Scandal izbucnit între doi soți aplanat de jandarmii din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

jandarmi-amenda-alba-iuliaUn scandal izbucnit în cursul zilei de ieri, 3 iunie 2014, între doi soţi domiciliaţi pe strada Arieşului din Alba Iulia, a necesitat intervenţia jandarmilor. Incidentul a fost repede aplanat, iar bărbatul riscă să fie cercetat penal.

Potrivit unui comunicat remis presei de Jandarmeria Alba, “cei doi se află în proces de divorţ, iar la ora 20.40, la locuinţa comună a acestora s-a prezentat un bărbat care s-a recomandat ca fiind un prieten al soţului. Fără să-l cunoască, femeia i-a permis accesul în apartament şi, după câteva minute, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, cei doi bărbaţi au avut o discuţie în contradictoriu. Extrem de nervos, soţul a pus această divergenţă pe seama faptului că  soţia nu l-a consultat înainte de a-i lăsa prietenul să intre în casă, drept pentru care femeia a fost înjurată, jignită, îmbrâncită şi ameninţată că, după finalizarea divorţului, va avea de mult mai mult de suferit. Anunţat prin 112 de vecini, un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi a prevenit amplificarea violenţelor.

Agresorul a fost identificat ca fiind Cosmin N. (41 de ani ) şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de ameninţare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare va fi înaintat poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză. Totodată, pentru scandalul pe care l-a provocat, bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.”

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.