Administrație
Străzi modernizate în cartierul Partoș din Alba Iulia în urma unor investiții de peste 2,5 milioane de lei
Lucrările de modernizare a 7 străzi ale cartierului Partoș din Alba Iulia au fost finalizate, iar recepția lor a avut loc astăzi, de la ora 11.00, pe strada Dacilor, unde au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale, consilieri locali, primarul Mircea Hava și viceprimarul Paul Voicu.
Obiectivul supus recepției face parte din proiectul Modernizarea Drumurilor Aparținătoare Municipiului Alba Iulia, respectiv Micești, Bărăbanț Oarda și Partoș.
Cele șapte străzi inaugurate sunt colaterale Străzii Regimentul V Vânători (după pasarela peste calea ferată, drumul Alba Iulia – Sebeș), au o lungime totală de 2,75 km cu o suprafață totală de 18.100 și se numesc: Dacilor, 11 Iunie, Digului, Ana Ipătescu, Lupa Capitolina, Gemenilor, și Liliacului.
La proiectarea elementelor geometrice s-a ținut cont de configurația inițială a terenului, de limita dintre proprietățile private și de condițiile hidrologice locale.
Pe toate străzile din cartier s-a avut în vedere ca partea circulabilă să fie de minim 4,50 metri cu pantă transversală de 1,5-3%, iar profilul longitudinal să asigure suprafețe de rulare plane și posibilitatea scurgerii apelor pluviale. Sistemele rutiere realizate sunt specifice pentru străzi de categoria III și IV, iar stratul rutier de uzură pentru carosabil și trotuare este format din pavele de beton vibropresat. Scurgerea apelor se realizează prin șanțuri și rigole, iar evacuarea acestora se face prin puțuri absorbante sau canale colaterale existente în zonă. Totodată au fost realizate canale tehnice subterane în vederea amplasării rețelelor edilitare în lungime totală de 5.500 ml pe ambele părți ale străzii.
Pentru siguranța circulației au fost prevăzute indicatoare de semnalizare rutieră și s-a marcat axul străzilor și trecerile de pietoni
Valoarea totală de execuție a străzilor din cartier este de 2.579.183,02 lei.
Administrație
Plângerea prealabilă formulată de STP, actualul operator de transport local, repinsă în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia
Consiliul Local Alba Iulia, întrunit în ședință extraordinară miercuri, 15 aprilie 2026, a respins plângerea prealabilă formulată de Societatea de Transport Public (STP) S.A. împotriva Hotărârii nr. 31/17.02.2026 a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății „Alba Iulia Transport Local” SRL, noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia.

Prin plângerea prealabilă formulată de Societatea de Transport Public (STP) S.A., înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia în 23 aprilie 2026, s-a solicitat revocarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr.31/2026 privind privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății Comerciale „Alba Iulia Transport Local SRL”.
„Nu pot interveni în hotărâri care țin de autonomia locală”, a subliniat primarul Gabriel Pleșa referitor la plângerea prealabilă formulată de actualul operator de transport.
„Noi, în Consiliul Local, decidem asupra acestor lucruri. Nu este vorba în ceea ce întreprindem noi (n.a. prin înființarea Societății Comerciale ”Alba Iulia Transport Local SRL și etapele care au urmat) de concurență. Acttivitatea noii societăți va începe după încheierea actualului contract cu privire la efectuarea transportului local. Am mai discutat aceste lucruri… Categoric plângerea prealabilă trebuie respinsă ca neîntemeiată. Sigur, actualul operator încearcă ceva, dar noi trebuie să procedăm conform legii”, a mai afirmat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
Administrație
Primăria Alba Iulia „reorganizată” fără disponibilizări de personal. Se vor înmulți posturile de directori
Consiliul Local Alba Iulia a aprobat în ședința extraordinară de astăzi, 15 aprilie 2026, propunerile de reorganizare a Primăriei Alba Iulia începând cu data de 1 iulie 2026.

Ca urmare a reorganizării nu va pleca nimeni acasă din Primăria Alba Iulia, dar se vor înființa posturi noi de director.
„Ne-am luat toate datele de referință când am emis acest proiect de hotărâre. Am reușit, și asta vreau de prima dată să vă spun, să ne încadrăm pe lege în numărul de posturi pe care Prefectura ni le-a alocat. Totuși trebuie să vă spun că realizăm la bugetul local o economie față de bugetul anului 2025 de 3.545.000 lei din punct de vedere al chierturilor cu resursa umană”, a subliniat primarului Gabriel Pleșa înaintea votului aleșilor locali.
Edilul a explicat de unde vine această economie.
„O dată, sigur știți că este plafonarea sporului de condiții vătămătoare la maxim 300 de lei brut începând cu luna iulie din 2025. Aici se asigură o reducere de 1.200.000 lei. Apoi avem indemnizația pentru titlu științific de doctor redusă începând cu luna iulie. Aici economia este mai mică, dar există. Avem la ce încheierea sustenabilităților pentru unul dinre proiecte, „Abordare integrată”. A patra reducere este încetarea de drept a unor rapoarte de serviciu sau contracte individuale de muncă cu acordul părților de către cei care îndeplinesc condițiile de pensionare, și avem aici o economie de 560.000 de lei. Al cincea este reducerea acordării normei de hrană pentru Poliția Locală de la 12 luni la 6 luni, adică la jumătate, și economia este în jur de 1.000.000 de lei. A șasea este plafonarea indemnizației de hrană care se acordă celor cu un salariu net de până la 6.000 de lei, adică se plafonează și această indemnizație de hrană. Total pe aceste puncte pe care vi le-am spus este 3.545.000 de lei”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, rămân câteva posturi vacante în servicii-cheie, cum ar fi Investițiile. Este vorba de un total de 12 posturi vacante, care vor fi bugetate, însă, doar în momentul în care se vor ocupa.
Administrație
STP a depus plângere prealabilă împotriva hotărârii de declanșare a producerii de selecție și nominalizare a administratorilor noii companii de transport a Primăriei Alba Iulia
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 15 aprilie 2026, se află și un proiect de hotărâre privind espingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii nr. 31/17.02.2026, a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății „Alba Iulia Transport Local” SRL, noua companie de transport a Primăriei.

Prin plângerea prealabilă formulată de Societatea de Transport Public (STP) S.A., înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr.35712/23.03.2026, se solicită revocarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr.31/2026 privind privind necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății Comerciale „Alba Iulia Transport Local SRL” pentru motivele invocate în plângere.
„Întrucât Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia este autoritatea publică tutelară a societății, iar în exercitarea atribuţiilor care îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, prin HCL nr. 31/2026 a fost aprobată necesitatea și declanșarea procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor Societății Comerciale „Alba Iulia Transport Local” Srl.
Procedura de selecţie a administratorilor se referă la totalitatea etapelor cuprinse între decizia de declanşare a procedurii de selecţie a unui candidat şi încheierea contractului de mandat cu candidatul ales.
HCL 31/2026 este un prim pas în etapele procedurii de selecție a administratorilor societății, așa cum sunt prevăzute de OUG 109/2011 și HGR nr. 639/2023.
Mai mult, în acest sens au fost adoptate și alte hotărâri ale consiliului local, respectiv HCL 56/2026 privind constituirea Comisiei de selecţie şi nominalizare a celor 3(trei) administratori ai societății comerciale ”Alba Iulia Transport Local SRL” și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de selecţie şi nominalizare și HCL 102/2026 privind aprobarea Componentei inițiale a planului de selecție și a Scrisorii de așteptări pentru procedura de selecție a administratorilor Societății ”Alba Iulia Transport Local” SRL”, se arată în raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Monitorizare, Transport, liberă inițiativă din cadrul Primăriei Alba Iulia.
„În conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ”Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local
ART. 196 Tipurile de acte administrative
(1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă sau emit, după caz, acte administrative cu caracter normativ sau individual, după cum urmează:
a) consiliul local şi consiliul judeţean adoptă hotărâri;
b) primarul şi preşedintele consiliului judeţean emit dispoziţii.
(2) În organizarea executării sau executării în concret a legii, autorităţile deliberative şi cele executive adoptă, emit sau încheie, după caz, şi alte acte juridice prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.””
Urmare a HCL nr. 363/26.11.2025 privind înființarea Societății ”Alba Iulia Transport Local” SRL și a HCL nr.. 395/09.12.2025 privind modificarea și completarea statutului Societății ”Alba Iulia Transport Local” SRL , în data de 18.12.2025 a fost înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului societatea mai sus menționată.
Art. 3 din HCL 363/2025 prevede următoarele:
”Art.3 (1) Consiliul Local al municipiului Alba Iulia va îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru adunarea generală a asociaților.
(2) În cazul societății nou-înfiinţate, prin actul administrativ de constituire vor fi desemnaţi administratorii societăţii, care trebuie să îndeplinească condiţiile de studii şi vechime, prevăzute la art. 28 alin. (3) din OUG 109/2011. Mandatul primilor administratori încetează de drept la data desemnării, de către adunarea generală a acţionarilor, a administratorilor selectaţi potrivit procedurii de selecţie şi nominalizare prevăzute de OUG 109/2011.
(3) În termen de 2 luni de la data înmatriculării societăţii la registrul comerţului, autoritatea publică tutelară va declanşa procedura de selecţie şi nominalizare a administratorilor, potrivit OUG 109/2011.”
Autoritatea publică tutelară a societății ”Alba Iulia Transport Local” SRL este Consiliul Local al municipiului Alba Iulia.
De asemenea, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporatistă a întreprinderilor:
”Art.28 (6^1) În cazul întreprinderilor publice organizate ca societăţi cu răspundere limitată, numărul administratorilor este de 3, dintre care cel mult unul poate fi funcţionar public sau o persoană din rândul altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice. Administratorilor acestor societăţi li se aplică, în mod corespunzător, prevederile alin. (1), (3) şi (6) – (8). Toate referirile din prezenta ordonanţă de urgenţă la consiliu de administraţie vor fi interpretate ca referiri la administratori, iar toate referirile la adunarea generală a acţionarilor vor fi interpretate ca referiri la adunarea generală a asociaţilor.
Art. 29^5 (3) În termen de 2 luni de la data înmatriculării societăţii la registrul comerţului, autoritatea publică tutelară va declanşa procedura de selecţie şi nominalizare a administratorilor, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.”
Referitor la acest fapt, anexa 1 la HGR Nr. 639/2023 din 27 iulie 2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice prevede următoarele:
”Iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie. Constituirea comisiei de selecţie şi nominalizare. Elaborarea planului de selecţie
ART. 2(1) Procedura de selecţie în cazul întreprinderilor publice se derulează în mod transparent cu scopul de a asigura profesionalizarea consiliului, potrivit standardelor de guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, astfel cum au fost dezvoltate în Principiile de guvernanţă corporativă ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE.
(2) Comunicarea dintre comisia de selecţie şi nominalizare şi candidaţi se realizează prin
mijloace electronice.
ART. 3 (1) Declanşarea procedurii de selecţie a membrilor consiliului începe cu minimum 6 luni înaintea expirării mandatului actualului consiliu:
a) în cazul regiilor autonome, la data la care conducătorul autorităţii publice tutelare emite actul administrativ prin care hotărăşte iniţierea procedurii de selecţie a membrilor consiliului;
b) în cazul societăţilor la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar/asociat unic, deţine majoritatea sau controlul, la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor/asociaţilor emise în acest sens, care se comunică de îndată autorităţii publice tutelare;
c) în cazul întreprinderilor publice societăţi aflate în portofoliul autorităţilor publice tutelare, la care una sau mai multe întreprinderi publice dintre cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) şi b) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 deţin o participaţie majoritară sau o participaţie care le asigură controlul, la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor/asociaţilor emise în acest sens, care se comunică de îndată autorităţii publice tutelare.
(2) Autoritatea publică tutelară/Consiliul notifică Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, denumită în continuare AMEPIP, cu privire la necesitatea declanşării procedurii de selecţie şi numire a administratorilor şi directorilor, precum şi a revocării acestora, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011.
(3) Autoritatea publică tutelară/Consiliul notifică AMEPIP, în termen de 2 zile lucrătoare de la data adoptării actelor administrative/hotărârilor adunării generale prevăzute la alin. (1), cu privire la declanşarea procedurilor de selecţie””, se mai arată în raportul de specialitate amintit.
-
Mondenacum o ziCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 6 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Administrațieacum 2 luniAngajații STP Alba Iulia nu și-au mai primit salariile de două luni. Vezi când și-ar putea primi drepturile bănești restante
-
Sportacum 2 luniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum 2 luniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)