Administrație
STP obține o nouă executare silită împotriva Primăriei Alba Iulia pentru peste 817.000 de lei
Conflictul dintre Primăria Alba Iulia și Societatea de Transport Public (STP) SA continuă în instanță, după ce Judecătoria Alba Iulia a încuviințat o nouă executare silită împotriva municipiului pentru recuperarea unei creanțe de peste 817.000 de lei.

Decizia a fost pronunțată în camera de consiliu la data de 10 iulie 2026 și vizează o datorie reprezentată de facturi emise pentru serviciul public de transport local de persoane, scrie ziarulunirea.ro.
Potrivit hotărârii instanței:
„În conformitate cu disp. art. 666 C.pr.civ., apreciind cererea ca fiind justificată, având în vedere titlul executoriu invocat, instanța o va admite și va încuviința executarea silită, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pentru realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv pentru realizarea obligației de plată sumei de 817.709,46 lei reprezentând facturi pentru serviciul public de transport local de persoane, actualizarea creanței cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plății efective, dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de executare.”
Pe lângă suma principală de 817.709,46 lei, Municipiul Alba Iulia va trebui să achite, dacă executarea va continua, și actualizarea creanței cu indicele de inflație, dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei cuprinse între data scadenței și data plății efective, precum și toate cheltuielile de executare silită.
Un nou episod în disputa dintre Primărie și STP
Noua încuviințare a executării silite vine la doar câteva săptămâni după ce Primăria Alba Iulia a avut conturile blocate în urma unei executări silite pentru o creanță de peste 13 milioane de lei.
Ulterior, pe 29 iunie 2026, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Municipiul Alba Iulia în dosarul nr. 6033/176/2026 și a dispus suspendarea provizorie a executării silite începute în dosarul de executare nr. 123/2026 al SCPEJ Morar și Asociații, la solicitarea creditorului STP SA Alba Iulia.
Gabriel Pleșa: „Nu avem niciun fel de datorie”
În ciuda procedurilor de executare silită aflate pe rol, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a susținut în repetate rânduri că administrația locală și-a achitat toate obligațiile de plată, cu excepția unor facturi contestate privind diferențele de compensare.
„În ce privește execuția bugetului, din punct de vedere al transportului, suntem la zi, încă am dat mai mult cu un milion, zic eu. Avem plăți de peste 12 milioane în acest an. Bugetul este de 24 de milioane. Sigur că mai plătim și gratuități. Toate facturile care ne-au venit, în afară de facturile de diferență pe facturile de compensare care le-am returnat, le-am plătit la zi. Deci nu avem niciun fel de datorie”, a declarat Gabriel Pleșa la data de 2 iulie 2026.
Disputa dintre administrația locală și STP rămâne astfel deschisă, cele două părți având poziții diferite cu privire la existența și valoarea sumelor datorate pentru serviciul de transport public din municipiu.
Administrație
Noua societate de transport a Primăriei Alba Iulia a obținut licența ARR. Urmează selecția conducerii
Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a făcut un pas important spre operaționalizare. Alba Iulia Transport Local SRL a obținut marți, 18 august 2026, licența pentru transportul de persoane emisă de Autoritatea Rutieră Română (ARR), a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Potrivit edilului, licența emisă de ARR, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, reprezintă o condiție esențială pentru ca societatea municipalității să poată asigura transportul public în municipiu după încheierea actualului contract de delegare.
„Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut LICENȚA pentru transportul de persoane”, a transmis Gabriel Pleșa.
Primarul a precizat că documentul a fost emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport de călători și reprezintă, în opinia administrației locale, un pas important din punct de vedere operațional și juridic.
Obținerea licenței ARR vine la scurt timp după ce, luni, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat organigrama noii societăți de transport.
Urmează selecția conducerii
Următoarea etapă este reprezentată de finalizarea procedurii de selecție a conducerii societății Alba Iulia Transport Local SRL. Procesul se va desfășura potrivit regulilor privind guvernanța corporativă.
Administrația locală speră ca noua societate să devină operațională în perioada următoare și să preia, în viitor, serviciul de transport public al municipiului.
Demersuri pentru noua Asociație Metropolitană de Transport Alba
În paralel, Primăria Alba Iulia continuă demersurile juridice pentru obținerea personalității juridice de către Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară înființată împreună cu administrația locală din Ciugud.
Potrivit lui Gabriel Pleșa, procedurile sunt în derulare în instanță, iar obținerea personalității juridice este necesară pentru ca asociația să poată deveni oficial operațională.
Planul administrației locale este ca, începând de anul viitor, transportul public din Alba Iulia să fie asigurat de societatea municipalității, cu accent pe modernizarea serviciului, soluții de transport ecologice și costuri transparente.
„Ținta noastră este ca anul viitor Alba Iulia să aibă un transport public asigurat de firma municipalității, un serviciu modern, ecologic, la costuri corecte și total transparente”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Administrație
Viceprimarul Marius Filimon, despre reluarea transportului public din Alba Iulia: „Convenția trebuie respectată de ambele părți”
Transportul public din Alba Iulia a fost reluat luni, 17 august 2026, după aproximativ două luni în care serviciul a fost blocat. Reluarea curselor a fost posibilă după semnarea unei noi convenții între Primăria Alba Iulia și operatorul de transport STP, în aceleași condiții tarifare și de traseu.

În aceeași zi, administrația locală a achitat către STP suma de 500.000 de lei. Plata vine după ce, săptămâna trecută, Primăria Alba Iulia a virat operatorului încă 1 milion de lei, în încercarea de a asigura continuitatea transportului public în zona metropolitană.
De ce a fost nevoie de o nouă convenție
Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon, a explicat că semnarea noii convenții a fost solicitată de operatorul de transport și a reprezentat o condiție pentru revenirea șoferilor la serviciu.
„Operatorul ne-a transmis că este un act de încredere în care șoferii aveau nevoie de acest act ca să revină la muncă și să reia transportul”, a declarat Marius Filimon pentru ziarulunirea.ro.
Noua înțelegere nu soluționează însă disputele financiare existente între administrația locală și operator. Sumele contestate anterior rămân în litigiu, convenția urmând să reglementeze doar plățile aferente perioadei viitoare.
„Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu. Convenția se referă doar la plățile începând de astăzi până la finalizarea contractului”, a precizat viceprimarul.
În ceea ce privește respectarea noilor prevederi, Marius Filimon a subliniat că documentul este obligatoriu pentru ambele părți.
„Fiind o convenție semnată, trebuie să o respecte ambele părți”, a declarat acesta.
Ce se întâmplă cu automatele de bilete
Autoritățile locale au anunțat și demersurile pentru repunerea în funcțiune a automatelor de bilete și abonamente.
Consiliul Local Alba Iulia a adoptat o hotărâre privind predarea automatelor (ATM-uri) către operatorul de transport. Pentru finalizarea procedurii este necesară și o decizie din partea Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Transport Local (AIDA TL), precum și încheierea unui act adițional la contract.
După parcurgerea acestor etape, automatele urmează să fie preluate de operator și puse în funcțiune.
35 de stații noi de autobuz, în lucru
În paralel, în municipiul Alba Iulia continuă lucrările pentru modernizarea infrastructurii aferente transportului public.
Potrivit viceprimarului Marius Filimon, în prezent se lucrează la montarea a 35 de stații noi de autobuz în oraș. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o săptămână.
Reluarea transportului public marchează astfel revenirea curselor după două luni de blocaj, în timp ce disputele financiare dintre Primăria Alba Iulia și operatorul STP continuă să fie soluționate separat, în cadrul litigiilor aflate pe rol.
-
Actualitateacum o lunăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum 3 săptămâniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Administrațieacum o lunăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Administrațieacum o lunăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Actualitateacum 2 săptămâniUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 4 săptămâniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a început ridicarea automatelor de bilete din stațiile de autobuz. STP le-ar fi amplasat fără a avea autorizațiile necesare