S-a deschis oficial cea de-a cincea ediţie a Târgului “Gustos de Alba”

Îndosariat în: Actualitate |

targ-gustos-de-alba-2014-ziua-intaiEvenimentul care îmbină oferta variată de produse tradiționale de casă, cu demonstrații culinare, operă, spectacole de dans modern şi popular maghiare și concursuri, se va desfășura pe perioada acestui weekend, perioada 23 – 25 mai, în municipiul Alba Iulia.

Ca în fiecare an, şi de această dată producători din toate zonele judeţului vor fi prezenţi în Piaţa Pascu cu bunătăţi tradiţionale din toate domeniile: carmangerie,  produse lactate, panificaţie, patiserie, apicultură, legumicultură, vinificaţie, etc.

Printre  momentele cele mai așteptate sunt  reprezentaţia de operă în piaţă oferită de solişti ai Operei Române din Cluj Napoca și demonstrația culinară tradițională, alesul untului.

Am văzut la târg tot ce vrei. Numeroase și diverse produse din miere de albine, ulei de floarea soarelui presat la rece, uleiuri de măsline, nuci și alte cele făcute în Alba, lactate apetisante, pâine pe vatră, legume, produse din carne, ouă, ciuperci, vinuri şi desigur plăcinte şi un gulaş ademenitor.

Târgul are ca scop creşterea competitivităţii producătorilor autohtoni din industria de profil alimentar şi promovarea valorilor tradiţionale culinare locale şi este organizat de Consiliul Judeţean Alba având ca partener Primăria Municipiului Alba Iulia şi Slow Food Alba Transilvania.

Programul:

• VINERI, 23 mai 2014

Ora 17.00 –  Spectacol de dans modern

18.00 – Balmoş, demonstraţie culinară

• SÂMBĂTĂ, 24 mai

Ora 10.00 – Platoul Gustos de Alba, concurs

11.00 – Opera în piaţă

12.00 – Alesul untului, demonstraţie culinară

• DUMINICĂ, 25 mai

Ora 10.00 – Spectacol de dans popular maghiar

11.00 – Recunoaşte condimentul, concurs

12.00 – Înturnat de Cărări, demonstraţie culinară

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.