Punct extern obținut de „Alb-negrii”: Unirea Dej – Unirea Alba Iulia 0-0

Îndosariat în: Sport |

Unirea Alba Iulia a reușit astăzi o remiză albă la Dej, obținând al doilea punct extern din acest tur de campionat, elevii lui Mihai Manea punând astfel punct unei serii negative de trei înfrângeri consecutive.

Mihai Manea: „Am dominat jocul”

„Am dominat jocul de la un capăt la celălalt, am avut o multitudine de ocazii, dar din păcate nu am reușit să marcăm. Sperăm să încheiem turul cu o victorie, aem un meci foarte greu cu SCM Zalău în ultima rundă„, a spus antrenorul Mihai Manea.

Dejenii puteau deschide scorul în minutul 2, când Florin Blaj a executat o lovitură liberă, de la 18 metri, puțin pe lângă poarta adversă. Oaspeții au ratat apoi o ocazie uriașă, Frăsineanu, din 4 metri, fiind blocat fabulos, cu piciorul, de Farcaș. În minutul 20, Blaj, cu capul, nu i-a pus prea mari probleme lui Sporea.

Au urmat apoi două ratări pentru oaspeți, ambele cu capul, Guț și Ivan trimițând peste. În minutul 31, Peter a pătruns în careu și a șutat, însă Sporea a respins. Până la pauză, Mărgărit și Fetița au combinat frumos până în careul dejean și Farcaș a fost din nou salvator pentru gazde.

Imediat după reluare, Fetița – aflat în poziție centrală, ideală – a ratat execuția și șansa de a deschide scorul. În minutul 73, tot el a trimis din lateral și Farcaș a scos de sub transversală. La cealaltă poartă, Bogdan Pop a bătut o lovitură liberă, însă Sabo, cu capul, nu l-a putut învinge pe Sporea. Nici Florin Blaj nu a fost mai norocos la faza următoare. Decarul a atacat ”scurtul” – dintr-o poziție asemănătoare celei din care a marcat la Turda, dar goalkeeper-ul oaspeților a fost la post.

În minutul 83, dejenii și-au pus mâinile în cap la ratarea lui Kereki, cu capul, când Sporea s-a întins și a scos de lângă bară. Și Farcaș a avut apoi o intervenție mare la execuția din 10 metri a lui Mărgărit. În minutul 86, Bogdan Pop a bătut bine o lovitură liberă de la distanță, numai că fundașul Kereki nu a fost inspirat, din 5 metri. Ultima ocazie de gol le-a aparținut fotbaliștilor din Alba Iulia. Același Fetița, din alunecare, putea aduce victoria pentru coechipierii săi, dar Farcaș – de altfel extrem de sigur azi – a reținut.

Antrenorul oaspeților Mihai Manea a efectuat 4 modificări în formula de start comparativ cu jocul de la Sănătatea, titularizându-i pe Sporea (după 8 runde), R. Ivan, Guț și Tat, în detrimentul lui Angeru, Mardare, Al. Giurgiu și Mateș.

Echipe de start:

Unirea Dej: D. Farcaș – Kereki, Plăian, Al. Pap, Sabo, Cătinean, Peter, F. Blaj, R. zaharia, Al. Blaj, B. Pop; rezerve Cr. Pop, Satmar, Ad. Farcaș, Benko. Antrenor Ionuț Bal.

Unirea Alba Iulia: Sporea – R. Ivan, I. Neag, Guț, Tat – F. Morar (46, Selagea), Al. Petresc (81, Mateș), Bârdea, Frăsineanu – Fetița, Mărgărit; rezerve Angeru, Al. Giurgiu, Mardare, C. Avram, Joldeș. Antrenor Mihai Manea.

“Alb-negrii” au alunecat periculos pe tobogan, cu trei înfrângeri succesive (ultima, 1-4 cu “virușii verzi” – cea mai drastică din această stagiune) și o singură victorie în anterioarele 9 întâlniri (doar 6 puncte adjudecate). Un șir al dezamăgirilor pentru echipa albaiuliană, ce a decepționat în acest răstimp, intrând implicit în hora retrogradării după aceste rezultate negative.

Arbitri: Al. Gornic (Arad), An. Pantea (Arad), L. Berariu (Moroda) Observator C. Pop (Satu Mare), C. Dan (Zalău)

Răzvan CĂUCEAN – dej24.ro

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.