Știri din zonă
Primăria Ciugud construieşte o grădiniţă ultramodernă, în zona industrială de la Drâmbar
Două hectare de teren au fost rezervate de Primăria comunei Ciugud pentru construcţia unei grădiniţe cu program prelungit, în zona industrială de la Drâmbar.
În viitorul foarte apropiat, grădiniţa, aflată pe lista de investiţii a administraţiei locale din comună, ca urmare a unei decizii luate în acest sens, va fi pusă la dispoziţia copiilor din Ciugud, şi nu numai. În funcţie de impactul pe care grădiniţa îl va avea, primarul comunei, Gheorghe Damian, încrezător în succesul acesteia, are deja în plan şi construirea unei şcoli generale.
Primarul Gheorghe Damian a explicat că unul dintre motivele care au stat la baza acestei iniţiative este acela că mulţi părinţi sunt nevoiţi să-şi ducă copiii la grădiniţă în Alba Iulia, iar apoi aceştia rămân la şcoli din municipiul reşedinţă de judeţ, ceea ce conduce, în mod automat, şi la scăderea numărului de elevi la şcolile din comună. Totodată, principalul motiv al deciziei de a înfiinţa grădiniţa din Ciugud este acela că mulţi părinţi din zonă îşi doresc o astfel de grădiniţă, iar solicitări similare au şi unii investitori din zona industrială.
”Este un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de necesar. Nu vorbim despre o grădiniţă oarecare, ci de una cu program prelungit, de la 6 dimineaţa la 6 seara, o grădiniţă modernă, cum nu mai există în Alba, prevăzută cu dormitoare şi spaţiu de joacă generos. Această grădiniţă, în viziunea mea, are toate condiţiile pentru servirea mesei, dar şi dotările corespunzătoare unui spaţiu de relaxare. Dacă pauza de masă a părinţilor coincide cu cea a copilului, părinţii vor putea veni să servească masa împreună cu copilul lor, la grădiniţă. Investiţia include o clădire de aproximativ 1.300 de metri pătraţi, pe un singur nivel, fiind accesibilă copiilor, care nu vor fi obligaţi să urce câteva etaje, iar dacă grădiniţa va avea impactul la care mă aştept, pentru că ştiu cât e de dorită, mă gândesc deja la construcţia unei şcoli generale, pe acelaşi teren. Îmi doresc să dezvoltăm, în comuna noastră, un centru şcolar puternic, iar aici să vină copii buni şi foarte buni, astfel ca părinţii să nu mai fie nevoiţi să îi ducă la unităţile de învăţământ din Alba Iulia. Pentru a-i convinge pe părinţi că fac cea mai bună alegere dacă decid să îşi aducă copiii la grădiniţa noastră, vom oferi personal didactic de calitate, transport gratuit, lecţii gratuite de limba germană şi engleză şi multe altele. Ne dorim ca această grădiniţă să deservească în primul rând copiii din Ciugud şi, de ce nu, şi pe cei din Alba Iulia”, a declarat primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Construcţia grădiniţei este prevăzută să fie efectuată în cadrul unui proiect finanţat din bani europeni. Aşa cum ştim, comuna Ciugud este campioană la nivel naţional în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene în mediul rural, cu peste 16 milioane de euro, fiind derulate până în prezent, prin proiectele administraţiei publice locale, investiţii care ar însemna bugetul comunei pe 50 de ani. Comuna Ciugud se află la aproximativ 10 kilometri din Alba Iulia şi este una din puţinele localităţi din Alba în care numărul de locuitori a crescut.
Știri din zonă
Accident rutier în Ciugud: un autoturism a lovit un cap de pod
Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, în localitatea Ciugud, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical, în urma producerii unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, un autoturism ar fi lovit un cap de pod. În urma impactului, nu au fost raportate persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Știri din zonă
„Caravana – Biserica, popasul armoniei” ajunge în comunitățile din Alba. O zi de bucurie pentru copii
Biserica ajunge mai aproape de copiii din comunitățile rurale printr-un proiect dedicat celor mici, desfășurat de Departamentul de Cateheză și Tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în parteneriat cu „Young Life România”.

Intitulată „Caravana – Biserica, popasul armoniei”, inițiativa este pusă în practică prin implicarea tinerilor voluntari și își propune să ducă activitățile specifice unei tabere în parohiile în care organizarea unui astfel de program pe mai multe zile este dificilă.
Conceptul este unul simplu: în loc ca cei mici să fie nevoiți să se deplaseze către o tabără, activitățile sunt aduse direct în comunitățile lor. Astfel, într-o singură zi, curțile parohiilor sau poienile din apropierea satelor se transformă în spații pentru jocuri, cateheze, cântece, rugăciune, socializare și activități recreative.
O „tabără” adusă în mijlocul comunității
Programul caravanei reunește, într-un interval de câteva ore, activități menite să îi apropie pe copii unii de ceilalți și, totodată, de valorile credinței. Jocurile de cunoaștere și divertisment sunt completate de momente de cateheză, cântări și rugăciune, iar atmosfera de tabără este întregită, acolo unde condițiile permit, de un foc de tabără.
Inițiatorii proiectului spun că demersul vine în sprijinul copiilor din parohiile mici sau izolate, care nu au întotdeauna posibilitatea de a participa la tabere organizate în alte localități.
Până în prezent, „Caravana – Biserica, popasul armoniei” a ajuns în mai multe comunități din județul Alba, printre care Cricău, Ciugudul de Sus, Ciugudul de Jos, Acmariu, Hăpria și Drâmbar.
Fiecare oprire este concepută ca o adevărată sărbătoare pentru copii. Activitățile de cateheză sunt adaptate vârstei participanților, astfel încât mesajul credinței să fie transmis într-un mod accesibil și atractiv. În același timp, jocul și prietenia devin mijloace prin care copiii descoperă valorile comunității și ale credinței creștine.
Proiectul își propune să transmită și un mesaj important: Biserica nu este doar locul în care credincioșii se întâlnesc la slujbe, ci și o comunitate care vine în întâmpinarea oamenilor, îi sprijină și creează contexte de apropiere și comuniune.
Organizatorii le mulțumesc voluntarilor, preoților și părinților implicați în proiect și își exprimă dorința ca această caravană să ajungă în cât mai multe comunități din județul Alba.
„Caravana – Biserica, popasul armoniei” continuă astfel să ducă, din sat în sat, jocul, prietenia și mesajul credinței, oferindu-le copiilor nu doar câteva ore de distracție, ci și ocazia de a descoperi că Biserica este aproape de ei.
Pr. Cosmin Cobîrzan,
Inspector de cateheză și tineret în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei
-
Actualitateacum o lunăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum 3 săptămâniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Administrațieacum o lunăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Administrațieacum o lunăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Actualitateacum 2 săptămâniUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 4 săptămâniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a început ridicarea automatelor de bilete din stațiile de autobuz. STP le-ar fi amplasat fără a avea autorizațiile necesare