Rămâi conectat

Știri din zonă

Sâmbătă, 1 august 2026: „Seara Pescarilor”, la Limba. Concurs de pescuit sportiv tradițional și de gătit la ceaun. Vezi programul

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Satul Limba, din comuna Ciugud, găzduiește sâmbătă, 1 august 2026, o nouă ediție a evenimentului „Seara Pescarilor”, manifestare devenită deja o tradiție pentru comunitatea locală. Evenimentul va avea loc pe malul râului Mureș, în zona cunoscută de localnici drept „La Marina”, și va reuni iubitorii pescuitului, ai gastronomiei și ai activităților în aer liber.

Organizată de Asociația Limbenii, în parteneriat cu Primăria Comunei Ciugud, sărbătoarea cuprinde concursuri de pescuit sportiv tradițional și de gătit la ceaun, precum și momente de socializare, premiere și foc de tabără.

Programul evenimentului

  • 16:00 – Înscrierea participanților la concursul de gătit la ceaun, prezentarea regulamentului și desfășurarea concursului;
  • 18:00 – Înscrierea participanților la concursul de pescuit sportiv tradițional, prezentarea regulamentului și instructaj;
  • 18:30 – Confecționarea undițelor din materialele puse la dispoziție de organizatori și desfășurarea concursului de pescuit;
  • 20:00 – Cântărirea capturilor și stabilirea câștigătorilor;
  • 20:15 – Jurizarea preparatelor gătite la ceaun;
  • 20:30 – Festivitatea de premiere și petrecerea „Seara Pescarilor”;
  • 21:30 – Foc de tabără.

Organizatorii îi invită pe localnici și pe toți cei care doresc să petreacă o seară de vară într-un cadru natural să participe la eveniment, care îmbină tradițiile pescărești, gastronomia și buna dispoziție pe malul Mureșului.




Știri din zonă

„Caravana – Biserica, popasul armoniei” ajunge în comunitățile din Alba. O zi de bucurie pentru copii

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Biserica ajunge mai aproape de copiii din comunitățile rurale printr-un proiect dedicat celor mici, desfășurat de Departamentul de Cateheză și Tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în parteneriat cu „Young Life România”.

Intitulată „Caravana – Biserica, popasul armoniei”, inițiativa este pusă în practică prin implicarea tinerilor voluntari și își propune să ducă activitățile specifice unei tabere în parohiile în care organizarea unui astfel de program pe mai multe zile este dificilă.

Conceptul este unul simplu: în loc ca cei mici să fie nevoiți să se deplaseze către o tabără, activitățile sunt aduse direct în comunitățile lor. Astfel, într-o singură zi, curțile parohiilor sau poienile din apropierea satelor se transformă în spații pentru jocuri, cateheze, cântece, rugăciune, socializare și activități recreative.

O „tabără” adusă în mijlocul comunității

Programul caravanei reunește, într-un interval de câteva ore, activități menite să îi apropie pe copii unii de ceilalți și, totodată, de valorile credinței. Jocurile de cunoaștere și divertisment sunt completate de momente de cateheză, cântări și rugăciune, iar atmosfera de tabără este întregită, acolo unde condițiile permit, de un foc de tabără.

Inițiatorii proiectului spun că demersul vine în sprijinul copiilor din parohiile mici sau izolate, care nu au întotdeauna posibilitatea de a participa la tabere organizate în alte localități.

Până în prezent, „Caravana – Biserica, popasul armoniei” a ajuns în mai multe comunități din județul Alba, printre care Cricău, Ciugudul de Sus, Ciugudul de Jos, Acmariu, Hăpria și Drâmbar.

Fiecare oprire este concepută ca o adevărată sărbătoare pentru copii. Activitățile de cateheză sunt adaptate vârstei participanților, astfel încât mesajul credinței să fie transmis într-un mod accesibil și atractiv. În același timp, jocul și prietenia devin mijloace prin care copiii descoperă valorile comunității și ale credinței creștine.

Proiectul își propune să transmită și un mesaj important: Biserica nu este doar locul în care credincioșii se întâlnesc la slujbe, ci și o comunitate care vine în întâmpinarea oamenilor, îi sprijină și creează contexte de apropiere și comuniune.

Organizatorii le mulțumesc voluntarilor, preoților și părinților implicați în proiect și își exprimă dorința ca această caravană să ajungă în cât mai multe comunități din județul Alba.

„Caravana – Biserica, popasul armoniei” continuă astfel să ducă, din sat în sat, jocul, prietenia și mesajul credinței, oferindu-le copiilor nu doar câteva ore de distracție, ci și ocazia de a descoperi că Biserica este aproape de ei.

 

Pr. Cosmin Cobîrzan,
Inspector de cateheză și tineret în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei




Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație uscată la Drâmbar. Intervin pompierii din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, luni seara, în localitatea Drâmbar, comuna Ciugud. La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Alba Iulia pentru localizarea și stingerea focului.

Potrivit primelor informații, incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

Pentru gestionarea situației, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția este în desfășurare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia