Rămâi conectat

Administrație

Primăria Alba Iulia a dispus închiderea cafenelei Art Café pentru că nu avea autorizație de funcționare

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Cafeneaua Art Café Downtown din Alba Iulia, care funcționează de aproximativ patru ani în centrul municipiului, a fost închisă temporar, ieri, din cauză că nu deține autorizație de funcționare de la primărie.

Art-Cafe-2015Măsura vine în plin Festival Internațional de Teatru, în condițiile în care la Art Café sunt programate zilnic atât conferințele de presă de la amiază, cât și micile petreceri de acomodare pentru artiști și invitații din cadrul festivalului – eveniment organizat de Consiliul Județean Alba cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia.

Organizatorii Festivalului “Povești” s-au trezit peste noapte, sau mai bine zis peste zi, că trebuie să schimbe cafeneaua pe care au rezervat-o parțial până duminică. Rămâne de văzut cum se vor rezolva lucrurile din acest punct de vedere. Se pare că totuși activitățile programate să aibă loc aici se vor ține în continuare în regim de exclusivitate, întrucât există un contract de închiriere a spațiului.

Bizar este faptul că, așa cum susțin reprezentanții Primăriri Alba Iulia, localul nu a deținut nicodată o astfel de autorizație de funcționare. Descoperirea funcționarilor a venit în 24 septembrie în urma controalelor efectuate la acceastă societate, după ce la primărie au fost făcute mai multe sesizări cu privire la încălcarea liniștii de către clienții localului.

Reprezentanții Art Cafe speră ca în maxim 2-3 săptămâni să obțină autorizația de la primărie și să redeschidă publicului porțile cafenelei.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

A început opetațiunea de demolare a garajelor de pe strada Vânătorilor din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Primăria Alba Iulia continuă intervențiile pentru desființarea garajelor ale căror contracte de concesiune au expirat, iar în această perioadă lucrările se desfășoară în zona străzii Vânătorilor.

Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a transmis că aceste acțiuni vor continua și în alte zone din oraș.

Administrația locală dorește, potrivit edilului, eliberarea domeniului public de construcțiile vechi și amenajarea unor noi locuri de parcare și spații verzi.

„Continuăm intervențiile pentru desființarea garajelor ale căror contracte de concesiune au expirat. În această perioadă, acționăm în zona străzii Vânătorilor. Pe măsură ce concesiunile expiră, vom continua demolarea garajelor în Municipiul Alba Iulia. Ne dorim eliberarea domeniului public de construcții parazitare, vechi și inestetice și chiar dublarea numărului de locuri de parcare față de numărul fostelor garaje, precum și amenajarea de spații verzi.  Prin aceste măsuri, contribuim la un oraș mai organizat, mai curat și mai prietenos pentru cetățeni. Acțiunile vor continua și în alte zone din municipiul Alba Iulia”, a scris primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, pe o rețea de socializare.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Sâmbătă, 4 aprilie 2026, au fost montate figurinele de Paște în Cetatea Alba Carolina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Figurinele și ornamentele pentru Sărbătorile Pascale 2026 au ajuns în Cetatea Alba Carolina, în dimineața zilei de sâmbătă, 4 aprilie 2026. „Iepurele cu pălărie” este figurina-vedetă, din acest an.

Procedura de închiriere a figurinelor și ornamentelor pascale a fost inițiată recent de Primăria Alba Iulia. Achiziția, realizată prin intermediul platformei SEAP, este în valoare de 50.000 de lei (aproape 10.000 de euro).

Obiectele închiriate sunt următoarele:

– 1 bucată „Casa Ciupercă”. Decorul este realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsite în culori acrilice rezistente la exterior. Sceneta este compusă din: 1 căsuță decorativă formă ciupercă, 1 figurină iepure, câteva ciupercuțe de decor, toate așezate pe un podium imitație verdeață.

– 1 bucată „Casa Ceainic”. Decorul este realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsite în culori acrilice rezistente la exterior. Sceneta este compusă din: 1 căsuță decorativă formă ceainic cu trepte, câteva ciupercuțe de decor, toate așezate pe un podium imitație verdeață.

– 1 bucată figurină „Iepure cu pălărie” cu înălțimea de 2,2 metri. Realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsit în culori acrilice rezistente la exterior.

– 1 bucată „Ou cu fundă și brâu portocaliu și baza turcoaz” 2 metri. Realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsit în culori acrilice. Culoarea de bază este turcuaz cu brâu flori roz și fundă portocalie.

– 1 bucată „Ou cu fundă și brâu verde și bazaportocalie” 2 metri. Realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsit în culori acrilice. Culoarea de bază este portocaliu cu brâu flori roz și fundă verde.

– 1 bucată „Ou cu fundă roz și baza verde” 2 metri. Realizat din polistiren, îmbrăcat în rășină poliuretanică și vopsit în culori acrilice. Culoarea de bază este verde cu fundă roz.

– 3 bucăți figurine „Ou haios” cu dimensiuni cuprinse între 1.6‑2,2 metri. Elementele sunt realizate din polistiren, îmbrăcate în rășină poliuretanică pentru protecție și vopsit în culori acrilice.

– 1 bucată figurină „Iepure maro cu alb” cu înălțime de 2,2 metri. Realizată din polistiren, îmbrăcată în rășină poliuretanică și vopsită în culori acrilice rezistente la exterior.

– 1 bucată figurină „Iepure culoare gri” cu înălțime de 2 metri. Realizată din polistiren, îmbrăcată în rășină poliuretanică și vopsită în culori acrilice rezistente la exterior.

Transportul și montajul au fost incluse în preț.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân, din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Zilele trecute, au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 de țarcuri noi, moderne care măresc capacitatea de găzduire a adăpostului.

Principalele lucrări realizate au fost: amenajare și betonare platformă pentru țarcuri, construire țarcuri cu pereți de beton și plasă bordurată acoperite cu tablă zincată și realizarea sistemului de scurgere a apelor. Valoarea totală a investiției a fost de 271.371 lei.

„În scurt timp vor începe alte lucrări pentru modernizarea și reconstruirea unui număr de 29 de țarcuri din adăpostul public. Această investiție se realizează printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” care a câștigat o finanțare de 370.000 lei în acest sens. Apreciem foarte mult colaborarea cu asociațiile pentru protecția animalelor, colaborare care înseamnă și derularea de activități de informare, campanii de adopție, evenimente de socializare și campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân”, a transmis viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia