Administrație
Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată din zona centrală, pe agenda Ședinței Consiliului Local Alba Iulia din 28 august 2015
În ședința Consiliului Local Alba Iulia care va avea loc în data de 28 august 2015 va fi supus spre aprobare Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată din zona centrală – str. Tudor Vladimirescu”.
Documentul s-a aflat între 27 iulie – 22 august în consultare publică, perioadă în care cetățenii interesați au putut să depună în scris, la Registratura Primăriei, observații și sugestii.
Față de forma inițială au apărut și modificări, cea mai importantă fiind schimbarea sistemului de tarifare. Astfel, dacă până acum era prevăzută o singură taxă, de 1 leu pe 30 de minute de staționare în intervalul orar 8.00 – 17.00, în varianta prezentată consilierilor locali apare și cea de-a doua – 1 leu pe oră pentru parcarea în intervalul orar 17.00 – 8.00.
De asemenea, dacă inițial toate cele 88 de locuri erau destinate parcării cu plată pe bază de tichet, în regulamentul modificat 18 dintre acestea s-au transformat în locuri de parcare de reședință, cu abonament conform HCL nr.41/2010.
O altă modificare demnă de menționat, care ar putea să-i afecteze pe șoferii neatenți, este plata unei sume de 100 de lei, în cazul în care aceștia pierd tichetul de parcare.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de aleșii locali, sistemul de tarifare va intra în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2015.
Vă prezentăm mai jos, integral, proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în zona centrală – strada Tudor Vladimirescu
CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
Art.1
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sistemului de Parcare cu Plată în Zona Centrală- strada TUDOR VLADIMIRESCU, reprezintă cadrul juridic care defineşte raporturile dintre Municipiul Alba Iulia şi deţinătorul autovehiculului care ocupă temporar un loc de parcare.
Acesta cuprinde normele care trebuie respectate de către conducătorii autovehiculelor care parchează în Zona Centrală-strada TUDOR VLADIMIRESCU în spaţiile pentru care au primit accesul.
Distribuţia şi destinaţia locurilor de parcare este următoarea:
– 70 locuri de parcare – public
– 18 locuri de parcare – publice de reședință, cu abonament
Parcarea cu plată aparţine domeniului public al municipiului Alba Iulia, aflându-se în administrarea Primăriei municipiului Alba Iulia.
Un extras din acest regulament se va afişa la loc vizibil prin grija administratorului parcării cu plată pentru informarea utilizatorilor.
Art.2
În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
Parcare cu plată – spaţiu amenajat, delimitat de marcaje pe piatra cubică semnalizat prin indicatoare cu simbolul ,,Parcare cu plată”.
Coridor de acces – spaţiu amenajat, delimitat prin săgeţi aplicate pe partea carosabilă la intrarea în parcare;
Coridor evacuare – spaţiu amenajat, delimitat prin indicatoare şi săgeţi aplicate pe partea carosabilă la ieşirea din parcare;
Tarif (taxă de parcare) – suma datorată de către vizitator în conformitate cu prezentul regulament pentru ocuparea unui loc de parcare;
Tichet de parcare – document cu cod de bare, care permite unui autovehicul intrarea /ieşirea din parcare;
Loc de parcare – spaţiu de parcare cu plată delimitat prin marcaje şi indicatoare rutiere .
CAPITOLUL II – FUNCŢIONAREA SISTEMULUI DE ACCES
Art.3
Accesul autovehiculelor în Zona Centrală-strada TUDOR VLADIMIRESCU se efectuează prin sistemul de bariere montate.
La intrarea în Zona Centrală, strada TUDOR VLADIMIRESCU se află o barieră de acces şi o unitate prevăzută cu un dispozitiv de eliberare tichet cu cod de bare.
Orarul de funcţionare a sistemului de taxare pentru staţionarea în parcare este de luni-duminică, în intervalul orar 00.00 – 24.00
Funcţionare sistemului de acces:
Reguli de acces pentru conducătorii auto:
– accesul se face numai în limita locurilor disponibile afișate;
– se opreşte autovehiculul la terminalul de acces;
– se apasă butonul de eliberare tichet;
– după ridicare tichetului bariera se va ridica automat;
– înainte de ieşirea din parcare se va face plata la casa automată;
– după efectuarea plății se va părăsi parcarea în termen de 5 minute;
– la terminalul de ieșire se va scana tichetul și se va părăsi parcarea după ridicarea barierei
CAPITOLUL III – SISTEMUL DE PLATĂ. TARIFE
Art.4
Conducătorii auto au obligaţia de a achita tariful de parcare.
Art.5
Tariful de parcare este de 1 leu/30 minute între orele 8.00 – 17.00 și de 1 leu/oră în intervalul orar 17.00 – 8.00.
Art.6
Contravaloarea tarifului de parcare se calculează automat în funcţie de durata de staţionare și intervalul orar în care se folosește parcarea.
Art.7
Plata se efectuează cu monede și bancnote afișate la casa automată:
– 50 de bani;
– 1 leu;
– 5 lei;
– 10 lei.
În cazul pierderii tichetului se va achita contravaloarea unui ”tichet pierdut”, în sumă de 100 de lei la casa automată.
Art.8
În parcare sunt disponibile 18 locuri publice de reședință cu abonament conform HCL nr.41/2010.
CAPITOLUL IV – OBLIGAŢIILE CONDUCĂTORILOR AUTO
Art.9
Conducătorii auto au următoarele obligaţii:
– să achiziţioneze tichetul de parcare la intrarea în parcare ;
– să păstreze tichetul până la ieşirea din parcare;
– sa poziţioneze autovehiculul în limitele marcajului rutier;
– să respecte semnalizarea rutieră verticală sau orizontală;
– să păstreze curăţenia în parcare;
– să asigure securitatea autovehiculului parcat;
– să răspundă pentru distrugerea dotărilor şi instalaţiilor din parcare ca urmare a unor manevre greşite.
Conducătorilor auto le este interzis:
– să repare sau să execute lucrări de întreţinere a autovehiculelor în locurile de parcare sau pe calea de acces;
– să murdărească locul de parcare prin scurgeri de ulei, carburanţi etc. provenite de la autovehiculul parcat;
– să deterioreze barierele, aparatura de taxare, indicatoarele sau marcajele rutiere din parcare;
– să refuze achitarea taxei de parcare;
– să staţioneze sau să parcheze autovehiculele neînmatriculate sau aflate în stare tehnică necorespunzătoare;
– să intre cu autovehicule cu remorcă în parcare
CAPITOLUL V – ADMINISTRAREA PARCĂRILOR DIN ZONA CENTRALĂ-STRADA TUDOR VLADIMIRESCU
Art.10
Administratorul parcărilor din Zona Centrală, strada TUDOR VLADIMIRESCU este Primăria municipiului Alba Iulia.
Art.11
Sumele rezultate din plata tarifului de acces cu autovehiculele în parcarea din Zona Centrală, strada TUDOR VLADIMIRESCU, se vor încasa de Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi constituie venit la bugetul local.
Art.12
Administratorul parcării are următoarele obligaţii:
– să execute lucrări de reparaţii, investiţii si întreţinere pentru buna funcţionare a sistemului de parcare cu plată;
– să asigure salubrizarea permanent, inclusiv deszăpezirea pe timp de iarnă;
– să afişeze la loc vizibil taxa de parcare;
– să sesizeze organele abilitate în cazul unor fapte de vandalism;
– să verifice legalitatea ocupării spaţiilor de parcare;
– să informeze cetăţenii cu privire la serviciile care pot fi oferite;
Administratorul parcării nu este responsabil pentru:
– daunele provocate de nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi a marcajelor rutiere;
– daunele provocate de mişcările barierelor în cazul forțării accesului;
– daunele survenite ca urmare a neluări de către vizitatori a măsurilor de asigurare a autovehiculului parcat şi a bunurilor aflate în acesta.
CAPITOLUL VI – SANCŢIUNI
Art.13
Constituie contravenţie la prevederile prezentului regulament următoarele fapte, dacă nu au fost comise astfel încât, potrivit Codului Penal, să constituie infracţiuni:
– Repararea sau executarea lucrărilor de întreţinere la autovehicule în parcări sau pe căile de acces: amendă între 200-400 de lei pentru persoane fizice și 400-800 de lei pentru persoane juridice;
– Murdărirea locului de parcare prin scurgeri de ulei, carburanţi, etc, provenite de la autovehiculul parcat: amendă între 200-400 de lei pentru persoane fizice și 400-800 de lei pentru persoane juridice;
– Parcarea necorespunzătoare care are ca efect blocarea utilizării locurilor de parcare de către alte autovehicule: amendă între 200-400 de lei pentru persoane fizice și 400-800 de lei pentru persoane juridice;
– Deteriorarea barierelor sau a aparaturii de taxare: amendă între 1.000-3.000 de lei pentru persoane fizice și 1.000-3.000 de lei pentru persoane juridice;
CAPITOLUL VII – CONSTATATREA CONTRAVENŢIILOR
Art.14
Constatarea şi aplicarea contravenţiilor se face de către:
– Imputerniciţii Primarului;
– Polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliţia Locală Alba Iulia.
Art.15
Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii.
Art.16
Contravenţiilor prevăzute în prezentul regulament le sunt aplicabile prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL VIII – DISPOZIŢII FINALE
Art.17
Pe toată durata de valabilitate a prezentului regulament, tarifele şi taxele utilizate pentru eliberarea tichetului de acces auto se vor ajusta şi/sau modifica numai prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.
Prezentul regulament poate fi modificat/completat, în funcţie de modificările tehnice şi/sau legislative.
Administrație
Noua societate de transport a Primăriei Alba Iulia a obținut licența ARR. Urmează selecția conducerii
Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a făcut un pas important spre operaționalizare. Alba Iulia Transport Local SRL a obținut marți, 18 august 2026, licența pentru transportul de persoane emisă de Autoritatea Rutieră Română (ARR), a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Potrivit edilului, licența emisă de ARR, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, reprezintă o condiție esențială pentru ca societatea municipalității să poată asigura transportul public în municipiu după încheierea actualului contract de delegare.
„Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut LICENȚA pentru transportul de persoane”, a transmis Gabriel Pleșa.
Primarul a precizat că documentul a fost emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport de călători și reprezintă, în opinia administrației locale, un pas important din punct de vedere operațional și juridic.
Obținerea licenței ARR vine la scurt timp după ce, luni, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat organigrama noii societăți de transport.
Urmează selecția conducerii
Următoarea etapă este reprezentată de finalizarea procedurii de selecție a conducerii societății Alba Iulia Transport Local SRL. Procesul se va desfășura potrivit regulilor privind guvernanța corporativă.
Administrația locală speră ca noua societate să devină operațională în perioada următoare și să preia, în viitor, serviciul de transport public al municipiului.
Demersuri pentru noua Asociație Metropolitană de Transport Alba
În paralel, Primăria Alba Iulia continuă demersurile juridice pentru obținerea personalității juridice de către Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară înființată împreună cu administrația locală din Ciugud.
Potrivit lui Gabriel Pleșa, procedurile sunt în derulare în instanță, iar obținerea personalității juridice este necesară pentru ca asociația să poată deveni oficial operațională.
Planul administrației locale este ca, începând de anul viitor, transportul public din Alba Iulia să fie asigurat de societatea municipalității, cu accent pe modernizarea serviciului, soluții de transport ecologice și costuri transparente.
„Ținta noastră este ca anul viitor Alba Iulia să aibă un transport public asigurat de firma municipalității, un serviciu modern, ecologic, la costuri corecte și total transparente”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Administrație
Viceprimarul Marius Filimon, despre reluarea transportului public din Alba Iulia: „Convenția trebuie respectată de ambele părți”
Transportul public din Alba Iulia a fost reluat luni, 17 august 2026, după aproximativ două luni în care serviciul a fost blocat. Reluarea curselor a fost posibilă după semnarea unei noi convenții între Primăria Alba Iulia și operatorul de transport STP, în aceleași condiții tarifare și de traseu.

În aceeași zi, administrația locală a achitat către STP suma de 500.000 de lei. Plata vine după ce, săptămâna trecută, Primăria Alba Iulia a virat operatorului încă 1 milion de lei, în încercarea de a asigura continuitatea transportului public în zona metropolitană.
De ce a fost nevoie de o nouă convenție
Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon, a explicat că semnarea noii convenții a fost solicitată de operatorul de transport și a reprezentat o condiție pentru revenirea șoferilor la serviciu.
„Operatorul ne-a transmis că este un act de încredere în care șoferii aveau nevoie de acest act ca să revină la muncă și să reia transportul”, a declarat Marius Filimon pentru ziarulunirea.ro.
Noua înțelegere nu soluționează însă disputele financiare existente între administrația locală și operator. Sumele contestate anterior rămân în litigiu, convenția urmând să reglementeze doar plățile aferente perioadei viitoare.
„Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu. Convenția se referă doar la plățile începând de astăzi până la finalizarea contractului”, a precizat viceprimarul.
În ceea ce privește respectarea noilor prevederi, Marius Filimon a subliniat că documentul este obligatoriu pentru ambele părți.
„Fiind o convenție semnată, trebuie să o respecte ambele părți”, a declarat acesta.
Ce se întâmplă cu automatele de bilete
Autoritățile locale au anunțat și demersurile pentru repunerea în funcțiune a automatelor de bilete și abonamente.
Consiliul Local Alba Iulia a adoptat o hotărâre privind predarea automatelor (ATM-uri) către operatorul de transport. Pentru finalizarea procedurii este necesară și o decizie din partea Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Transport Local (AIDA TL), precum și încheierea unui act adițional la contract.
După parcurgerea acestor etape, automatele urmează să fie preluate de operator și puse în funcțiune.
35 de stații noi de autobuz, în lucru
În paralel, în municipiul Alba Iulia continuă lucrările pentru modernizarea infrastructurii aferente transportului public.
Potrivit viceprimarului Marius Filimon, în prezent se lucrează la montarea a 35 de stații noi de autobuz în oraș. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o săptămână.
Reluarea transportului public marchează astfel revenirea curselor după două luni de blocaj, în timp ce disputele financiare dintre Primăria Alba Iulia și operatorul STP continuă să fie soluționate separat, în cadrul litigiilor aflate pe rol.
-
Actualitateacum o lunăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum 3 săptămâniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Administrațieacum o lunăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Administrațieacum o lunăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Actualitateacum 2 săptămâniUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 4 săptămâniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a început ridicarea automatelor de bilete din stațiile de autobuz. STP le-ar fi amplasat fără a avea autorizațiile necesare