Regele Mihai I al României l-a decorat pe ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer

Îndosariat în: Actualitate |

decoratii-regale-ips-irineuÎnaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost decorat, săptămâna trecută, de către Regele Mihai I al României, prin Principesa Moştenitoare Margareta, cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer. Decorarea a avut loc în cadrul unui ceremonial solemn, ce s-a desfăşurat în Holul de Onoare al Castelului Peleş de la Sinaia, unde alături de Înaltpreasfinţia Sa au mai fost decorate personalităţi marcante din România, precum şi din alte cinci ţări străine.

Prima parte a sărbătorii de la Castelul Peleş, în seara zilei de 26 martie 2014, s-a desfăşurat în Holul de Onoare. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a înmânat, în numele Majestăţii Sale Regelui, decoraţii regale unor personalităţi din România, precum şi din Canada, Japonia, Marea Britanie, Franţa şi Elveţia.

Evenimentul decorării a fost urmat de o scurtă recepţie ţinută în Salonul de Muzică al Castelului Peleş, în care persoanele decorate au fost felicitate de către Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu al României şi Principele Nicolae al României.

După recepţie, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş, Înaltpreasfinţia Sa şi celelalte personalităţi au luat parte la un dineu alături de Alteţele Lor Regale.

Sursa foto: romaniaregala.ro

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.