Rămâi conectat

Actualitate

Remus Cernea la Alba Iulia: „Vom stânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind Roşia Montană”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

remus-cerneaRemus Cernea a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că doreşte să depună o solicitare în Parlament pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind proiectul minier de la Roşia Montană, iar pentru acest lucru are nevoie de semnăturile a 50 de parlamentari.

Cernea a adăugat că doreşte să înceapă strângerea semnăturilor săptămâna viitoare şi estimează că noua comisie de anchetă privind proiectul de la Roşia Montană ar putea să îşi înceapă activitatea în noua sesiune parlamentară.

„Urmează să le strângem pentru a putea cere o comisie de anchetă. Care este diferenţa între această comisie acum creată pentru proiectul de la Roşia Montană şi o comisie de anchetă? O comisie de anchetă va investiga toate documentele şi toate responsabilităţile autorităţilor publice în privinţa proiectului de la Roşia Montană. Comisia existentă acum doar evaluează în ce măsură acel proiect este bun sau mai puţin bun pentru România, cam acesta ar fi scopul declarat. De exemplu, un lucru care are mare relevanţă şi care din păcate nu a fost profilat între primele chestiuni discutate în ultima perioadă ar fi cine sunt acei reprezentanţi ai autorităţilor din România care într-un fel sau altul au fost susţinuţi financiar de către compania RMGC să participe la diverse conferinţe internaţionale, la diferite evenimente sau în alt mod”, a spus Cernea.

Întrebat dacă crede că va aduna semnăturile necesare, Remus Cernea a răspuns că este sigur de acest lucru deoarece există o opoziţie şi în interiorul Parlamentului şi sunt voci ale unor parlamentari care sunt împotriva proiectului de la Roşia Montană.

„Există o poziţie de conştiinţă. Sunt parlamentari destul de mulţi care au o opinie împotriva acestui proiect. De asemenea, sunt mulţi alţii care nu ştiu neapărat ce opinie au, dar care ar fi interesaţi să lămurim cum este şi cu posibilele fapte de corupţie implicate în proiectul de la Roşia Montană. Eu nu spun că sunt sigur de fapte de corupţie, dar o astfel de comisie ar trebui să investigheze în ce măsură ele există”, a mai spus Remus Cernea.

Comisia parlamentară specială pe proiectul de lege privind Roşia Montană a fost constituită în 17 septembrie, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD şi de la minorităţi. Democrat-liberalii au refuzat să-şi desemneze membri în comisie.

Preşedintele comisiei este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochiţoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorităţi naţionale), Ioan Moldovan (PC).

Sursa: Mediafax




Actualitate

Luni, 20 iulie 2026: Moment omagial dedicat poetului Adrian Păunescu, la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează luni, 20 iulie 2026, un moment omagial dedicat poetului și publicistului Adrian Păunescu, la împlinirea a 83 de ani de la nașterea acestuia.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 13:00, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, unde va fi depus un buchet de flori la bustul scriitorului.

La ceremonia comemorativă sunt așteptați reprezentanți ai administrației publice, ai instituțiilor de cultură, organizațiilor neguvernamentale din județul Alba, precum și elevi, profesori și iubitori ai literaturii.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va publica pe pagina sa de Facebook informații despre viața și opera lui Adrian Păunescu, alături de recomandări de lectură.

Cei care doresc să redescopere creația poetului pot împrumuta volumele sale de la sediul bibliotecii, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. De asemenea, revista „Flacăra” poate fi consultată la Secția Periodice.

Născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, județul Bălți (astăzi în Republica Moldova), și decedat la 5 noiembrie 2010, la București, Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și prolifici poeți români contemporani. A publicat peste 50 de volume, majoritatea de poezie, iar cărțile sale au fost tipărite în peste un milion de exemplare.

O parte importantă a creației sale a devenit cunoscută publicului prin intermediul muzicii folk și rock, în special în cadrul Cenaclului Flacăra, proiect cultural pe care l-a inițiat și coordonat.

Prin acest moment comemorativ, organizatorii își propun să readucă în atenția publicului opera și contribuția lui Adrian Păunescu la literatura română.




Citește mai mult

Actualitate

Între 31 iulie și 2 august 2025, „Zilele Medievale ale Bălgradului” revin la Alba Iulia: Trei zile de spectacole, parade și ateliere în Cetatea Alba Carolina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 31 iulie – 2 august 2026, Cetatea Alba Carolina va găzdui cea de-a XI-a ediție a Zilelor Medievale ale Bălgradului, festival de artă medievală organizat de Grupul Skepsis. 

Timp de trei zile, albaiulienii și turiștii vor putea participa la spectacole de teatru, muzică și dans medieval, parade, demonstrații de luptă și ateliere interactive. Toate activitățile se vor desfășura în aer liber, în decorul istoric al Cetății Alba Carolina, iar accesul publicului va fi gratuit.

Programul va include ateliere deschise de dans medieval, meșteșuguri tradiționale, lecturi interactive și jocuri pentru copii, precum și activități coordonate de specialiști ai Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

De asemenea, publicul va putea urmări parada personajelor medievale, demonstrații de mânuire a armelor, dar și spectacole de muzică, dans, teatru și jonglerii cu foc, susținute de artiști și grupuri de reconstituire istorică din întreaga țară.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an are o semnificație aparte, în contextul în care 2026 a fost declarat oficial „Anul Iancu de Hunedoara”, marcând 570 de ani de la moartea marelui voievod.

„Suntem onorați să putem organiza un eveniment cu tematică medievală în orașul nostru, a cărui cetate este legată profund de viața și moștenirea lui Iancu de Hunedoara”, a declarat Viorel Cioflică, coordonatorul proiectului artistic.

Toate activitățile se vor desfășura în aer liber, în mai multe zone din interiorul Cetății Alba Carolina, printre care Poarta a III-a, Poarta a IV-a, Strada Muzeului și platoul Străzii Militari, iar accesul publicului va fi gratuit.

Festivalul este organizat de Grupul Skepsis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Asociația Urbis Eco Logica.

Programul complet al manifestărilor va fi anunțat în perioada următoare pe pagina oficială a evenimentului și pe site-ul organizatorilor.

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, festivalul Zilele Medievale ale Bălgradului s-a impus în ultimul deceniu ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artei medievale din România, atrăgând anual mii de spectatori în Cetatea Alba Carolina.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia