Primăria Alba Iulia investește peste 30.000 de euro pe o nouă machetă a Cetății Alba Carolina, care va fi amplasată în apropiere de Obelisc

Îndosariat în: Administrație |

macheta-amprenta-cetatii-alba-carolinaConsilierii locali din Alba Iulia au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, documentația tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul: Amplasare Machetă ”Amprenta Cetății” pe traseul porților din zona Obelisc.

Este vorba despre o plachetă din cupru, cu dimensiunea de 2,20 m x 1,80 m x 0,20 m, pentru care artistul plastic Bogdan Ioan, care a confecționat-o, a primit 110.000 de lei. Aceasta va fi fixată pe un soclu de piatră. Ansamblul se dorește a fi un mijloc de orientare și informare turistică pentru cei care vizitează Cetatea Alba Carolina.

”Macheta propusă va face cunoscută vizitatorilor amploarea cetății istorice, fiind un mijloc plastic și atractiv de orientare spre principalele obiective culturale care marchează și definesc unicitatea ansamblului istoric” – s-a precizat în raportul de specialitate care a însoțit proiectul de hotărâre aprobat de aleșii locali.

Potrivit reprezentanților administrației, valoarea totală a investiției este de aproximativ 30.000 de euro și are o durată de execuție de 4 luni.

Reamintim că în vara acestui an municipalitatea a anunțat că va lansa o licitație pentru proiectarea și realizarea machetei precizând că bugetul maxim alocat este de 125.000 de lei.

O plachetă similară a fost amplasată în anul 2015, în zona din fața Catedralei Reîntregirii. Ea a fost construită tot de Bogdan Ioan și a costat 140.000 de lei.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.