Rămâi conectat
YES, Vușcan! #pentruAlbaIulia

Actualitate

Sâmbătă, 30 noiembrie se inaugurează Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

latura-vest-cetateEvenimentele organizate de Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României, reunite sub titlul Festival de România vor avea ca punct de referință, sâmbătă, 30 noiembrie, inaugurarea Laturii de Vest a Cetății Alba Carolina, moment deosebit de important pentru albaiulieni, care marchează finalizarea proiectului de restaurare a Cetății.

Pe tot parcursul zilei organizatorii vă invită să petreceți românește cu teatru, muzică populară, spectaculoase demonstrații de flăcări și efecte speciale,defilare cu torțe a cercetașilor din toată țara și un concert al trupei Sensor.

Iată programul zilei de sâmbătă, 30 noiembrie:

10.30 – Moment aniversar ”Lupa Capitolina” – 20 de ani de la amplasare / Ceremonial Garda Romană – Piața Alessandria

11.00 – Păcală – spectacol pentru copii – Teatrul de Păpuși Prichindel

11.00 – Turul Ghidat al Cetății Alba Iulia – tur gratuit – punct de întâlnire Hotel Cetate

12.30 – Inaugurare Latura de Vest a Cetății Alba Carolina – Concert corala “Armonia” – Latura de Vest a Cetății Alba Carolina

15.30 – Cânt și suflet românesc – spectacol de muzică populară – Piața Cetății

18.30 – România din inima ta (conturarea unei inimi tricolore și retragere cu torțe) – eveniment itinerant pe traseul Latura de Vest – Piața Cetății

19.00 – Dansul zmeilor – spectacol de flăcări și efecte speciale Crispus & Cobzality – Piața Cetății

19.30 – Aprinderea iluminatului festiv de sărbători – Piața Cetății

19.30 – Cocert Sensor – Piața Cetății

19.30 – Zoo story de Edward Albee (Teatrul Mic Chișinău) – seară de teatru – Casa de Cultură a Studenților

21.00 – Oscar de Claude Magnier (Trupa Skepsis) – seară de teatru – Casa de Cultură a Studenților

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Minoră de 13 ani din Alba Iulia, căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din Municipiul Alba Iulia. Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 15.30, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că fiica sa minoră a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că SPIRIDON ELENA BRIGITTE, în vârstă de 13 ani, a plecat de la domiciliu, la data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 15.15, într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors la domiciliu.

Minora are următoarele semnalmente:

  • 160 cm înălțime;
  • Aproximativ 50 de kilograme;
  • Ochi căprui;
  • Păr negru, tuns scurt;
  • Fața ovală;

În momentul dispariției, purta tricou alb cu dungi negre, fără mâneci, blugi negri, tăiați, adidași albi.

Minora a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații care să conducă la identificarea sa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

UPDATE: „Minora a fost găsită pe raza Municipiului Alba Iulia. Starea ei este bună”, a transmis IPJ Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 29 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând sub efectul substanțelor psihoactive, pe Calea Moților

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 01.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Calea Moților din Alba Iulia, un autoturism care era condus de un tânăr de 29 de ani, din Câmpeni.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef, al Inspectoratului Județean de Jandrmi Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Inițial împuternicit pentru un an la comanda Jandarmeriei Alba în iunie 2022, iar apoi desemnat șef al IJJ Alba în iunie 2023, col. Tudor-Gheorghe Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef desfășurat în luna februarie 2024.

El a devenit astfel inspector-șef cu acte în regulă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, succedându-i la conducerea instituției col. Marius Giurea, care între timp a trecut în rezervă.

În vârstă de 42 de ani împliniți în luna februarie, col. Tudor Pașca a fost angajat la Jandarmeria Alba la 1 decembrie 2005, iar de-a lungul carierei a urcat treptele ierarhiei militare până în 2017, când a fost mai întâi împuternicit și ulterior desemnat adjunct, iar din octombrie 2019 prim – adjunct al inspectorului-șef, funcție din care, în iunie 2022, a fost împuternicit la conducerea IJJ Alba, mai întâi interimar, iar după promovarea concursului în această lună, ca inspector-șef cu drepturi depline.

Col. Tudor Pașca, originar din comuna Albac, este absolvent al Facultăților de Drept și Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, dar și al unor stagii de formare în domeniul luptei împotriva traficului de persoane și în domeniul cercetării judiciare, organizate de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în parteneriat cu Jandarmeria Franceză, Inspectoratul General al Poliției Române și cu alte instituții din România.

Totodată, el a absolvit două masterate, în managementul serviciilor publice, respectiv în instituții de drept bancar fiscal vamal, ambele la universitatea albaiuliană. Este căsătorit și are o fetiță.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia