Actualitate
STP Alba Iulia a fost desemnat cel mai bun transportator public de călători din România
Societatea de Transport Public Alba Iulia a primit premiul de ”Cel mai bun transportator public de călători din România 2013”, cu prilejul galei anuale a revistei TIR Magazin. Premiul a fost înmânat de către Marius Tudose, membru al Consiliului Director al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România.
Gala premiilor TIR Magazin reprezintă cel mai important eveniment anual din industria transporturilor, realizat în parteneriat cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR şi Uniunea Internaţională a Transportatorilor Rutieri – IRU . Nominalizările au fost realizate prin centralizarea propunerilor făcute în scris de cititorii revistei TIR Magazin şi ai site-ului www.tirmagazin.ro. Jurizarea a fost realizată de IRU, UNTRR (cea mai reprezentativă asociaţie profesională din domeniu, membru IRU) şi specialişti din transporturi.
În competiţia pentru cel mai bun transportator de persoane din România, STP Alba Iulia a devansat celelalte două firme nominalizate ”în finală”, RATUC Cluj-Napoca şi RAT Craiova. Anul trecut premiul a fost obţinut de RATB Bucureşti, la acea ediţie STP fiind doar nominalizată.
În competiţie, STP Alba Iulia s-a prezentat cu 10 argumente:
1 – Asigură în zona metropolitană Alba Iulia servicii publice integrate de transport călători, fiind primul serviciu de transport public metropolitan (urban) din ţară, structurat pe zone tarifare şi cu valabilitate orară a titlurilor de călătorie. A introdus posibilitatea plăţii prin SMS a călătoriei.
2 – A început utilizarea biocombustibililor în transportul urban de călători. Biocombustibilul (metilester de rapiţă) a fost obţinut integral în România printr-un parteneriat între STP, Universitatea Tehnică Cluj Napoca şi Institutul de Cercetări şi Instrumentaţie Analitică Cluj-Napoca.
3 – Societatea este preocupată de inovare şi cercetare. STP a început o colaborare (din septembrie 2011) cu inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, autorul unui filtru special de aer care reduce consumul de combustibil şi măreşte puterea motorului. Pe unul dintre autobuzele STP a fost montat experimental un asemenea filtru, constatându-se, după aproximativ două săptămâni, o reducere cu aproape 10% a consumului, fără a se înregistra alte efecte secundare. Invenţia aplicată pe autobuzele STP a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva din anul 2012.
4 – Exploatează un parc de 120 autobuze cu un număr de 243 angajaţi şi plăteşte 4.560.000 lei taxe şi impozite/an fiind, din acest punct de vedere, cel mai mare contribuabil din judeţul Alba, din acest sector de activitate.
5 – A introdus în anul 2011 primele autobuze etajate (double – decker) utilizate la transportul public local, pe liniile obişnuite şi accesibil pentru toţi cetăţenii la tarif normal, neprohibitiv, de 1,8 lei pe oră. Au fost achiziţionate două asemenea autobuze, unul pentru Alba Iulia, unul pentru Turda. Ambele autobuze etajate sunt noi – an de fabricatie 2011, au podea integral coborâtă pe toată suprafaţa disponibilă pasagerilor (Low Floor 100%) şi sunt echipate de STP cu sistem dinamic de informaţii audio cu privire la obiectivele turistice de pe traseu, în funcţie de locaţia exactă GPS a autovehiculului şi fără intervenţia şoferului.
6 – A construit la Turda prima staţie climatizată din România, pentru transportul urban de călători. Este echipată cu aer condiţionat, perdea de aer cald pentru a împiedica aburirea pereţilor de sticlă pe timp de iarnă şi acces automatizat.
7 – Este primul operator care a introdus panouri de afişaj şi sisteme de anunţ vocal – voice box în staţiile de transport în comun din oraş (română şi parţial engleză) şi în toate mijloacele de transport.
8 – A introdus cardurile de mobilitate urbană uşor de utilizat pentru toţi călătorii (abonament, puncte şi mixte) şi un sistem modern de ticketing electronic.
9 – Pentru informarea călătorilor, şi-a reinventat siteul care oferă acum, printre altele, posibilitatea calculării complexe a rutelor autobuzelor, dar şi a distanţelor pietonale din orice punct al oraşului până la cea mai apropiată staţie.
10 – Foloseşte ENERQI – o metodă nouă în Uniunea Europeană de măsurare a satisfacţiei clienţilor şi de îmbunătăţire a serviciilor oferite în funcţie de aceasta.
Prin acest premiu, STP a reuşit să pună Alba Iulia pe harta transportului de persoane din România. De altfel, în 2012, ca o recunoaştere a performanţelor atinse, STP Alba Iulia a găzduit ediţia cu numărul 100 a Comitetului de Transport Regional a Uniunii Internaţionale de Transport Public – UITP.
Actualitate
Doi tineri, reținuți după ce ar fi plecat cu un copil de 1 an și 10 luni dintr-un centru comercial din Alba Iulia
O tânără de 18 ani din Alba Iulia și un bărbat de 20 de ani din Blaj au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Cei doi ar fi plecat, însoțiți de un copil de 1 an și 10 luni, dintr-un centru comercial din Alba Iulia, în timpul unei întâlniri dintre mamă și copil.

Potrivit Poliției, incidentul a avut loc duminică, 13 septembrie. O femeie care are calitatea de asistent maternal a sesizat Poliția Municipiului Alba Iulia, reclamând faptul că minorul aflat în îngrijirea sa ar fi fost luat de mama copilului, fără acordul său.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în jurul orei 12:00, asistentul maternal, copilul și mama acestuia se aflau într-un centru comercial din Alba Iulia, unde era programată o întâlnire între mamă și copil.
La un moment dat, tânăra de 18 ani ar fi plecat din centrul comercial împreună cu minorul și concubinul său, în vârstă de 20 de ani. Cei doi ar fi mers într-o direcție necunoscută.
Polițiștii de investigații criminale s-au mobilizat pentru identificarea celor trei. În urma activităților desfășurate, tânăra, bărbatul și minorul au fost găsiți pe raza municipiului Alba Iulia.
Poliția precizează că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
În urma cercetărilor, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Actualitate
Retragere cu torțe la Alba Iulia, de Ziua Pompierilor 2026. Aproape 200 de pompieri au adus un omagiu eroilor căzuți la datorie
Alba Iulia a fost, duminică seara, scena unui moment solemn dedicat pompierilor care și-au pierdut viața la datorie. Aproape 200 de salvatori ai ISU „UNIREA” Alba au participat la retragerea cu torțe organizată în Cetatea Alba Carolina, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România.

Evenimentul, desfășurat în 13 septembrie, a avut o puternică încărcătură simbolică, marcând 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, moment devenit reper în istoria pompierilor militari români.
Ceremonia a început la ora 20.00. Plutonurile de pompieri au pornit din parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor și au traversat Cetatea Alba Carolina, urmând traseul Monumentul Unirii – Podul de sticlă – Esplanada Catedralei Încoronării.
La ora 20.20, pe Esplanada Catedralei Încoronării, a avut loc unul dintre cele mai importante momente ale serii: aprinderea torțelor. Ceremonia s-a desfășurat pe acordurile muzicii militare interpretate de fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia.
Flăcările torțelor au luminat esplanada, într-un moment de reculegere și respect pentru pompierii care au murit în timpul misiunilor de salvare.
În jurul orei 20.40, pompierii au pornit în retragerea cu torțe aprinse, străbătând traseul Podul de sticlă – Parcul Unirii – Bulevardul Transilvaniei. Defilarea solemnă a transformat centrul municipiului într-un spațiu al memoriei și recunoștinței.
Retragerea cu torțe a reprezentat un omagiu adus tuturor pompierilor care și-au sacrificat viața pentru a-i salva pe ceilalți, dar și o rememorare a curajului manifestat de pompierii români în urmă cu 178 de ani, în timpul confruntării din Dealul Spirii.
Manifestarea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba, în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba – Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia.
-
Sportacum 2 luniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Actualitateacum o lunăDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei
