Din Județ
Printre furnizorii Casei Regale a României se află și patru societăți din județul Alba. Vezi care sunt acestea!
Carne de pui de la Transavia SA, produse lactate de la Albalact, porțelan de la Apulum Alba Iulia SA și ouă Gălbenel de la Triticum Sebeș, sunt câteva din produsele preferate de Casa Regală a României.
Prima companie din județul nostru care a devenit furnizorul Casei Regale este Transavia SA, cel mai puternic producător de carne de pui din țară.
Potrivit paginii oficiale a Familiei Regale, se oferă calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui ca semn de recunoastere si de apreciere a calitatii deosebite a produselor sau a serviciilor oferite de o persoana sau de o companie comerciala. Astfel, acordarea Calitatii de Furnizor implica un inalt standard al produselor si serviciilor, constanta, seriozitate si inalt profesionalism din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor. Calitatea de furnizor este conferita persoanelor sau companiilor comerciale care au asigurat livrarea de bunuri sau servicii catre Casa Regala, timp de cel putin un an.Această calitate de furnizor nu este un titlu sau o distinctie, ci o recunoastere a calitatii de persoana sau companie comerciala de la care Casa Regala a solicitat bunuri sau servicii.
Sursa: familiaregala.ro
Din Județ
Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Alba se vor afla la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026
În această minivacanță prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor fi zilnic la datorie. Ne dorim ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de minivacanța de 1 Mai și de evenimentele organizate în această perioadă.

Polițiștii din structurile de ordine publică, investigații criminale și din celelalte structuri operative vor acționa pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în zonele aglomerate și turistice, cât și pe principalele artere rutiere din județ.
Echipajele de poliție rutieră vor fi prezente pe drumurile intens circulate, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor, astfel încât deplasările să se desfășoare în condiții cât mai sigure pentru toți participanții la trafic.
Când plecăm la drum, mintea noastră este deja la destinație, însă locuința rămâne vulnerabilă în fața celor care pândesc absența proprietarilor.
Vă sfătuim să vă asigurați locuința atunci când plecați de acasă și să nu lăsați bunuri de valoare la vedere. De asemenea, dacă nu plecați de acasă, vă recomandăm să fiți atenți la persoanele necunoscute care încearcă să obțină acces în locuință sub diverse pretexte.
Călătoria spre destinația de vacanță ar trebui să fie un motiv de bucurie, nu un motiv de stres sau pericol pentru cei dragi. Disciplina la volan nu este doar o obligație legală, ci modalitatea prin care vă protejați familia și viața.
Pentru un drum fără incidente, vă recomandăm:
– Să adaptați viteza la condițiile de trafic intens!
– Să nu urcați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise!
În orice situație de urgență, apelați cu încredere numărul unic 112. Polițiștii din județul Alba sunt pregătiți să intervină pentru siguranța dumneavoastră.
Siguranța unei minivacanțe reușite este rezultatul unui parteneriat solid între mobilizarea autorităților și responsabilitatea fiecărui cetățean.
Înainte de a porni motorul, verificați dacă ați securizat ferestrele, ați pus obiectele de valoare la loc sigur și sunteți pregătiți să conduceți cu răbdare.
Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță și alături de cei dragi!
Din Județ
Peste 100 de pompieri militari din Alba vor fi la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026
Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul minivacanței de 1 MAI, peste 100 de pompieri militari se vor afla zilnic în serviciu operativ, fiind pregătiți să intervină cu tehnica specifică din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor, este necesară respectarea câtorva reguli simple, însă foarte importante.
În cazul în care doriți să petreceți acest weekend în mijlocul naturii alături de familie și prieteni, vă recomandăm să respectați măsurile de apărare a incendiilor, astfel:
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodării se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare; Pentru astfel de situații, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător.
- Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt, precum și aruncarea țigărilor aprinse la întâmplare;
- Se acorde o atenție sporită supravegherii copiilor.
Daca alegeți să luați parte la evenimente publice, aveți în vedere că, la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, iar pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni pe timpul desfășurării manifestațiilor, astfel:
- Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
- Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate;
- NU lăsați copiii nesupravegheați;
- Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori;
- În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgență
Vă reamintim, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.
ISU Alba vă urează zile senine în siguranță!
Lt. Alexandru CRIȘAN,
Purtător de cuvânt ISU Alba
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum o săptămânăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 4 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum o lunăSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum 2 săptămâniAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 săptămâniGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a