muzică şi multă voie bună.

După cum se ştie, pentru majoritatea, vânătoarea este o pasiune şi totodată un mod relaxant de a-şi petrece timpul liber. Şi de această dată, vânătorii au profitat de întâlnire şi au depănat amintiri dintre cele mai hazlii din timpul partidelor de vânătoare. Iată câteva dintre acestea, depănate la cald de….iscusiţii vânători, dar şi ce spun soţiile despre ei:

  “Am fost la vânătoare şi a venit un misteţ… şi a venit  la o distanţă bună…am găsit un culoar bun, am tras, dar din păcate mistreţul era surd şi a plecat mai departe, ne-a declarat  renumitul vânător, Marius Barbieri.

 ”Prima întâmplare hazlie este că nu am nimerit din prima vânatul, pe semne este o chestie de destin şi tot cea mai frumoasă întâmplare este că în fiecare zi când se poate să merg la vânătoare, ies în natură şi mă bucur. Diferenţa dintre un nebun care se plimbă pe coclauri, cum spunem noi şi un vânător este că vânătorul are o puşcă în spate”, a declarat Cosmin Suciu, vânător cu o vechime de 4 ani.

 Soţiile vânătorilor au recunoscut că nu e tocmai uşor să aibă acasă soţi cu o astfel de pasiune. “Nu-i uşor să fi soţie de vânător, trebuie să ai putere şi răbdare, să ai un caracter aparte, să îţi aştepţi soţul…”  a spus Jeni Florea.

 “Eu îl pregătesc sâmbăta seara, îi pregătesc hainele, duminica mă trezesc de dimineaţă, îi pun mâncărică cu el şi când vine seara, indiferent că a vânat sau nu este foarte fericit”, ne-a declarat Maria Barbieri.

Bineînţeles, participanţii la eveniment au avut parte de un meniu  preparat numai din carne de vânat.

”Anul acesta, am pregătit pentru vânători şi soţiile dânşilor preparate foarte gustoase numai din carne de vânat…virşli, ciorbă a la grec cu carne de mistreţ şi bineînţeles tradiţionala friptură de mistreţ cu sos vânătoresc”, ne-a declarat bucătăreasa.

 La petrecere a fost organizată şi o tombolă cu premii, la care a putut participa  fiecare dintre cei prezenţi, prin achiziţionarea unui bilet în valoare de 10 lei.  ”Am adus şi trofeele să le expunem,  avem o tombolă destul de bogată, sigur că ne gospodărim din timp şi  încercăm să mulţumim oamenii,” a declarat Nicolae Oneţiu, directorul AJVPS Alba.

Premiul cel mare din cadrul tombolei a fost o femelă căprior, iar pentru celelalte premii organizatorii au pus la bătaie iepuri, fazani, ciorchine blănuri vulpe, raţe sălbatice, etc., dar şi obiecte de vânătoare şi cărţi de specialitate sau cu poveşti vânătoreşti, în total circa 100 de premii.

 Petrecerea s-a încheiat târziu în noapte, şi toţi au fost mulţumiţi că au “vânat”… cea mai tare petrecere din an, dându-şi de pe acum întâlnire la Balul Vânătorilor 2014.

 Întregul eveniment a fost organizat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Alba.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.