Rămâi conectat

Monden

S-a redeschis Pizzeria Erol din centrul municipiului Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Una dintre firmele de alimentaţie publică de prestigiu din municipiul Alba Iulia, Pizzeria Erol şi-a redeschis porţile, bineînţeles cu un nou look.

De peste 12 ani, prin calitatea de excepţie a serviciilor oferite şi un management adaptat în permanenţă cerinţelor pieţei, Pizzeria Erol a reuşit să-şi atragă o importantă clientelă şi să-şi facă un renume în oraş. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că patronul, şi totodată administratorul general al celor două unităţi (prima cea amintită mai sus, iar cea de-a doua situată pe Bd. Transilvaniei, din Cetate), unul dintre cei mai vechi şi mai apreciaţi comercianţi din municipiul reşedinţă de judeţ, domnul Ali Tunan, îşi conduce şi administrează afacerile cu meticulozitate şi rigurozitate.

Prin calitatea produselor de pizzerie oferite clienţilor, şi-a creat deja un brand propriu, mult apreciat de albaiulieni, şi nu numai, astfel că firmele sale se situează astăzi în topul celor mai atractive şi mai frecventate unităţi de alimentaţie publică din oraş.

Pizzeria Erol vine, în această primăvară, în întâmpinarea clienţilor cu o nouă înfăţişare, un ambient mult mai plăcut al spaţiului în care-i primeşte, complet modernizat şi bineînţeles cu un meniu diversificat, în funcţie de opţiunile acestora. Este, aşa după cum ne-a spus patronul firmei, cea de-a treia schimbare completă de look. Pe lângă ambientul deosebit şi produsele deja binecunoscute de pizza, localul oferă mai nou albaiulienilor (şi nu numai) şi alte produse de bucătărie, preparate de bucătari cu o vastă experienţă în domeniu. Localul dispune de un număr de 60 de locuri la masă, servirea este la standardele cele mai înalte, iar preţurile sunt accesibile pentru toate buzunarele. Noul look al localului asigură de asemenea un mediu propice pentru diverse întâlniri de afaceri, pentru care se vor putea face rezervări din timp.

 Printre preparatele alese de aici veţi putea regăsi:

– Specialităţi din carne de pui, printre care: piept de pui cu sos tzatziki, rulou de pui cu mozzarela şi salvie, aripioare cu susan şi pulpe, piept de pui cu rucola, caşcaval şi reducţie de oţet balsamic, piept de pui la gratar cu legume mexicane, piept de pui provensal.

– Specialităţi din carne de vită: muşchi de vită cu sos de piper verde, muşchi de vită cu ciuperci la tigaie, muşchi de vită cu sos de mozzarella, caşcaval, gorgonzola şi parmezan, muşchi de vită cu sos de ciuperci.

Preparate din peşte: Şalău Brava

Preparate din carne de porc: Bocconcini cu rucolla – cuburi de ceafă de porc cu rucolla, ceafă de porc marinată, cotlet de porc Metaxa cu garnitură – cotlet de porc cu şuncă şi caşcaval, sos de smântână, ardei, orez şi cognac, cotlet de porc cu sos de lămâie.

 – Paste: Spaghete Bologneze, Spaghete Carbonara, Pene Quatro Formagi, Spaghete Arabbiata, Tagliolini cu fructe de mare, Tagliatele Pasticiate.

– Ciorbe: Ciorbă de burtă, ciorbă ţărănească de porc, supă cremă de ciuperci cu crutoane, ciorbă ţărănească de văcuţă, ciorbă de zarzavat.

 Programul de funcţionare al unităţii este zilnic, între orele 10.00 – 24.00.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Monden

Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Calendar creștin: Când cade Paștele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027.  • Paștele 2027 | albaiuliainfo.ro

Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2026, 2027, 2028, 2029, 2030

CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2026 și în următorii ani:

Când pică Paştele Ortodox în anii  2020-2030

Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Citește și:  Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Când cade Paştele Catolic între anii 2020-2030

Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie

Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”

POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Citește și: Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor

În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.

De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Citește mai mult

Monden

Paul Berghean, student al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, și-a lansat cel de-al doilea videoclip

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Paul Berghean, student al Unirersității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cunoscut sub numele de scenă „PAULL”, și-a lansat la începutul lunii februarie cel de-al al doilea videoclip, „Ultima Încercare”.

Paul Berghean este originar din Sebeș, are 21 de ani și este student la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. După debutul cu single-ul „Permanent”, „Ultima Încercare” abordează o tematică emoțională, sinceră, inspirată din experiențe reale.

„Pentru viitor, îmi doresc să continui să lansez muzică și să mă dezvolt artistic. Vreau să experimentez, să fiu sincer prin piesele mele și să ajung la cât mai mulți oameni care se pot regăsi în mesajele mele” a declarat Paul, la lansarea noului videoclip.


Urmărește albaiuliainfo.ro pe Google News


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia