Rămâi conectat

Actualitate

Șofer de la Direcția Silvică Alba acuzat că ar fi făcut peste 100 de transporturi de lemn, fără ca instituția să încaseze vre-un ban

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Un șofer de la Direcția Silvică Alba a efectuat timp de aproape patru ani peste 100 de transporturi de lemn, cu autoutilitara și remorca pe care le avea în gestiune, fără ca instituția să încaseze vre-un ban.

Prejudiciul se ridică la 53.241 de lei. Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, bărbatul (Ioan M.) a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Documentul a fost validat de instanța de judecată pe data de 20 decembrie 2022.

Potrivit hotărârii instanței, în perioada 7 noiembrie 2014 – 24 martie 2018, în calitate de conducător auto utilaje grele în cadrul Direcției Silvice Alba, acesta a efectuat un număr de 106 curse de transport de material lemnos, în interes personal şi al altor persoane fizice şi juridice, în baza a 132 de avize de însoțire care nu au fost înscrise în foaia de parcurs şi pentru care nu a fost încasată contravaloarea de către instituție.

Inițial, în iulie 2018, poliția a fost sesizată prin plângere de către reprezentantul Direcției Silvice în legătură cu un număr de 159 curse efectuate fără plata transportului. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că doar 106 curse pot fi imputate din punct de vedere penal acestuia.

• Și-a dat demisia fără explicație

„Undeva în anul 2018, (…) mi-a spus verbal despre bănuielile pe care le are și am întocmit o adresă scrisă către Garda Forestieră Cluj. Doresc să mai arăt că aceste bănuieli existau de mai multă vreme, însă de câte ori l-am întrebat pe (…) spunea că nu este adevărat. Eu sau colegii mei nu puteam să mergem după el să vedem exact ce face și unde merge și nu puteam să dovedim bănuielile pe care le aveam. După ce a venit răspunsul de la Garda Forestieră Cluj și am făcut verificări privind transporturile efectuate, l-am chemat în birou și i-am cerut o notă explicativă privind transporturile care nu au fost taxate, însă acesta și-a dat demisia fără să ofere nici o explicație”, a declarat șeful Ocolului Silvic Alba Iulia, audiat în calitate de martor.

Cercetările au durat patru ani, iar în august 2022 acordul de recunoaștere a vinovăției a fost depus la Judecătoria Alba Iulia. Fostul angajat al Direcției Silvice a fost de acord cu o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani.

Acestuia i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea, a fost obligat să presteaze  muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Bărbatul nu a fost obligat prin această hotărâre la plata daunelor, care ar urma să facă obiectul unui proces civil.

sursa: adevarul.ro




Actualitate

23–27 septembrie 2026: Târgul de Antichități și Legende revine în Cetatea Alba Carolina

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina își deschide din nou porțile pentru pasionații de istorie, obiecte de colecție și povești din alte vremuri. În perioada 23–27 septembrie 2026, aici va avea loc ediția de toamnă a Târgului de Antichități și Legende.

Evenimentul se va desfășura pe latura de nord a Cetății, începând din Piața Toboșarului, și se întinde pe durata a cinci zile.

Vizitatorii vor putea descoperi antichități, piese de colecție, obiecte decorative și diverse obiecte cu valoare istorică, într-un decor care completează atmosfera târgului.

Organizat în spațiul istoric al Cetății Alba Carolina, evenimentul își propune să aducă în atenția publicului obiecte care păstrează poveștile unor epoci trecute și care continuă să fascineze colecționarii și iubitorii de frumos.

Târgul de toamnă oferă, astfel, o ocazie de a combina o plimbare prin Cetate cu descoperirea unor obiecte rare și a unor fragmente de istorie, într-o atmosferă inspirată de legendele și trecutul locului.




Citește mai mult

Actualitate

În zilele de 12 și 13 spetembrie 2026, Cetatea Alba Carolina devine locul de întâlnire al pasionaților de automobile și motorsport

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina se transformă, în perioada 12–13 septembrie 2026, într-un punct de atracție pentru pasionații de automobile și motorsport. Evenimentul are loc în șanțurile de vest ale Cetății și le pregătește participanților două zile cu demonstrații auto, drifturi, rally show, concursuri și muzică.

Programul include o serie de activități dedicate atât pasionaților de mașini, cât și publicului interesat de spectacolele automobilistice.

Printre principalele atracții se numără demonstrațiile de drift, show-urile de rally și concursul auto, în cadrul căruia va fi acordat un premiu de 10.000 de lei pentru categoria „Most Rated Car”.

Organizatorii au pregătit mai multe categorii pentru participanți, de la mașini VIP și Classic, până la Offroad, Curse și Street.

Programul zilei de sâmbătă

Prima zi a evenimentului începe la ora 08.00, când este programat accesul participanților. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 13.00.

Programul continuă cu demonstrații și ateliere, de la ora 14.00, urmate de competițiile dedicate automobilelor modificate.

La ora 16.00 este programată proba „Lowest Car – Static și Air-ride”, iar la 18.00 va avea loc „Loudest Pipes”, dedicată celor mai spectaculoase sisteme de evacuare.

Seara se încheie cu un After Party, programat de la ora 23.00.

Duminică: premiere și Drift & Rally Show

Cea de-a doua zi a evenimentului începe la ora 12.00.

Unul dintre momentele importante ale zilei va fi festivitatea de premiere, programată la ora 14.00, când vor fi desemnați câștigătorii competițiilor auto.

De la ora 15.00, publicul este așteptat la Drift and Rally Show, unul dintre principalele momente spectaculoase ale weekendului.

Pe parcursul celor două zile, atmosfera va fi întreținută de trei DJ, în trei locații, astfel încât evenimentul să combine spectacolul automobilistic cu muzica și divertismentul.

Evenimentul din 12 și 13 septembrie promite, astfel, un weekend dedicat pasionaților de mașini, cu automobile spectaculoase, competiții, demonstrații și momente de adrenalină, în decorul istoric al Cetății Alba Carolina.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia