Actualitate
Proiectul „E-Sănătate” lansat astăzi va permite monitorizarea eficienței Spitalului Judeţean Alba
Astăzi, 15 martie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a fost lansat proiectul „E-Sănătate” prin care va fi implementat un sistem informatic integrat la nivelul acestei unităţi medicale.
Proiectul este co-finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice Axa Prioritară III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul Major de Intervenţie 2 „dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice” Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” – proiect la nivel local.
Proiectul a fost prezentat de ec. Nicoleta Coşarcă, managerul SJU Alba, Iona Dumitrel, preşedintele CJ Alba, ec. Diana Mârza, director economic al SJU Alba, informaticianul Claudiu Petrovan (cel care se ocupă de implementarea proiectului la SJU Alba), Florin Roman,vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb, administratorul public al judeţului Alba şi Crina Iacob, director al Direcţiei Programe din cadrul Primăriei Alba Iulia.
Managerul Nicoleta Coşarcă a explicat că implementarea unui sistem informatic de e-sănătate va asigura simultan reducerea costurilor interne, reducerea timpului de prelucrare a datelor personale, facilitarea accesului cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate, eficientizarea prelucrării şi schimbului de informaţii medicale. Directoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba a explicat că sistemul informatic susţine un management mai eficient al activităţii medicale prin gestionarea informaţiilor vizând pacientul (fişa electronică a pacientului), prin urmărirea activităţii spitalului vizând performanţele diferitelor centre de cost/profit, prin oferirea de suport pentru deciziile personalului medical. În medie, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba trec 2350 de pacienţi, deci aceasta ar fi şi fluxul informaţional ce poate fi stocat odată cu începerea proiectului, care ar trebui să fie perfecţionat în 18 luni de acum încolo.
Informaticianul Claudiu Petrovan a explicat că sistemul informatic integrat pentru managementul spitalului va include trei componente: 1. componenta managementul activităţii medicale, 2. Componenta management Financiar şi 3. Componenta Portal pentru servicii electronice. Petrovan spune că prin această ultimă componentă, clienţii/pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba care vor deţine un cont şi o parplă îşi vor putea accesa dosarul, pot vedea rezultatele unor analize de laborator personale, pot urmări stadiul unei reclamaţii etc. Claudiu Petrovan a mai declarat că pentru acest obiectiv vor fi achiziţionate în primă etapă două servere şi 100 de calculatoare performante.
Directoarea economică a SJU Alba, ec. Diana Mârza, a explicat că valoarea totală a proiectulu este de 2.007.134,20 lei din care valoarea totală eligibilă este în sumă de 1.427.205,00 lei iar valoarea neeligibilă este de 579.929,20 lei din care TVA 374.929,20 lei. Mai mult, Mârza a subliniat faptul că prin implementarea acestui proiect vor fi reliefate cu mai multă acurateţe toate costurile per bolnav internat, până la ultimul ac de seringă.
Managerul Nicoleta Coşarcă a mai menţionat că încercarea de a polariza spitalele locale din judeţ, în jurul acestui proiect implementat de Spitalul Judeţean Alba, a eşuat anterior.
Din partea co-finanţatorului proiectului, respectiv Consilul Judeţean Alba, preşedintele Ion Dumitrel s-a arătat încrezător în reuşita acestui proiect care să se soldeze „cu cât mai puţine corecţii, chiar fără dacă se poate”. Dumitrel a mai precizat că ideal ar fi fost un proiect major e-sănătate care să cuprindă toate spitalele din judeţul Alba. Preşedintele CJ Alba a explicat că astfel ar fi fost mai vizibile costurile legate de tratarea unui pacient, în care se investeşte uneori de două-trei ori până la vindecarea totală şi de multe ori în al doilea sau al treilea spital în care a fost internat. Este însă posibil ca spitalele să nu dorească să li se cunoască efectiv eficienţa. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care spitalele din teritoriu nu doresc să fie monitoizate prin E-Sănătate a admis Ion Dumitrel.
Vicepreşedintele Florin Roman a completat că sistemul medical din România este încă extrem de refractar la sistemele de monitorizare şi contorizare care, odată implementate, ar opri scurgerile de bani.
Actualitate
Accident în zona Piatra Craivii: Doi tineri din Alba Iulia au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu un ATV
Doi tineri din Alba Iulia au fost răniți, duminică după-amiază, în urma unui accident produs în zona turistică Piatra Craivii, în care a fost implicat un ATV.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 15:10, iar autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112.
ATV-ul era condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Alba Iulia, iar în vehicul se afla și un pasager în vârstă de 29 de ani, tot din Alba Iulia. În urma evenimentului, ambii au suferit leziuni corporale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, cei doi sunt conștienți și cooperanți.
Oamenii legii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Actualitate
Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni în Alba Iulia. A fost transportat la spital
Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 10 iulie 2026, pe strada Arieșului din municipiul Alba Iulia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 19:53, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări a reieșit că o femeie de 37 de ani, din Alba Iulia, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui băiat de 10 ani, care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.
În urma impactului, copilul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum 3 zileSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum 4 săptămâniSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum o săptămânăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 7 zileGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a