Rămâi conectat

Politică

Mircea Hava l-a atacat pe Traian Băsescu, la Colegiul Director al PDL

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Democrat-liberalii s-au reunit, astăzi, la Parlament, într-o ședință a Colegiului Director. Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, ședința a fost tensionată. Vicepreședintele Mircea Hava, și prim-vicepreședintele Cezar Preda l-au atacat – în lipsă – pe șeful statului, Traian Băsescu.

Potrivit unor surse din partid, Hava, cunoscut că susţinător al lui Vasile Blaga, a declanşat un atac împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pentru că acesta a comparat PDL-ul de acum cu FSN-ul”, scrie Evenimentul Zilei.

Aceeași sursă precizează că Mircea Hava a anunțat că nu va candida pentru nicio funcție în conducerea partidului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, în cadrul primelor alegeri organizate de filiala județeană

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri seara a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, primele alegeri în organizația județeană a AUR Alba. De altfel, filiala este prima din țară care organizează alegeri, urmând ca până la finalul lunii noiembrie partidul să organizeze alegeri la nivelul tuturor organizațiilor județene.

Deputatul Călin Matieș a câștigat detașat alegerile pentru conducerea AUR Alba, obținând 321 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Cristian Crișan, a primit 74 de voturi. Rezultatul a confirmat sprijinul major pe care Matieș îl are în rândul membrilor organizației județene, consolidându-și astfel poziția de lider al filialei AUR Alba.

La conferința județeană au participat numeroși parlamentari AUR, printre care Dan Tănase, precum și președintele partidului, George Simion. Actualul președinte al filialei, Călin Matieș, care l-a avut contracanditat pe Cristian Crișan. Practic, fiecare contracandidat la conducerea partidului a avut propria echipă, cea a lui Matieș fiind mai numeroasă.

Au fost prezenți următorii membri ai conducerii județene:

Președinte: Matieș Călin

Prim-vicepreședinte: Oprea Maria

Vicepreședinte/Comunicare: Darlau Andrei

Vicepreședinte/municipiu: Draschan Andrei

Secretar general politic: Bogdan Adrian

Secretar general: Todea Rodica

Vicepreședinte/femei: Cociobea Cornelia

Vicepreședinte/tineret: Boca Samuel

Vicepreședinte/financiar: Trifu Mircea

Vicepreședinte/mediu: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/seniori: Nemes Ioan

Vicepreședinte: Gadiu Mihai

Vicepreședinte/zonă urbană: Neamțu Toader Florin

Vicepreședinte/administrativ: Stanca Vasile

Vicepreședinte/aleșii locali AUR: Dup Marius

Vicepreședinte/regional 1: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/regional 2: Habean Antoniu

Vicepreședinte/regional 3: Bara Vasile

Vicepreședinte/regional 4: Sicoe Călin

Vicepreședinte/rural: Burz Petru Cosmin

Vicepreședinte/constructori: Savu Gheorghe Petru

Vicepreședinte/profesori: Istrate Diana

Vicepreședinte/cadre medicale: Popescu Damian

Vicepreședinte/funcționari publici: Sevestrean Vasile

Vicepreședinte/oștasilor, polițiștilor și pompierilor: Oaida Liviu-Dorin

Vicepreședinte/economiști: Man Maria

Vicepreședinte/fermieri: Morariu Vasile

Vicepreședinte/juriști: Draschan Laura

Vicepreședinte/ospitalitate: Pogan Vasile

Vicepreședinte/producători: Man Maria

Vicepreședinte/transportatori: Dodu Vasile

Vicepreședinte/responsabil Diaspora: Sava Iulian

Vicepreședinte/oameni de afaceri: Ioachim Bogdan

Vicepreședinte/regional 5: Avram Emil

Vicepreședinte/minorități: Koncz Csaba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Mircea Hava, printre cei mai leneși europarlamentari. Aflat la al doilea mandat, a luat cuvântul în plen doar de 5 ori

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O serie de europarlamentari români au lipsit la peste jumătate dintre ședințele Parlamentului European din iulie 2024 până în prezent sau nu au avut luat deloc cuvântul la dezbaterile din plen, potrivit prezenței oficiale.

Între europarlamentarii fără nicio intervenție în plen se află, conform datelor oficiale ale legislativului comunitar consultate de Digi 24, și Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia, aflat la al doilea mandat în Parlamentul European.

Doar de 5 ori la cuvânt

Mircea Hava a vorbit doar de 5 ori în plenul Parlamentului European, asta întâmplându-se în mandatul trecut de 5 ani.

Gheorghe Cârciu și Claudiu Manda sunt alți doi europarlamentari români fără vreo intervenție în actualul mandat.

Lista „selectă” a absenteiștilor cuprinde destule nume. Gheorghe Cârciu și Gabriela Firea au lipsit de 29 de ori, Dan Motreanu și Cristian Terheș de 28 de ori, iar Claudiu Manda de 26 de ori.

Câți bani câștigă un europarlamentar

Un europarlamentar are un salariu net de aproximativ 8.000 de euro pe lună, la care se adaugă o indemnizație lunară de 5.000 de euro pentru cheltuielile de birou.

În plus, fiecare primește o diurnă de 350 de euro pentru fiecare zi de activitate oficială, care acoperă costurile de cazare și masă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Deputatul PSD de Alba, Voicu Vuşcan, anunță că votează o eventuală moțiune de cenzură: „Să cadă neterminații de la USR”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Deputatul PSD Alba Voicu Vuşcan critică atitudinea USR cu privire la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu şi anunţă că va vota prima moţiune de cenzură care va fi depusă pentru căderea Guvernului din care face parte şi Uniunea Salvaţi România, scrie News.ro.

 

„Se pare că Ion Iliescu, chiar şi prin moarte, reuşeşte să facă lucruri bune pentru Partidul Social Democrat. Primul lucru bun pe care l-a făcut a fost că i-a dezbrăcat pe neterminaţii de la USR în faţa poporului şi a arătat ce oameni de nimic sunt. Şi al doilea lucru bun a fost că a trezit suflarea PSD-istă care sper să-şi fi dat seama că nu mai are ce să mai stea vreodată la masă cu asemenea oameni. Mulţumim, domnule preşedinte!”, spune deputatul Voicu Vuşcan într-un mesaj postat, joi, pe Facebook, şi filmat în timp ce conduce un autovehicul.

El anunţă că va vota prima moţiune de cenzură care va fi depusă la adresa guvernului din care face parte şi USR.

„Partidul Social Democrat nu mai trebuie niciodată să vorbească frumos despre oameni urâţi. Prima moţiune de cenzură care va fi depusă pentru a cădea un guvern din care fac parte neterminaţii de la USR, eu o voi vota!”, mai spune parlamentarul social-democrat.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat, marţi seară, că reprezentanţii formaţiunii nu vor participa la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu, menţionând că USR a propus, în şedinţa de Guvern, să nu fie declarat doliu naţional, „din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor”.

„Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii”, a afirmat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz.

„Decenţă faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică! Umanitate faţă de familia şi apropiaţii pe care i-a lăsat în urmă! Atât şi nimic mai mult! Fără scandal, fără micimi sufleteşti şi propagandă sterilă! Nu puteţi reduce un lider, o epocă şi un destin! Oricât v-aţi chinui! Odihneşte-te în pace, domnule Preşedinte!”, a transmis pe Facebook, liderul PSD, Sorin Grindeanu.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia