Rămâi conectat

Din Județ

Sute de poliţişti au partcicipat la o razie de amploare în piețele din Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 8-11 aprilie 2013, pe raza întregului judeţ a fost organizată o acţiune cu efective mărite ce a avut drept scop menţinerea climatului de ordine şi siguranţă civică şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, fiind vizate în special pieţele organizate pe raza judeţului.

Potrivit IPJ Alba, “în această acţiune au fost angrenaţi peste 240 de poliţişti care au fost sprijiniţi de poliţişti locali şi care au efectuat 162 de controale în pieţe şi în zonele din apropierea acestora. Au fost constatate 600 de abateri contravenţionale, din care 54 la Legea 61/1991 privind ordinea publică, 102 la Legea 12/1990 privind comerţul şi 444 la OUG 1095/2002 privind circulaţia rutieră şi alte acte normative).

Poliţiştii au confiscat produse alimentare şi nealimentare în valoare de 13.030 lei, au constatat 16 infracțiuni şi au identificat 17 autori de infracțiuni.

In data de 11 aprilie, cu ocazia unui control efectuat la un punct de lucru al unei societăţi comerciale din Sebeş, poliţiştii de investigare a fraudelor din Sebeş au constatat că societatea comercială a efectuat acte de comerţ, fără a elibera bonuri fiscale pentru suma de 2.890 lei.

Poliţiştii au luat măsura confiscării întregii sume de bani pentru care nu a fost eliberat bon fiscal iar administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

Tot în cursul zilei de ieri, ora 13,30, poliţiştii Postului de Poliţie Sîncel, au identificat, pe raza comunei Sîncel, un autoturism care tracta o remorcă, condus de un tânăr de 24 de ani, din Sebeş şi care transporta cantitatea de 740 de kg deşeuri feroase pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

Întreaga cantitate de deșeuri a fost confiscată iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.”


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Din Județ

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Alba se vor afla la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În această minivacanță prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor fi zilnic la datorie. Ne dorim ca întreaga comunitate să se bucure în siguranță de minivacanța de 1 Mai și de evenimentele organizate în această perioadă.

Polițiștii din structurile de ordine publică, investigații criminale și din celelalte structuri operative vor acționa pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în zonele aglomerate și turistice, cât și pe principalele artere rutiere din județ.

Echipajele de poliție rutieră vor fi prezente pe drumurile intens circulate, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor, astfel încât deplasările să se desfășoare în condiții cât mai sigure pentru toți participanții la trafic.

Când plecăm la drum, mintea noastră este deja la destinație, însă locuința rămâne vulnerabilă în fața celor care pândesc absența proprietarilor.

Vă sfătuim să vă asigurați locuința atunci când plecați de acasă și să nu lăsați bunuri de valoare la vedere. De asemenea, dacă nu plecați de acasă, vă recomandăm să fiți atenți la persoanele necunoscute care încearcă să obțină acces în locuință sub diverse pretexte.

Călătoria spre destinația de vacanță ar trebui să fie un motiv de bucurie, nu un motiv de stres sau pericol pentru cei dragi. Disciplina la volan nu este doar o obligație legală, ci modalitatea prin care vă protejați familia și viața.

Pentru un drum fără incidente, vă recomandăm:

– Să adaptați viteza la condițiile de trafic intens!
– Să nu urcați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise!

În orice situație de urgență, apelați cu încredere numărul unic 112. Polițiștii din județul Alba sunt pregătiți să intervină pentru siguranța dumneavoastră.

Siguranța unei minivacanțe reușite este rezultatul unui parteneriat solid între mobilizarea autorităților și responsabilitatea fiecărui cetățean.

Înainte de a porni motorul, verificați dacă ați securizat ferestrele, ați pus obiectele de valoare la loc sigur și sunteți pregătiți să conduceți cu răbdare.

Vă dorim o minivacanță liniștită, în siguranță și alături de cei dragi!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din Județ

Peste 100 de pompieri militari din Alba vor fi la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul minivacanței de 1 MAI, peste 100 de pompieri militari se vor afla zilnic în ser­viciu operativ, fiind pregătiți să intervină cu tehnica specifică din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale in­cendiilor, este necesară respectarea câtorva reguli simple, însă foarte impor­tante.

În cazul în care doriți să petreceți acest weekend în mijlocul naturii alături de familie și prieteni, vă recomandăm să respectați măsurile de apărare a incendi­ilor, astfel:

  • Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodării se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
  • Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare; Pentru astfel de situații, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător.
  • Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt, precum și aruncarea țigărilor aprinse la întâmplare;
  • Se acorde o atenție sporită supravegherii copiilor.

Daca alegeți să luați parte la evenimente publice, aveți în vedere că, la aces­te manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, iar pompierii reco­mandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot sur­veni pe timpul desfășurării manifestațiilor, astfel:

  • Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
  • Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor spe­cial amenajate;
  • NU lăsați copiii nesupravegheați;
  • Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau ac­cesul la hidranții exteriori;
  • În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pen­tru apeluri de urgență

Vă reamintim, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

ISU Alba vă urează zile senine în siguranță!

Lt. Alexandru CRIȘAN,
Purtător de cuvânt ISU Alba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din Județ

Peste 190 de jandarmi din Alba se vor afla la datorie, în minivacanța de 1 mai 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Peste 190 de jandarmi din cadrul IJJ Alba vor fi la datorie în perioada 1–3 mai, cu ocazia minivacanței de Ziua Internațională a Muncii, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zonele aglomerate.

Potrivit I.J.J. Alba, în perioada 1–3 mai, cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba vor acționa pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în contextul activităților specifice acestei perioade.

În zilele următoare, măsurile de ordine publică vor fi adaptate în funcție de zonele unde sunt așteptate adunări numeroase de persoane, în special în zonele de agrement, parcuri, zone turistice și alte spații frecventate în această perioadă. Peste 190 de jandarmi vor fi prezenți în teren pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru sprijinirea cetățenilor, acționând atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru a evita situațiile neplăcute, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament responsabil, să evite consumul excesiv de alcool și orice manifestări care pot tulbura ordinea și liniștea publică. Totodată, este important să acorde o atenție sporită bunurilor personale și să supravegheze copiii în permanență.

De asemenea, în cazul activităților de recreere în aer liber, vă recomandăm să utilizați doar zonele special amenajate pentru prepararea hranei și să lăsați curat în urma dumneavoastră, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător.

Jandarmii montani sunt pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. Având în vedere semnalările privind prezența animalelor sălbatice, vă recomandăm să păstrați distanța față de acestea și să nu încercați să le fotografiați sau să le hrăniți.

Pentru deplasările în zona montană, este important să fiți echipați corespunzător, să evitați deplasările solitare și să respectați traseele turistice marcate, precum și eventualele restricții.

În situația în care sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor aflați în teren sau apelați numărul unic de urgență 112, se arată în comunicatul transmis de I.J.J Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia