Sâmbătă, 11 august 2018: Ivan Patzaichin caută noi campioni la vâslit la o nouă ediție a evenimentului „Descoperă Rowmania”

Îndosariat în: Actualitate |

Sâmbătă, 11 august 2018, Descoperă Rowmania – competiţia de vâslit în canotci de 10+1 – ajunge pentru a șasea oară la Alba Iulia. Câştigătorii de la Alba Iulia vor intra în finala națională Descoperă Rowmania, care se va desfăşura în cadrul Festivalului Rowmania, pe 2 septembrie, la Tulcea.

Ivan Patzaichin așteaptă noi campioni la vâslit! Concursul începe la ora 9.30, în zona Podului peste Mureș (Cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș).

Indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, alătură-te campaniei noastre și formează echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri.

Dacă nu vâslești, vino să susții concurenții ș̦i să te bucuri de o zi petrecută în natură, printre campioni.

Înscrierile se fac la fața locului, în dimineața concursului. Accesul este gratuit.

Program:

09:30 – 11:00 Înscrierea participanților
10:00 – 11:30 Acomodarea cu ambarcaţiunile (echipe), demonstrație de vâslit
11:30 – 11:45 Stabilirea ordinii de intrare în concurs și ședința tehnică (instructaj)
12:00 – 14:00 Desfășurarea concursului de canotcă 10+1 (pe serii, semifinale, finala)
14:00 – 14:30 Festivitatea de premiere a concursului de canotcă 10+1

Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.

Descoperă Rowmania Alba Iuia este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Municipiul Alba Iulia.

Cu sprijinul: Club Sportiv Unlimited, Apulum, AQUA Carpatica, Vimetco Alro, Raiffeisen Bank Romania, Apele Romane, WWF-Romania, DC Communication şi Radio Romania Regional.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.