Speriat de amenințările unei vecine un bărbat din blocul G2 (Turturica) a chemat în ajutor jandarmii

Îndosariat în: Actualitate |

jandarmi-amenda-alba-iuliaUn scandal petrecut în cursul zilei de ieri, 9 octombrie 2014, între doi locatari ai blocului G2 din Alba Iulia a necesitat intervenţia de urgenţă a jandarmilor. O femeie riscă să fie cercetată penal.

Incidentul s-a petrecut pe strada Ansberg din municipiul Alba Iulia la ora 15.55 şi a fost anunţat prin apel la 112. În faţa blocului de locuinţe,  jandarmii au constatat că un bărbat şi o femeie se certau, iar în jurul lor erau mai multe persoane care, într-un mod foarte vehement, îi încurajau sau îi dezaprobau cu privire la opiniile exprimate. S-a intervenit rapid pentru dezamorsarea situaţiei şi convingerea grupului de persoane să părăsească zona, după care s-a trecut la verificarea cauzelor care au stat la baza incidentului. A reieşit astfel că, un bărbat, care locuieşte cu chirie în blocul respectiv, i-a atras atenţia unei vecine de apartament cu privire la mizeria lăsată în mod repetat de copiii acesteia pe casa scărilor. Considerându-se jignită, femeia i-a pus în vedere chiriaşului să părăsească de urgenţă blocul şi l-a ameninţat că dacă nu se conformează acestei cereri, ea, împreună cu câţiva prieteni, va intra peste el în casă, îl va bate şi îi va incendia apartamentul. Speriat, bărbatul a apelat la ajutorul jandarmilor şi le-a solicitat acestora să întreprindă toate acţiunile legale pentru a se simţi în siguranţă”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.

“Vecina războinică” a fost identificată, este vorba de o femeie în vârstă de 40 de ani şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate şi va fi înaintat Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor în cauză.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.