Rămâi conectat

Politică

Reprezentanți ai PDL afirmă ca Inspectoratul Școlar Județean Alba ar fi ”dator vândut” elevilor și profesorilor

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Oana-Badea-si-Cornel-SanduDemocrat-liberalii Oana Badea și Cornel Sandu au afirmat astăzi, într-o conferință de presă, că IȘJ Alba înregistrează restanțe mari arât la plata navetei elevilor cât și la plata profesorilor care au participat la examenele naționale.

Anul școlar 2013/2014 începe din nefericire cu deficite majore în susținerea financiară a procesului didactic. Niciodată nu a existat o asemenea întârziere în decontarea navetei elevilor și atât de puțini bani în visteria sistemului preuniversitar. Culmea, după ce au o datorie neachitată din noiembrie 2012, guvernanții găsesc de cuviință să plafoneze ceea ce niciodată nu a fost plafonat. Rectificarea bugetară a trecut iar banii de navetă tot nu au fost alocați”, a spus Oana Badea.

Aceasta a solicitat din nou Instituției Prefectului să se autosesizeze cu privire la situația discriminatorie creată prin proastă gestionare a problemei de către conducerea ISJ Alba.

În rarele situații în care renunță la tehnica struțului, Inspectorul General demonstrează cu prisosință de ce preferă să stea mereu pitit pe partea stângă. «Fiecare elev în parte a primit în același procent spune domnul general». Fals! Nu știe ce se întâmplă în școli. «Toți elevii au card-uri» mai zice dânsul. Fals și de această dată. «Repet, toată lumea a primit fără nici un fel de părtinire în același procent» adaugă inspectorul pomenind apoi ceva despre abuzuri locale. Îl întreb public: Dacă se dovedește că elevilor din școli diferite li s-a decontat inegal naveta își prezintă demisia de onoare?”, a mai spus Oana Badea.

Fostul secretar de stat în Ministerul Educației a mai vorbit despre măsura prin care Guvernul Ponta vrea să plafoneze deconturile pentru naveta elevilor. Ordonanța Guvernului USL prevede ca „Decontarea abonamentelor de transport emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. 3 al art. 84 din legea Educației Naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se asigură la nivelul acestora dar nu mai mult de 26 lei/ abonament/ lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțe ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 26 de lei/ abonament/ lună se suplimentează cu 2 lei pentru fiecare kilometru”.

Oana Badea consideră că, dacă ordonanța va fi adoptată, suma prevăzută pentru abonamente nu va acoperi integral cheltuielile de transport, iar părinţii elevilor din rural vor fi obligaţi să suporte diferenţa de cost. Pe de altă parte plafonarea va produce discriminare între elevi deoarece nu se precizează clar ”cum se asigură respectarea egalității de tratament a elevilor când unii beneficiază de gratuitate prin transport școlar și alții nu și nu în ultimul rând cum va fi garantat numărul suficient de agenți economici dispuși să presteze serviciul de transport la un preț impus”.

La rândul său, fostul șef al IȘJ Alba, Cornel Sandu, a făcut apel la actuala conducere a inspectoratului să-i plătească pe profesorii care au participat la examenele naționale.

Fac apel la domnul inspector general să plătească profesorii pentru examenele naționale. Acestea s-au terminat de două luni și ceva. Sunt profesori care și-au plătit din propriul buzunar biletele de autobuz ca să participe la bacalaureat și lor nu li s-au plătit aceste examene. Aceștia au dreptul să fie plătiți pentru examenele naționale la care au participat”, a spus Sandu.

N.R.: Precizăm că reprezentanții IȘJ Alba au declarat că profesorii și-au primit banii pentru prima sesiune a bacalaureatului iar în ceea ce privește naveta elevilor au confirmat că există restanțe însă nu au putut preciza care este ultima lună plătită deoarece sumele se virează în procente calculate la suma restantă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026. 

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.

România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.

Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.

• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989

Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.

Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.

Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.

Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.

Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.

Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.

Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia