Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Spectacol caritabil pentru copii de la Casa de tip familial ,,Sfântul Nicolae” din Târsa, desfășurat la Colegiul Militar din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

spectacol-de-colinde-colegiul-militar-alba-iulia-15-dec-2015Spectacolul de colinde desfășurat  în seara zilei de ieri, 15 decembrie 2015, la Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Regina Maria” Alba Iulia și Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” Alba Iulia a fost dedicat bucuriei trăite și împărtășite de toți cei prezenți.

În pragul sărbătorilor de iarnă, colindele tradiționale și datinile culese de la bunici, nuantate de graiul arhaic au fost prezentate în casa gazdelor. Aici, bunicii (interpretați de eleva plutonier Aurora Pavel și elevul caporal Alexandru Iușan) și nepotul (elevul fruntaș Raul Traica) i-au primit pe colindători, feciori și fete din sat porniți să vestească sărbătoarea Nașterii Domnului, răsplătindu-i cu nuci, mere și colaci, si, totodată, povățuindu-i. Apoi,
colindătorii Liceului de Arte ,,Regina Maria” Alba Iulia, coordonați de către doamna profesor Daniela Rus, au interpretat colinde pe patru voci.

Spectacolul a avut și un caracter caritabil pentru cei 12 copii ai Casei de tip familial ,,Sfântul Nicolae” din satul Târsa, comuna Avram Iancu, însoțiți de părintele Radu Ion Novacovschi. Pentru ei această zi a fost deosebit de emoționantă și plină de surprize. Însoțiți
de elevi militari au servit masa de prânz, au vizitat orașul, ne-au colindat și au participat la spectacolul dedicat sărbătorilor ce se apropie.

Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” și Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș”, reprezentată de profesorii Cornelia Giurca, Iuliana Turcu si Adriana Sopterean, au pregătit daruri pentru acești copii, constând în hăinuțe, încălțăminte, alimente, jucării, fructe, dulciuri
și rechizite.

Gesturile de suflet și solidaritatea exemplară ne-au adunat pe toți într-o mare comunitate, cea a bucuriei. Astfel, a fost posibil ca, într-o singură zi, zeci de inimi să bată la fel. Dar din dar se face rai!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Todoca Toma Andrei, elev al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia, medalie de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Performanță extraordinară, realizată de un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia a reușit o performanță deosebită pentru școala în care învață. Todoca Toma Andrei a obținut medalia de bronz la etapa națională a Olimpiadei de Fizică.

„Îl felicităm cu mândrie pe elevul Todoca Toma Andrei, care a obținut Medalia de Bronz la Olimpiada Națională de Fizică – Craiova 2026. Această reușită confirmă talentul, seriozitatea și munca susținută depusă de Andrei, dar și pasiunea sa pentru știință. De asemenea, transmitem sincere felicitări și doamnei profesor Pop Antonia, pentru îndrumarea, implicarea și sprijinul oferit în pregătirea acestui elev deosebit. Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș”, din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, premiu de excelență și mențiune la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și Aplicații Practice

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Rezultate remarcabile pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Emma Laris a obținut două distincții la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și Aplicații Practice, desfășurată la București, în perioada 7-10 aprilie 2026.

„Premiu de Excelență pentru cea mai creativă și originală lucrare practică și Mențiunea I la Olimpiada Națională de Educatie Tehnologică și aplicații practice pentru Laris Emma Alessia, eleva noastră din clasa a VI-a! Felicitări Emma, felicitări doamnei profesoare Doina Tomuș!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lorena Dănoaie, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Lorena Dănoae, elevă în clasa a V-a C la Școala Gimnazaială „Avram Iancu” Alba Iulia s-a calificat la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”. 

Performanță și pasiune pentru lectură la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia! Suntem mândri să o felicităm pe eleva noastră, Lorena Dănoaie din clasa a V-a C, pentru rezultatele deosebite obținute! Prin perseverență, pasiune și efort susținut, Lorena a reușit să obțină locul al III-lea la faza județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, sub îndrumarea doamnei profesoare Dana Slevaș. Mai mult decât atât, acest rezultat i-a adus și calificarea la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, care se va desfășura la Iași, la finalul lunii mai. Îi dorim mult succes în etapa următoare și suntem convinși că va reprezenta școala noastră cu același entuziasm!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, din Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia